Mănăstirile din Bucovina – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou

Întemeietorii bisericilor şi mănăstirilor bucovinene, domnitori şi boieri iluminaţi, demonstrează prin ctitoriile lor că aveau deplina conştiinţă că existenţa şi esenţa specifică a unui popor se pot apăra, în bătălia cu agresivitatea istoriei şi cu timpul numai prin valori de înaltă spiritualitate, estetică şi sacră deopotrivă.

Bisericile şi mănăstirile din această parte a ţării se află într-o perfectă armonie cu mediul înconjurător (munţi, păduri, ape curgătoare), integrate în acelaşi ritm cosmic, în măsură să creeze o armonie profundă între fiinţa umană şi fiinţa lumii sub semnul sacrului.

Pictate în interior şi pe pereţii exterior în întregime, până la turle, bisericile bucovinene s-au constituit într-o Biblie deschisă, nu numai ca o Carte cu semne sacre, ci şi ca o lume sacră deschisă: un spaţiu privilegiat în care timpul istoric se confundă mai întâi, apoi trece în timpul cosmic purtând însemnele Transcendentului.

Integrată în ritmul întregului, pictural, arhitectonic, spaţial, icoana ortodoxă depăşeşte aici funcţia de reprezentare pentru a-şi asuma o funcţie ontologică, întemeietoare de sacru. Ieşirea din spaţio-temporalitatea cotidiană, profană, se face mai întâi prin întâlnirea omului cu pictura exterioară, înainte de a trece pragul de intrare în biserică şi înainte de a începe slujba religioasă.

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou 1514-1522

Bisericile care pot fi văzute astăzi în Suceava – toate aşezăminte de mare valoare istorică şi artistică – pun în lumină, pe de o parte, etape din istoria arhitecturii moldoveneşti, iar pe de altă parte, diferite aspecte din viaţa acestui colţ de ţară.

Între aceste locaşuri ortodoxe, Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou), se impune prin aspectele sale artistice, expresie a creativităţii meşterilor moldoveni, prin măreţia sa şi prin istoria ei bogată în fapte de o covârşitoare însemnătate. În biserică, se află racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, aduse de la Cetatea Albă de către Alexandru cel Bun, în 1402, la Suceava, depuse în vechea catedrală Mirăuţi şi mutate de aici, în 1589, în actuala biserică Sfântul Gheorghe.

Construirea bisericii actuale a mănăstirii, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtător de biruinţă, a fost începută în 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb şi terminată de Ştefăniţă în anul 1522. Arhitectura este impunătoare, respectând, cu mici deosebiri, forma şi stilul bisericii lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ.

Biserica este înconjurată de contraforturi: patru încadrează absidele laterale, două sprijină arcul median al pereţilor pronaosului şi două sunt amplasate la colţurile pridvorului; un picior de contrafort a fost amplasat pe axul absidei altarului.

Sub cornişă, pe peretele de vest al clădirii se desfăşoară un şir de ocniţe egale ca dimensiuni. Firidele alungite încadrează, ca şi la Biserica Înălţării de la Neamţ, feţele absidelor. Deasupra bisericii se înalţă, pe două baze stelate suprapuse, o frumoasă turlă octogonală încradrată în patru contraforturi. Spre cele patru direcţii cardinale sunt amplasate ferestre.

Alături de biserică, domnitorul Petru Şchiopul zideşte, în 1589, Turnul Clopotniţă, iar mitropolitul Anastasie Crimca, între 1626-1629, clisiarniţa, în care avea să funcţioneze prima şcoală catihetică din Suceava.

Pridvorul prin care se intră în biserică a fost construit de mitropolitul Veniamin Costachi în 1837. Biserica a fost pictată şi la exterior, dar pictura a fost întâi deteriorată de intemperii şi apoi tencuită şi văruită. Descoperită în urma unor lucrări de restaurare, atât cât s-a putut revela, pictura se vădeşte a fi fost de valoarea marilor fresce cu care au fost zugrăviţi pereţii exteriori ai bisericilor mănăstirilor bucovinene în timpul lui Petru Rareş, din îndemnul mitropolitului Grigorie Roşca.

Fericitul Augustin spunea ” Dumnezeu este în afara tuturor, neramânând în afară; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fără înaltare; este mai jos de toate, fără coborâre; este în toate si, totodată, deasupra tuturor. “