Mănăstirile din Bucovina – Mănăstirea Humor

Mănăstirea Humor 1530 – 1535

Aşezată în nordul Moldovei, la 5-6 km de orăşelul Gura – Humorului, pe valea străbătută de apele limpezi ale râului Humor, biserica mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, se înscrie între renumitele biserici bucovinene cu fresce exterioare, care reflectă vechimea şi dăinuirea lor deopotrivă simţul estetic, adâncimea credinţei creştine, gloria şi melancolia destinului istoric al fiinţei umane pe aceste meleaguri.

Aici au fost înălţate şi au existat, pe rând, două aşezăminte mănăstireşti. Din cea mai veche, care datează din timpul lui Alexandru cel Bun, au mai rămas doar câteva crâmpeie de ziduri, aflate lângă drum, în centru satului.

Ruinată în împrejurări necunoscute, mănăstirea a fost reconstruită în 1530, pe un nou amplasament. Iniţiativa reconstruirii a aparţinut Voievodului Petru Rareş, în cadrul acţiunii sale de refacere a vechilor lăcaşe monahale ale Moldovei, iar construcţia propriu-zisă a mănăstirii este datorată celui mai credincios sfetnic al său – logofătul Toader Bubuiog şi soţiei acestuia, Anastasia.

Pentru prima dată, în arhitectura religioasă din Moldova, biserica mănăstirii are un pridvor deschis.

În anul 1641, voievodul Vasile Lupu va construi turnul-clopotniţă.

În anul 1535, biserica este pictată şi pe toată suprafaţa pereţilor exteriori, de către pictorul Toma din Suceava. Dominanta cromatică a fundalului este roşu cărămiziu. Pictura reflectă o armonie perfectă între fidelitatea faţă de elemente definitorii ale artei bizantine, cu originea în teologia Bisericii Răsăritene şi manifestarea liberă a talentului creator autohton.

În creaţia artistică de tradiţie bizantină, aflăm echilibrul conciliator dintre expresiile eternităţii sau ale perenităţii „între celest şi pământesc”, dintre spiritul etern şi instabilitatea omenească, într-un singur tot.

Prin frescele care o împodobesc în interior şi la exterior, Mănăstirea Humor se alătură celorlalte mănăstiri: Voroneţ, Arbore, Moldoviţa Suceviţa şi Probota, în afirmarea artei româneşti din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, în plan universal.