Labirintul de chiparoși de Fiona Valpy recomandare lectură

Labirintul de chiparoși este a doua carte citită, scrisă de autoarea Fiona Valpy. Secretul Ciocârliei a fost o lectură pe placul meu, mi-am dorit să citesc și altă carte scrisă de ea. Are un stil aparte de a scrie, descrierile ei complexe, mă ajută să-mi formez o imagine mult mai amplă asupra poveștii.

”Întotdeauna știm lucrurile pe care le facem pentru prima dată…, doar că rareori știm din vreme lucrurile pe care le facem pentru ultima dată.” Aceasta este un dintre frazele care mi-a rămas în minte după finalizarea lecturii. Știm că facem ceva pentru prima dată. DIn păcate, nu avem cum să știm când facem ceva pentru ultima dată. Iată de ce îndemnul a te bucura de fiecare clipă, trebuie ținut minte.

Labirintul de chiparoși – război, iubire, secrete, devotament

Pierderea soțului o face pe Tess să accepte să meargă în Italia, la Beatrice, prietena mamei. Ajunsă la vila lui Beatrice, un loc de poveste, Tess se gândește că zilele aici o vor ajuta să accepte realitatea. Moartea soțului a afectat-o mai mult decât ar fi crezut. Avea nevoie să plece undeva departe pentru un timp. Beatrice, custodele clădirii, o primește cu mare drag, și prinde încredere în ea, pentru a-i dezvălui secrete din timpul războiului. Suntem în 2015, dar perioada 1940-1945 ascunde secrete ce trebuie spuse.

După mulți ani de căutări, avocații angajați de Beatrice, îl găsesc pe Marco, fiul proprietarului de drept al clădirii. Beatrice sperase până în ultimul moment că îl vor găsi pe Alfredo, mai avea ceva să-i spună. Însă acum poate discuta doar cu Marco, persoana care vede locația ca pe o investiție. Puțin îi pasă de oamenii care au locuit acolo dintotdeauna și au avut grijă de acel loc minunat.

Aroganța lui, le face pe cele două femei să nu îndrăznească să spună nimic în fața lui. Însă secretul lui Beatrice arde prea tare și dacă se va afla, viața ei poate fi în pericol.

1940, Toscana, Beatrice

Războiul o prinde pe Beatrice în Italia, rămâne fără acte, și îi este imposibil să mai ajungă acasă, în Anglia. Norocul ei este că găsește adăpost la Villa delle Colombe, unde se refugiază prin bunăvoința proprietarilor, Francesca și Edoardo. Aici sunt aduși și o mulțime de copii rămăși orfani, fără adăpost. Beatrice, alături de rezidenții vilei, vor încerca să le facă viața mai frumoasă, copiilor, cu minimul pe care îl dețin.

Labirintul de chiparoși

Ele sunt dovada vie că e nevoie doar de imaginație și dorință și reușesc să facă viața mai frumoasă pentru bieții copii. Fiecare încearcă să se facă util, se ocupă de animale, de grădina de legume. chiar realizează un labirint de chiparoși care le va fi de mare ajutor.

În vreme de război, trebuie să te folosești de tot ce ai pentru a supraviețui. Este imperios necesar să găsești soluții pentru a supraviețui. Labirintul de chiparoși se va dovedi mai necesar decât au crezut în prima fază.

Dezvăluirea poveștii lui Beatrice

Comunicarea cu Marco este dificilă, așa că Beatrice decide să-și spună povestea. Tess o ascultă cu atenție și scrie povestea în cele mai mici detalii. Decide într-un moment de curaj să o trimită lui Marco. Nu mai are nimic de pierdut, așa că poate așa va câștiga.

Întotdeauna dezvăluirea adevărului, schimbă cursul vieții tuturor. Descoperă în carte dacă secretul îl va ajuta pe Marco să înțeleagă povestea vilei și a vieții tatălui său. Povestea îi va aduce lui Marco și lui Tess exact ce aveau nevoie fără să știe ce anume caută.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.