A doua zi după Botezul Domnului, Biserica noastră prăznuieşte pe Sfântul Ioan, înaintemergătorul şi botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Acest Ioan care a botezat pe Iisus Hristos în apa Iordanului, e cel mai de pe urmă trimis al lui Dumnezeu să vestească lumii venirea mult aşteptatului Mântuitor.
Încă din tinereţe Sfântul Ioan părăseşte casa părintească şi se retrage în pustie, ca să se plinească Scriptura ce zice: “Un glas strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, pregătiţi, în pustie cărarea Dumnezeului vostru.” Îmbrăcămintea lui era făcută din păr de cămilă. Mijlocul şi- încingea cu o curea. Niciodată nu şi-a tuns părul. N-a beut în viaţa sa niciun fel de beutură beţitvă. Se hrănea cu miere sălbatecă, cu rădăcini şi poame pădureţe. Era înalt, ars de soare, cu pletele lăsate pe spate, cu barbă lungă şi nepieptănată, cu ochi ca de foc şi cu gura făcută par’că numai să afurisească păcatele şi fărădelegile neamului său. Fariseilor şi saducheilor cari mergeau la el le zicea fără nicio frică: „Pui de năpârcă, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roduri vrednice de pocăinţă. Şi să nu vă gândiţi să ziceţi în voi înşivă:Părinte avem pe Avraam; căci vă spun că Dumnezeu şi din pietrile acestea poate să ridice fiii lui Avraam. Iată şi săcurea la rădăcina copacilor zace; şi tot pomul care nu face roadă bună, se taie şi în foc se arunc” (Matei 3, 7-10).
Sfântul Ioan nu cruţa pe nimeni. N-a cruţat nici pe Irod împăratul. Şu lui i-a spus pe faţă: „Nu şi se cade ţie să ţii de soţie pe femeia fratelui tău.” Vestea lui ajunsese departe. Ierusalimul trimite pe unii din preoţii şi leviţii săi să-l întrebe, nu cumva el este Hristos? Ioan le-a răspuns aspru: „Nu. Dacă vreţi să ştiţi: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, precum a zis Isaia proorocul”. Înalta chemare a lui Ioan nu-i îngăduia să se poarte altfel de cum s-a purtat. Acela căruia îi gătea calea, venea şi pentru bogaţi şi pentru săraci; şi pentru învăţaţi şi pentru neînvăţaţi; şi pentru ostaşi şi pentru împăraţi. Pretutindeni calea lui trebuia gătită. Că lumea îl urăşte de moarte, că mai devreme sau mai târziu îl va omorî, asta nu se socoteşte. Dumnezeu a hotărât de la începutul lumii ca el, Ioan, să fie acela despre care s-a scris: „Iată eu trimit pe îngerul meu înaintea feţii tale, care va găti calea ta înaintea ta” (Luca 7, 27). Orice s-ar întâmpla, voia lui Dumnezeu trebuie împlinită.
Cât de jalnică e soarta acestui măreţ sihastru şi prooroc! El n-a avut norocul să vadă decât o singură dată pe Iisus: la botez. Şi cu câtă dragoste şi devotament l-a slujit! Cu cât drag ar fi stat de vorbă cu El, dar cel mai mare dintre prooroci n-a avut norocul celui din urmă păcătos. Credea cu toată puterea sufletului său, că cel pe care el l-a botezat în apa Iordanului e Mântuitorul lumii; totuşi înainte de a muri a ţinut să audă această mărturisire din gura lui Iisus. Ajuns în închisoare, îşi prevede sfârşitul şi neputinţa de a-şi împlini această dorinţă. Atunci trimite pe doi din ucenicii săi să-l întrebe. Iisus le spune:” Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi aţi auzit: că orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii se scoală, sărăcilor bine se vesteşte.” Şi plecând solii, a zis Mântuitorul mulţimilor: „Între cei născuţi din femei, prooroc mai mare decât Ioan Botezătorul nimeni nu este, iar cel mai mic întru împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el” (Luca 7, 22, 28)
Legea noastră îşi începe Evanghelia cu strigătul lui Ioan: Pocăiţi-vă! Fiecare creştin să înveţe de la Ioan, cum să gătească calea Domnului şi cum să-i îndrepte căile pentru a doua venire. Lumea mai are nevoie şi azi de strigătul lui Ioan: Pocăiţi-vă!
La mulţi ani tuturor ce poartă numele de Ion, Ioan, Ioana!
