Colesterolul – noi reguli!

Până nu demult, a reduce colesterolul se limita doar la evitarea consumului de ouă şi grăsimi. S-a dovedit între timp că situaţia este ceva mai complexă. Vestea bună este că există noi reguli şi noi metode de a reduce şi menţine sub control nivelul colesterolului. De ce este atât de important să reducem colesterolul? Pentru că un nivel ridicat al colesterolului reprezintă un serios pericol pentru sănătatea inimii. O dietă nesănătoasă, sedentarismul şi obezitatea reprezintă …

Citeste tot

Nu dispreţuiţi dovleacul!

Dovleacul alb zis turcesc, privit cu dispreţ de multe gospodine, este în realitate economic, gustos şi hrănitor şi poate înlocui merele şi cartofii în anumite preparate. Felii de dovleac în aluat de clătite Ingrediente necesare: 1 kg dovleac, 200 grame făină, 500 ml lapte, 2 ouă, puţin ulei, sare, scorţişoară, ulei pentru prăjit. Mod de preparare: din făină, lapte, ouă, puţin ulei şi sare, scorţişoară, se face un aluat obişnuit de clătite, care se bate …

Citeste tot

Exerciţiile fizice şi sănătatea III

Trecerea de la teorie la practică În momentul în care scriu acest articol, sunt conştientă de faptul că, potrivit ultimelor statistici făcute în România zilelor noastre, în jur de 80% din populaţie este sedentară. Mai mult, încă mulţi dintre noi mai cred în mod complet greşit că simplul mers la serviciu, activităţile casnice, mersul la cumpărături sau eventualele activităţi manuale sunt suficiente, nemaifiind nevoie să facem sport. O părere eronată, care ne costă pe tot …

Citeste tot

Exerciţiile fizice şi sănătatea II

Afecţiuni prevenite cu ajutorul exerciţiilor fizice Bolile cardio-vasculare – două-trei zile pe săptămână în care facem efort fizic sistematic ne feresc de ischemia cardiacă, de hipertensiune şi de arterioscleroză. Aceasta pentru că sportul este un excelent mijloc natural de a reduce colesterolul din sânge, de a regla ritmul cardiac, de a antrena muşchiul inimii. Nu în ultimul rând, exerciţiul fizic este o extraordinară cale de descărcare a tensiunilor psihice, tensiuni care sunt un factor agravant …

Citeste tot

Exerciţiile fizice şi sănătatea I

Sportul şi grupele de vârstă Cine are nevoie de miscare? Toata lumea! În doze mai puternice sau mai slabe, „administrat” cu o frecvenţă si o intensitate mai mare sau mai mică, cu toţii avem nevoie de „medicamentul” denumit efort fizic. Cercetările o arată fără dubiu: necesitatea de a face mişcare este adânc înscrisă în codul nostru genetic, este o componentă esenţială a fiinţei umane, care ar trebui să ne însoţească pe tot drumul vieţii. Studii …

Citeste tot

Ciupercile – beneficii – reţete!

Ciupercile reprezintă mâncarea ideală pentru toată lumea! Ciupercile au puţine calorii, nu conţin grăsimi şi colesterol, dar furnizează câţiva nutrienţi importanţi, cum sunt: seleniu, potasiu, vitamina D, vitamina B şi acid nicotinic, furnizează o sursă valoroasă de fibre dietetice. Ciupercile sunt principală sursă de antioxidant esenţial, seleniul. Seleniul protejează celulele de diferite boli cronice. Ele ajută şi la întărirea sistemului imunitar. Ciupercile sunt o bună sursă de minerale, în special potasiu, o bună sursa de …

Citeste tot

De ce să consumăm cireşe?

Cireşele, ca şi cele mai multe fructe, sunt nişte pachete de antioxidanţi care luptă împotriva radicalilor liberi din corp şi ajută la prevenirea cancerului şi bolilor de inimă şi împotriva procesului de îmbătrânire. Beneficiile nutriţionale ale cireşelor sunt destul de multe, având în vedere că ele sunt nişte fructe destul de micuţe. Multe din beneficiile consumului de cireşe se datorează în mod deosebit elementului natural care le dă acea culoare roşu-negru. Antocianina dă florilor, fructelor …

Citeste tot

Delicatese cu căpşuni

Despre calităţile acestor fructe roşii minunate şi pline de vitamine, v-am mai povestit în articolul anterior. Pasionată de gătit şi mare iubitoare de prăjituri cu fructe, am încercat fel de fel de reteţe de prăjituri şi deserturi uşoare cu căpşuni. Pe cele mai deosebite, vi le recomand şi vouă. Gem de căpşuni – nelipsit din cămara oricărei gospodine! Ingrediente necesare: 1 kg de căpşuni, 750 grame zahăr, 250 ml suc de lămâie. Mod de preparare: …

Citeste tot

Ştim cum se alcătuieşte un meniu ?

Ştiu cum se alcătuieşte un meniu şi cum nu se alcătuieşte un meniu? Complicată treabă pentru gospodina care ţine la sănătatea alor ei! Gândind meniul, ea trebuie să-l acorde cu gusturile comesenilor, cu posibilităţile băneşti, cu resursele sezonului – căci firesc este să mănânci primăvara miel, verdeţuri, pui şi fructe roşii, apoi cât ţine vara şi toamna să nu te lipseşti de salate din crudităţi, de soteuri de legume, de fructe proaspete şi să laşi …

Citeste tot

De ce să consumăm căpşuni?

Beneficiile consumului de căpşuni Cu toţii ştim că aceste fructe minunate, căpşunii sunt delicioase, şi nutritive pe deasupra, şi ideal ar fi ca ele să facă parte din dieta zilnică a tuturor. Dacă vei consuma căpşuni, vei descoperi avantajele consumului regulat de fructe, şi partea bună este că acestea sunt nişte fructe absolut delicioase. Specialiştii recomandă să consumăm cel puţin cinci porţii de fructe şi legume pe zi, dar puţini sunt cei ce se apropie …

Citeste tot

De ce să consumăm fructe roşii?

Fructele reprezintă o mină de aur de vitamine, minerale şi fibre. Pentru o bună asimilare a vitaminelor, se recomandă ca fiecare persoană să consume cel puţin 6 porţii de fructe pe zi. Având în vedere că fructele în formă naturală, sunt formate în mare parte din apă, nu conţin colesterol, este foarte uşor pentru organism să proceseze şi să absoarbă vitaminele, mineralele din fructele proaspete. Studiile spun că este foarte important să introducem în meniul …

Citeste tot