Meniu racoros

meniu racorosDaca zilele fierbinti de vara te-au lasat fara inspiratie cand e vorba de ce sa gatesti, si vrei in acelasi timp ceva racoros, dar si hranitor, atunci iti sarim in ajutor cu o idee de meniu delicios. Iti recomand supa de pepene cu menta, mancare de vinete cu piept de pui, inghetata de vanilie si un cocktail racoros.

Supa de pepene cu menta – avem nevoie de un pepene galben, frunze de menta si un pahar de bautura pe baza de anason. Taie pepenele in doua, scoate semintele. Jumatate din pepene taie-l bucati si mixeaza-l impreuna cu doua frunze de menta si paharul de bautura de anason. Cealalalta jumatate se taie cubulete si se repartizeaza in doua boluri. Peste cubulete pune amestecul mixat, si orneaza cu frunze de menta. Se serveste rece.

Mancare de vinete cu pui: avem nevoie de un piept mare de pui, 2 vinete, 1 dovlecel, 1 morcov, 2 cepe, usturoi, 250 grame rosii cherry, 200 grame fasole verde, ulei de masline, curry, sare, piper, patrunjel, 1 grepfruit alb, ghimbir ras. Cepele si usturoiul se curata de foi, se spala si se toaca marunt. Punem uleiul la incins intr-o cratita, punem cepele, usturoiulsi se calesc pana devin sticloase. Pieptul de pui se taie in cubulete, si se adauga in tigaie impreuna cu fasolea verde, morcovul fiert taiat marunt, sarea piperul si se lasa la prajit 15 minute. Amestecul se pune intr-un castron si se acopera. Vinetele si dovlecelul se spala, se taie cuburi si se pun la prajit in ulei de masline. Se lasa sa se prajeasca pana capata o culoare maronie, se pune si amestecul din castron, putin ghimbir, rosiile cherry intregi, curry si sucul de la grepfruit. Se amesteca si se lasa la prajit cam 10 minute, dupa care se presara putina verdeata si se serveste.

Inghetata de vanilie – avem nevoie de un litru de lapte, 4 oua, 200 grame zahar, baton de vanilie. Laptele se pune la fiert cu 100 grame de zahar si vanilia. Separat se freaca spuma oualele cu zaharul ramas, se adauga laptele fierbinte si se fierbe in continuare pana se ingroasa. Se ia de pe foc amestecandu-se in continuu, apoi se strecoara si se raceste. Cand s-a racit , se pune in forme si se da la inghetat. Se poate orna cu fructe, frisca, topping dupa imaginatia fiecaruia.

Cocktail de vara – avem nevoie de 2 piersici, 3 portocale, cirese, 3 linguri de zahar. Fructele se spala, se taie bucati, cireselor li se scot samburii. Toate se pun in blender impreuna cu zaharul si se mixeaza bine. In pahare, puneti 3 cuburi de gheata, apoi turnati sucul obtinut. Pentru un plus de savoare, se poate adauga gin.

Iti doresc rabdare si succes in realizarea meniului si pofta buna alaturi de cei dragi!

supavinete cu puivanilla-icecreamSummer_Cocktails_summer_cocktailCROP

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.