Jurnal de vacanță Italia și recomandare hotel Lido di Jesolo

Italia este țara mea preferată când vine vorba de vacanța de vară. Am avut posibilitatea de a vizita câteva orașe frumoase. Am fost impresionată de tot ce am văzut, de fiecare dată. Iar pentru zilele de plajă și mare, am ales două stațiuni dintre cele mai renumite, Lido di Jesolo și Riccione.

Anul acesta am revenit în Lido di Jesolo după o pauză de 2 ani. Un an de pandemie în care Italia a fost închisă pentru turiști. Și un an în care am experimentat o altă destinație pe litoral, Riccione, lângă Rimini. În acest jurnal de vacanță Italia, am adunat informații care să te ajute să-ți faci o idee despre litoralul italian.

Jurnal de vacanță Italia

Italia este țara în care mă pot bucura de vacanță și zile liniștite, mâncare bună și oameni frumoși. Italienii au un vibe aparte pe care tot încerc să-l adopt. Aleg Italia pentru că poți avea o vacanță în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii îți zâmbesc, regulile se respectă, calitatea se regăsește în mâncare, cazare, shopping. Toate sunt la fel de importante.

Lido di Jesolo este o stațiune destul de mare, are o lungime de peste 17km. Multe hoteluri sunt pe plaja, lângă faleză. În spate este o stradă, care seara devine pietonală, stradă cu magazine, restaurante, terase cochete și variate. Hoteluri există și pe această stradă, dar și mult mai în spate, prețurile scăzând considerabil la cazare. Deci există variante de cazare pentru toate bugetele.

jurnal de vacanță Italia

Plaja și marea

Plaja este curată și curăță constant. Șezongurile sunt puse la distanță unele de altele pentru a avea intimitate. Un loc înseamnă 2 șezlonguri și o umbrelă. Ele se pot închiria de pe plajă, prețul diferă în funcție de sezon, număr de zile și rând, cu cât mai aproape de mare, cu atât mai scump.

Marea este curată, intrarea este lină, ideală pentru copii. Noi am prins mereu marea caldă, chiar și după o furtună ea se încălzește destul de repede. Poți închiria pentru plimbare, hidrobiciclete sau jetsky.

Recomandare de cazare în Lido di Jesolo –

Hotel Delle Mimose

Vă spuneam că am fost de mai multe ori în vacanță în Italia. Anul acesta am stat în alt hotel, al treilea și îl recomand cu drag.

Hotel Delle Mimose este hotel pe plajă, cu piscină și terasă cochetă. Are parcare privată, un detaliu important în Italia. Camerele sunt chic, avantajul este că toate camerele au vedere la mare. Balcoanele au fost tare bine gândite, un mare plus să poți să oferi camere multe cu sea view.

jurnal de vacanță Italia

Micul dejun este tare variat, pentru noi contează enorm să avem de unde alege. Timp de 10 zile te poți bucura de un mic dejun sărat, dulce, suc natural presat la rece, cafea bună și un view minunat.

Poți opta și pentru demi-pensiune, prânz sau cină. Noi am vrut să încercăm mai multe restaurante renumite din stațiune, așa că am avut doar micul dejun inclus.

jurnal de vacanță Italia

Am avut sezlongurile și umbrela incluse. În Italia, plajele sunt private, și hotelurile închiriază un anumit număr pe care le oferă turiștilor cazați la ei. Avantajul este că pe toată durata sejurului, ai același loc. Un plus de confort! Plaja este curată, sigură, sezlongurile la distanță pentru a avea intimitate.

jurnal de vacanță Italia

Excursii de o zi – orașe care merită vizitate

Din Lido di Jesolo, ajungi rapid în Padova, Veneția, Trieste, San Marino. Vizităm Veneția de fiecare dată când mergem în Italia. Este un oraș minunat de care nu poți să te saturi. Te surprinde și te încântă mereu și mereu.

jurnal de vacanță Italia

Padova este un oraș tare cochet și liniștit. Vizitat de două ori, renumit pentru basilica Sfântului Anton de Padova. Aici am savurat cea mai bună înghețată!

San Marino nu trebuie ratat și merită efortul de a te plimba pe jos. View-ul deasupra orașului, te lasă fără cuvinte.

Trieste este micul oraș port pe care l-am vizitat anul acesta. A fost mulți ani sub ocupația Austriei, târziu după Al Doilea Război Mondial, a revenit Italiei. Un oraș tipic italian, cu străduțe înguste, cu o arhitectură deosebită, un oraș îngrijit, curat, frumos.

jurnal de vacanță Italia

Italia este despre…

  • oameni relaxați, frumos îmbrăcați, mereu îngrijiți,
  • un vibe bun, multă energie pozitivă,
  • înghețată artizanală de calitate, extrem de aromată și variată,
  • prosecco bun, rece și espresso adevărat,
  • preparate culinare gătite impecabil doar din ingrediente de calitate.
jurnal de vacanță Italia

Italia este și despre shopping!

Nu vreau să vorbesc despre branduri, ci despre calitate și culori, modele. Produsele cosmetice pe care le găsești aici, au niște nuanțe pe care nu le regăsești altundeva. Piesele vestimentare înseamnă culori vii, vesele, cu multe aplicații, paiete și desene.

Calitatea este superioară, asta și pentru că italienii sunt extrem de pretențioși. Vei găsi multe magazine mici fără a fi un brand cunoscut. Acolo găsești haine de calitate, deosebite ca design pentru că sunt creațile unor creatori de modă locali. Dați-le o șansă, vă asigur că veți găsi lucruri deosebite de care vă veți îndrăgosti.

Ai fost în vacanță în Italia? Ce părere ți-a lăsat această țară? Sper ca acest jurnal de vacanță Italia să îți ofere informații necesare!

N.B. este irelevant să discutăm despre prețuri. Ele variază, chiar și la hotel, mâncare, shopping, în funcție de sezon, lună.

8 comentarii la „Jurnal de vacanță Italia și recomandare hotel Lido di Jesolo”

  1. Si noi suntem mari fani Italia. Am vizitat si noi Venetia si Trieste din lista ta. Am facut si noi un tur de Verona, Vicenza, Venetia, Trieste, Citadella, Lago di Garda.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.