Sunetul cuvintelor de Amulya Malladi recomandare lectură

Sunetul cuvintelor de Amulya Malladi

Sunt o mare iubitoare de cărți. Pe unele le aleg după recomandări. Pe altele, le aleg după copertă. Așa a fost cu Anotimpul fructelor de mango. Abia terminasem cartea, când am văzut o altă carte de această autoare. Sunetul cuvintelor avea o copertă atrăgătoare. Am comandat-o simțind că am făcut o alegere bună. După ce parcursesem câteva pagini, mă bucuram de o lectură minunată.

Ambele cărți se găsesc pe site-ul Editura Corint.

Sunt două titluri care nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. Sunt două cărți de luat în vacanță. Amulya Malladi scrie foarte frumos. Poveștile sunt ușor de parcurs.

Sunetul cuvintelor sau cum albinele pot lega oamenii

Există povești tare frumoase, despre care povestesc greu. De ce greu, dacă sunt frumoase? Pentru că sunt așa de entuziasmată de poveste încât aș vrea să cuprind tot. De data aceasta, va fi diferit. Nu voi spune nume, date. Voi povesti doar cât e necesar pentru a vă convinge să citiți cartea.

E interesant cum pasiunile pot aduce oamenii mai aproape. E interesant cum oamenii trec peste o pierdere. E trist cum unii nu am timp nici să-și plângă morții.

Sunetul cuvintelor ne spune povestea unei tinere din Kabul.

Din cauza războiului, oamenii sunt nevoiți să emigreze în Danemarca. Din păcate, soțul ei este ucis și ea se trezește într-o țară complet diferită de a ei. Limba, cultura, oamenii, toate sunt așa de diferite. La început, simte că nu se va putea adapta niciodată în această țară. Însă știe că trebuie să învețe limba și să facă practică. Știe că acasă nu se mai poate întoarce.

Din tabăra de refugiați, ea se mută la niște rude care emigraseră mai demult din Kabul. Merge la școală pentru a învăța limba. Vine timpul pentru a face practică, mod de a învăța mai bine limba daneză. Inițial, trebuie să meargă la un magazin, însă i se oferă șansa de a merge la un apicultor.

Sunetul cuvintelor  – jurnalul unei iubitoare de albine

Acest apicultor și-a pierdut recent soția și este în depresie. Nu se mai îngrijește de stupi, de albine, de casă sau de el. Profesoara îi propune fetei din Kabul să își facă practica la el. Avusese un unchi apicultor, așa că oferta i se pare atrăgătoare.

Sunetul cuvintelor

În primele zile când ajunge acolo, bătrânul apicultor nici o bagă în seamă. Însă primăvara a venit și trebuie să se ocupe de albine, de dragul soției. Cât timp lucrează la rame, la stupi, tânara găsește un jurnal foarte explicit. El cuprinde date, poze, scheme, totul despre albine. Bătrânul nu are nimic împotriva ca tânara să-l citească.

Va schimba pasiunea pentru albine, viețile celor doi? Cum se va schimba viața celor doi oameni atât de diferiți, în urma acestei perioade de practică? Ce viață o așteaptă în Danemarca? Vă invit să descoperiți, citind cartea! 

24 de comentarii la „Sunetul cuvintelor de Amulya Malladi recomandare lectură”

  1. Si eu am ales-o tot dupa coperta, stii deja, si am facut o alegere buna. Mi-a placut mult povestea Raihanei si a refugiatilor de fapt. Si jurnalul de apicultor.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.