Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului, este prilejul, pentru români, de a trăi clipe de bucurie sfânta, dar şi de a sărbători în cadrul comunităţii.
Simbolistica ouălor de Paşti trebuie căutată înainte de naşterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos.
În cultura românească, oul a inspirat numeroase legende şi basme, fiind considerat un simbol al creaţiei. Lucrările multor oameni de artă se roteau în jurul acestui simbol, de exemplu Constantin Brâncuşi considera oul ,,Obiectul perfect”. În prezent, în tradiţia populară românească, ouăle de Paşti devin un simbol al regenerării, purtătoare de viaţă, al purificării şi al veşniciei.
Referindu-se la semnificaţia oului de Paşti şi la legătura mistică cu natura, Mircea Eliade aprecia: “Pentru creştinismul arhaic, Cosmosul participă la drama divină, ca întocmai după cum sufletul omului este însetat de mântuire, tot aşa şi natura întreagă geme şi suspină asteptând Învierea”.
Ouăle încondeiate şi odată cu acestea obiceiul de a încondeia ouă, s-a transmis de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie, devenind o datină românească specifică Sărbătorii Pascale.
Regula era aceea de folosire a unor ouă cu coajă albă, pentru că de acestea se prinde mai bine pigmentul. O altă indicaţie ar fi ca ouăle să fie curate bine de grăsime, prin urmare înainte de fierberea ouălor este bine ca acestea să fie spălate cu detergent de vase şi clătite bine sub jet de apă.
Simbolul ouălor roşii este strâns legat de Patimile lui Iisus. Legenda spune că Sfânta Maria venind să-şi vadă Fiul răstignit, avea la ea un coş plin cu ouă, pe care le-a lăsat chiar lângă cruce când a început să-L plângă. Se spune că sângele acestuia a înroşit ouăle, iar de atunci s-a păstrat obiceiul vopsirii de ouă roşii de Paşte.
Ouăle se ciocnesc la masa de Paşti (în toate cele trei zile ale sărbătorii) după un anumit ritual. Astfel, persoana mai în vârstă – bărbatul casei – ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de un comesean, în timp ce marturiseşte ”Hristos a înviat!“, la care se răspunde „Adevărat a înviat!“.
Pasca este un cozonac special care se coace de către gospodinele creştine numai o dată pe an, de Sfintele Paşti. Ea are formă rotundă, amintind de coroana lui Hristos, sau dreptunghiulară, asemănătoare mormântului în care a fost aşezat. La mijloc are imprimată o cruce, iar pe margini este împodobită cu aluat împletit.
Tradiţia moştenită din moşi strămoşi în ţara noastră este ca masa din zilele Paştilor să conţină preparate din carne de miel, încât aproape nu poate fi gândită această sărbătoare separat de mielul sacrificat cu acest prilej.
În ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaică a sacrificat un miel pe care l-a mâncat fript pe foc, cu azimă (pâine nedospită) şi ierburi amare. Cu sângele mielului au fost unse uşile caselor, astfel încât atunci când moartea a lovit pe cei întâi născuţi ai egiptenilor, copiii evreilor au scăpat cu viaţă. Astfel, pentru poporul evreu, Paştile şi tăierea mielului pascal însemnau amintirea salvării minunate din robia egipteană şi începutul unei vieţi în libertate. Mielul trebuia să fie de un an şi integru, să nu aibă nicio meteahnă.
Imaginea mielului este folosită, apoi, de către profeţii Vechiului Testament pentru a-L descrie pe Mesia, pe Mântuitorul Hristos. De exemplu, Isaia, vorbind despre Patima Lui spune: „ca un miel spre junghiere s-a adus…”
