Ştim cum se alcătuieşte un meniu ?

Ştiu cum se alcătuieşte un meniu şi cum nu se alcătuieşte un meniu?

Complicată treabă pentru gospodina care ţine la sănătatea alor ei! Gândind meniul, ea trebuie să-l acorde cu gusturile comesenilor, cu posibilităţile băneşti, cu resursele sezonului – căci firesc este să mănânci primăvara miel, verdeţuri, pui şi fructe roşii, apoi cât ţine vara şi toamna să nu te lipseşti de salate din crudităţi, de soteuri de legume, de fructe proaspete şi să laşi pentru iarnă fasolea albă, varza acră, carnea de porc, afumăturile, conservele.

Meniurile mai trebuie gândite şi în concordanţă cu timpul disponibil pentru pregătirea lor, dar mai cu seamă – şi aici intervin cele mai mari greşeli – ele trebuie să furnizeze în fiecare zi organismului câte puţin din toate principiile nutritive necesare.

Cea mai frecventă greşeală pe care o fac unele gospodine este că îşi pun nădejdea în carne şi numai în carne, ignorând sau subapreciind importanţa celorlalte alimente.

Valoarea alimentelor este diferită.

Pentru dezvoltarea şi funcţionarea normală a organismului, se impune o alimentaţie raţională, aşa încât factorii nutritivi care formează şi regenerează ţesuturile (proteinele), cei care produc energie (glucidele şi lipidele), ca şi cei care stimulează metabolismul organismului (substanţele minerale şi vitaminele) să fie asiguraţi în mod echilibrat.

Din păcate, cădem foarte uşor în greşeala unei alimentaţii monotone, unilaterale – care poate provoca grave tulburări – fiindcă ni se pare mult mai simplu să punem friptura pe grătar sau un şniţel în tigaie şi o murătură în farfurie decât să migălim curăţând un spanac ca să-l servim cu ochiuri româneşti.

Totuşi, două ouă furnizează organismului tot atâtea proteine şi calorii cât o vrăbioară, iar spanacul (datorită compuşilor săi – amintim doar fierul, iodul, vitamina A şi C) joacă un rol important în acţiunea de creştere a globulelor roşii, stimulează funcţionalitatea stomacului, ca să nu mai vorbim şi de alte calităţi calorico-dietetice ale acestei legume.

Pentru a stabili un echilibru alimentar, va fi oare gospodina obligată să întocmească meniul folosind cântarul şi un tablou comparativ de substanţe hrănitoare, de calorii şi vitamine? Evident, nu! În niciun caz, în condiţiile bucătăriei rapide. E de ajuns să fie convinsă de absoluta necesitate a unor meniuri cât mai variate, să-şi învingă prejudecăţile faţă de unele produse alimentare, mai ales faţă de legume şi fructe, şi să-i deprindă pe ai casei să mănânce de toate.

O bună gospodină este bine să ştie şi cum nu se alcătuieşte un meniu.

Nu se pregătesc pentru aceeaşi masă două feluri care să conţină acelaşi aliment, chiar sub arome diferite. De pildă, supă cu fidea şi macaroane cu brânză, supă cu orez şi pilaf sau budincă de orez, ochiuri româneşti şi lapte de pasăre, friptură în aluat şi plăcintă, ciorbă de perişoare şi ardei umpluţi.

Nu se folosesc numai feluri uşoare sau numai grele, ci combinate. Nu se servesc, de pildă, ciorbă de fasole, varză cu carne şi brânzoaice, ci o supă de legume, varză cu carne sau cârnaţi pe varză sau fasole albă cu afumături, iar ca desert compot ori un fruct proaspăt, o cremă uşoară.

De asemenea, nu se serveşte o supă de zarzavat, apoi peşte şi la urmă, mere fiindcă astfel de mâncăruri nu ţin de saţ. E de preferat dacă vrem să servim fileuri de cod rasol cu sos de lămâie, să pregătim un desert cald, substanţial, o budincă de griş sau orez, papanaşi cu smântână sau clătite cu dulceaţă.

Timpul poate fi pierdut în patru feluri: să nu faci nimic, să nu faci ceea ce trebuie făcut, să faci prost şi să faci în contratimp. Voltaire