Dintotdeauna alimentația a fost influențată de cererea alimentară, de resursele de care s-a dispus și de nivelul de cultură locală al populației respective. În lumea modernă, în care nivelul de cultură alimentară face ca omul să-și aleagă conștient hrana, în acord cu nevoile sale reale.
În timp, s-a observat că nu toate tipurile de hrană au aceleași efecte asupra organismului. Printre distincțiile cele mai importante care s-au făcut a fost și aceea că alimentația de origine vegetală este indicată pentru consum în unele situații. Drept urmare, practica populară și igiena alimentației, fiecare în genul lor, au recurs la stilul alimentar vegetarian ca o cale de menținere a sănătății fizice și psihice.
Stilul de viață care este generator al stilului alimentar vegetarian are anumite particularități. Stilul alimentar vegetarian se adoptă de persoanele care au un stil de viață autoconstruit, deci de cei care datorită nivelului de conștiință privind însemnătatea sănătății se preocupă de luarea tuturor măsurilor pentru păstrarea ei. Printre respectivele condiții se situează și cele privind alimentația, un exemplu în acest sens fiind recurgerea la stilul vegetarian. Alteori stilul alimentar vegetarian este folosit pasager, numai în situațiile în care persoana constată că la un moment dat alimentația consumată, de exemplu un exces ocazional, îi influențează negativ sănătatea. Deci este rezultatul autocontrolului pe care-l practică, după care, în funcție de constatările obținute, își modifică alimentația. O soluție frecvent aleasă în asemenea cazuri fiind acea de a se trece pentru un timp la un stil alimentar vegetarian.
Cel ce recurge la stilul alimentar vegetarian mai trebuie să dovedească și tăria de a rezista la tentațiile pe care le provoacă mâncărurile de origine animală, care pentru unii se pot dovedi mai delicioase decât alimentația de origine vegetală. Deci aplicarea lui consecventă este și un exercițiu de voință, care dacă reușește este util manifestărilor de orice fel.
Stilul alimentar vegetarian se distinge prin aceea că la prepararea hranei se folosesc numai materii prime și produse alimentare vegetale. În afară de aceste particularități, stilul alimentar vegetarian o mai are și pe aceea că se folosește de un stil de a bucătări care să asigure o bogăție și diversitate sortimentală care să nu frustreze pe consumatori de toate însușirile senzoriale ale alimentației.
Utilitățile care au impus acest stil alimentar constau din faptul că alimentele de origine vegetală sunt cele mai bogate surse de vitamine, minerale și zaharuri, iar unele componente sunt formate din substanțe mai ușor digerabile de organism. De altfel, unul din avantajele importante ale alimentației vegetariene este acela că structurile se metabolizează mai ușor, eforturile la care este supus organismul reducând-se față de alimentația mixtă.
Bucătăritul alimentelor de origine vegetală este mai simplu, deoarece multe din fructele și legumele folosite se consumă ca atare sau pregătirea lor se face prin procese ușor de realizat și cu o durată redusă, deci se pretează pentru bucătăria rapidă. Deoarece unele din componentele valoroase ale alimentelor vegetale se pot pierde cu ușurință este necesar să se adopte tehnologii culinare care să favorizeze menținerea valorii lor alimentare.
Stilul alimentar vegetarian, urmare a faptului că se folosește de marea varietate de legume și fructe, are ample posibilități de pregătire de alimente și de diversificare a meniurilor. Din materiile prime vegetale se prepară practic toate grupele de alimente.
Pe lângă avantajele prezentate, stilul alimentar vegetarian are și un dezavantaj ce nu poate fi neglijat, respectiv nu furnizează organismului toate substanțele alimentare necesare. Deoarece unele dintre acestea nu se găsesc decât în alimente de origine animală, eliminarea produselor respective din consum duce la o hrană incompletă.
Aplicarea stilului alimentar vegetarian se poate face în mai multe variante și anume:
- Prin recurgerea la un regim alimentar vegetarian ca singura sursă de hrană;
- Prin includerea unor perioade în care hrana este exclusiv de natură vegetală, în condițiile în care o astfel de alimentație se dovedește un tratament eficient într-o anumită stare anormală a organismului sau pentru pregătirea în vederea unui efort alimentar;
- Prin utilizarea sezonieră a stilului vegetarian respectiv apelarea la aceste alimente în perioadele de recoltare a fructelor și legumelor ce au o anumită însemnătate pentru sănătatea organismului. De această dată este vorba de curele de fructe și legume, ce sunt recomandate în perioadele de vară și toamnă și care pretind o anumită organizare.