Din istoria bisericii române – Creştinismul la români

În ţinuturile Carpaţilor şi până jos la Dunăre trăiau în vechime dacii. Dacii credeau în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului. Ei socoteau viaţa aceasta pământească drept un loc de încercare, iar moartea o primeau cu bucurie, având credinţa tare că dincolo de zarea albastră a cerului îi aşteaptă veşnica fericire. Credinţa aceasta a făcut din daci un neam viteaz şi puternic. Dar pe la anul 106 după naşterea Domnului nostru Iisus Hristos s-a ridicat de …

Citeste tot

Castelul Banffy – Bonţida, judeţul Cluj

Atestat documentar de la începutul secolului al XVI-lea, Castelul Banffy, denumit adesea „Versailles-ul Transilvaniei”, se află la aproximativ 30 km de Cluj-Napoca, în comuna Bonţida. În acest loc, a existat o reşedinţă nobiliară încă din secolul XIV, iar construcţia la castel a început în 1437, când baronul Banffy a primit din partea regelui Albert permisiunea de a-şi ridica o cetate, şi a fost finalizată în 1543. Stilurile cele mai vizibile în structura ansamblului sunt cel …

Citeste tot

Grădinile Palatului Schönbrunn – Viena, Austria

Dacă în articolul anterior am vorbit despre ce minunăţii putem admira în interiorul Palatului Schönbrunn, în acest articol vă voi prezenta câteva detalii pe care le puteţi admira în exterior. Menajeria – a fost fondată în anul 1752 de împăratul Franz I, ca menajerie regală. Aceasta este cea mai veche gărdină zoologică din lume, aici au fost găzduite 750 de animale sălbatice şi domestice. Parcul Schönbrunn – este construit în stil baroc şi a fost …

Citeste tot

Palatul Schönbrunn – Viena, Austria

Vechea reşedinţă a Habsburgilor, palatul Schönbrunn a fost construit pe terenul achiziţionat de Maximilian II în 1569. La acea vreme, acolo era zonă de pădure, cu mult înafara oraşului. În timpul asediului turcilor din 1683, pădurea a fost distrusă. Pe terenul rămas liber a fost construit acest palat frumos, după proiectul arhitectului Johann Fischer von Erlache, între 1695 şi 1713. Din planul original, azi putem admira prea puţin, împărăteasa Maria Tereza a dispus refacerea interiorului …

Citeste tot

Din secretele Hollywoodului – Thelma Todd

Printre poveştile triste care au întunecat ca cetatea filmului american se numără şi cea a Thelmei Todd. O moarte suspectă, un posibil suspect, un motiv plauzibil, dar nicio dovadă concretă. Sinucidere sau crimă? Iată încă unul din misterele Hollywoodului. Thelma Todd O actriţă plină de viaţă, Thelma Todd a fost celebră pentru apariţiile ei în filmele cu Laurel şi Hardy (Stan şi Bran), fraţii Marx şi în comediile bufe, produse de Hal Roach. Tânără, frumoasă …

Citeste tot

Eleganţă şi modă

Gustul pentru frumos este din ce în ce mai exacerbat. Civilizaţia de azi dă prioritate tehnicii, pentru a face viaţa mai comodă, scutindu-ne de munci şi oboseli care ne fură din timp, dar o şi complică, prin crearea de noi necesităţi care cer eforturi pentru a le împlini. De aici o întreagă alertă pe plan financiar întrucât aceste necesităţi ne ispitesc cu noutatea, utilitatea şi ingeniozitatea lor. Prin perfecţiunea şi rapiditatea mijloacelor de informaţie – …

Citeste tot

Cisnădioara (Mächelsbärch) – judeţul Sibiu

Cisnădioara e un sătuc săsesc din județul Sibiu foarte turistic și destul de pro-cultură, cu o biserică-cetate în deal unde a concertat acustic Anathema în 2007 și cu cea mai veche orgă cu tuburi din România, orgă care se află la biserica evanghelică din sat și pe care n-am văzut-o, dar știu că e acolo și-și așteaptă turiștii. Satul este situat în apropierea orașului Cisnădie, la o distanță de aproximativ 2 km și la 10 …

Citeste tot

Despre politeţe şi eleganţă – Salutul. Prezentările. Politeţea la volan.

Salutul este o primă manifestare de politeţe. Deci vom vedea cum ne salutăm. Întotdeauna bărbatul va fi acela care va saluta întâi, femeia mai tânără pe cea matură sau mai în vârstă, femeia care este însoţită de un bărbat pe cea singură. Un bărbat va saluta o femeie însoţită de un alt bărbat numai dacă aceasta îl va privi. Dacă aşa ceva nu se-ntâmplă, va înţelege că nu vrea să fie salutată, din motive personale …

Citeste tot

6 decembrie – Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Nicolae, marele făcător de minuni s-a născut în cetatea Patara din părţile Lichiei în anul 278. Tatăl său s-a numit Teofan, iar mama sa Nona. Amândoi erau de neam ales, bogaţi, dar temători de Dumnezeu, dreptcredincioşi, buni şi milostivi. Dumnezeu le-a dăruit numai pe acest copil care încă din întâia zi după naştere s-a arătat a fi deosebit de ceilalţi copii. Aşa s-a întâmplat că în timpul ce-l scăldau ca pe orice prunc nou …

Citeste tot

Mănăstirile din Bucovina – Mănăstirea Voroneţ

Mănăstirea Voroneţ – 1488 Biserica mănăstirii Voroneţ a fost înălţată de Ştefan cel Mare, pe locul unde mai înainte se afla un schit de lemn, la îndemnul lui Daniil Sihastru, trăitor într-o chilie din pădurile împrejmuitoare, sfătuitorul Voievodului. Biserica din piatră, ridicată într-o vară între 26 mai şi 14 septembrie 1488, a fost consacrată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. După o jumătate de secol, în 1547, sub privegherea Mitropolitului Grigorie Roşca, din iniţiativa …

Citeste tot

Din secretele Hollywoodului – Lana Turner

Despre viaţa sentimentală a Lanei Turner, o legendă a marelui ecran din anii ’40, se poate spune că a fost un eşec. În ciuda frumuseţii şi a celebrităţii, actriţa n-a avut deloc, se pare, succes la bărbaţi. Până la 37 de ani, Lana, născută Julia Harlow Turner în 1921, trecuse deja prin patru căsnicii dramatice. Primul mariaj, în 1940, cu liderul unei formaţii muzicale, nu a durat nici şase luni. A doua căsnicie cu Stephen …

Citeste tot