Concursul Naţional de Poezie şi Proză Scurtă de Ficţiune "Text Construct"

0

De ce ai alege să organizezi un concurs de proză scurtă şi poezie?

În primul rând discutăm despre cultură, despre artă, despre literatura creativă şi despre aşezarea cuvintelor pe o foaie. Nu oricine are darul de a uni o propoziţie pentru a-i oferi o rezonanţă subtilă pe care orice ureche să o poată simţi. Nu oricine poate să confere unor versuri o însemnătate. Nu oricine poate să scrie. Dar oricine poate să încerce.

În momentul în care vrei să organizezi un asemenea eveniment, trebuie să îţi pui întrebarea: „De ce să mă implic în aşa ceva?” . În nici un caz nu va fi vorba despre profit. Costurile la care se ridică sunt substanţiale şi destule sunt neprevăzute. Apoi trebuie luat în considerare timpul. A căuta sponsorizări, a căuta parteneri strategici, parteneri media, afiliaţi, înseamnă timp, înseamnă implicare totală. Vor fi o mulţime de refuzuri şi te vei lovi de o rată de răspuns de 1%. Toate acestea pentru ce? Pentru un concurs pentru care până la urmă va trebui să scoţi bani din buzunar, dar un concurs care îţi va aduce satisfacţia că ai realizat ceva pentru tinerii care vor să se exprime, pentru cei care doresc să îşi construiască o carieră pe seama cuvintelor. Poate oferi şansa primilor trei câştigători să îşi pună o bază solidă în construcţia vieţii lor. Poate vei fi elogiat în timp pentru faptul că au reuşit să răzbată în această încrengătură artistică românească.

Ai ales proza scurtă. Este relativ uşor să o urmăreşti şi să o asimilezi. Apoi mergem pe ficţiune. Deoarece nu ne limităm la un anumit grup ţintă şi nu ne adresăm la o nişă din populaţie, dorim să lăsăm pe fiecare să îşi pună în mişcare muşchii creativităţii şi să vină cu o idee pe care să o transpună în aproximativ opt pagini. Proza scurtă trebuie limitată. Scurtă ar putea să însemne şi cincizeci de pagini. Este totuşi un concurs pe care cineva trebuie să îl jurizeze. În acest caz, a citi poate mii de opere ar însemna o cantitate enormă de timp pentru cei din juriu.

Ai ales poezia. Este plină de putere, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Fiecare vers are o însemnătate şi fiecare cuvânt pus acolo unde trebuie vibrează şi se transformă dintr-o larvă într-un minunat fluture. Pentru că poezia este melodioasă, este cumpătată sau este cutremurătoare.

Mergem mai departe spre România modernă. Aceasta înseamnă un subiect ales pentru proza scurtă de ficţiune. Totul trebuie să se petreacă în România Modernă. Ancorarea în realităţile zilnice combinate cu o doză de fantastic va avea ca şi rezulta un colorit social ce va sări din sfera mediocrităţilor din care se compune în acest moment oraşul românesc.

Coroborând toate cele de mai sus, vom aprecia în final efortul depus ca fiind direct proporţional cu satisfacţia primită. Finalul nu neaparat dramatic, dar o gală de premiere însoţită cu o lansare de carte sau o expoziţie de pictură sau fotografie este cireaşa de pe tort. Mai mult, editarea unui volum de proză scurtă conţinând primele cincizeci cele mai bune lucrări este de asemenea un motiv pentru ca anul următor să repetăm concursul.

Este posibil ca mulţumirile şi aprecierile să nu se ridice la nivelul aşteptărilor, dar la final ceea ce contează este faptul că am reuşit să construim un proiect menit să scoată la suprafaţă viitoare posibile talente scriitoriceşti.

Mai multe detalii, găsiţi pe site-ul oficial !

 

About Author

Colaborator (Să spun oare că sunt interesant, relaxant, excelent pentru weekend? Sau să spun că sunt un economist a cărui mare pasiune este scrisul? Să spun că am publicat, că am scris articole, că am demarat o mică afacere având la bază scriitura, sau să spun că mi-am dat seama de existența unei tot mai mari cangrene a literaturii scrise românești contemporane? Să spun că nu îmi place modul în care tinerii scriu în prezent, greșeli ce au la bază mediile de socializare, sau să spun că mi-ar place să fac ceva pentru a le insufla plăcerea de a citi și de a scrie? Să spun că socializez cât se poate de mult sau să spun că merg la teatru, la filarmonică, la operă cât se poate de des? Să spun ceea ce doriți să auziți sau să spun ceea ce mi-ar place să auziți? Să spun să citiți deWeekend, sau să spun să vă bucurați de weekend? )

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
city break în Sibiu
Ai nevoie de o pauză? Alege un city break în Sibiu!

Nevoie de o pauză? Alege city break în Sibiu! City break în Sibiu poate fi o bună alegere dacă simți...

Close