Recomandări filme de weekend

Beneficii pentru vizionare filme

Mie îmi place să mă uit la filme, dar fiindcă timpul este limitat, le aleg cu atenție. Contează titlul, actorii, genul filmului și tema. Prea puțin țin cont de rating. Suntem diferiți și ne plac filme diferite. Nu de puține ori, am ales un film slab notat, dar care mie mi-a plăcut enorm.

A viziona filme nu este o pierdere de timp sau un moment de relaxare. Filmele ne ajută să învățăm cuvinte noi, lucruri noi. Cu ajutorul unui film, putem călători în țări îndepărtate. Un film bun, o bună interpretare te poate ajuta să-și schimbi mentalitatea, starea de spirit. Te poate motiva să vrei mai mult, să înveți și să descoperi lucruri noi. Filmele sunt bune lecții de viață. Iar filmele ne pot învăța despre artă, cultură.

Recomandări filme de weekend

Zilele acestea am reușit să văd câteva filme simpatice. Știu că toată lumea caută filme bune, așa că vin și eu recomandări.

✤ Mystère, 2021, dramă

Mi-au plăcut întotdeauna filmele cu câini. Știu că mereu plâng la ele, dar mă uit mereu.

Aici este vorba despre un pui de lup primit cadou de o puștoaică rămasă fără mamă. Ea se mută cu tatăl ei, într-un oraș retras, la munte. Durerea este mai ușor de suportat când un animal pufos este alături de tine. Însă nu e cățel, ci lup, și sătenii nu îl doresc deoarece haitele de lupi le atacă constant turmele de oi. Două pierderi, una după cealaltă este prea mult pentru o fetiță deja tristă.

filme de weekend

Lecția învățată din film: animalele pot iubi necondiționat. Cunosc drumul spre casă mereu și mereu.

✤ Swan Song, 2021, dramă, romantic, science-fiction

Un film puțin prea sf pentru gustul meu, dar m-a intrigat tema. Cum ar fi să te poți clona? Iar dacă ai suferi de o boală și ai estima că mori curând, să îi poți transfera toată memoria ta?

În această situație, se află Cameron. Are o familie minunată. Soția îl anunță că e din nou însărcinată. Însă el nu îi poate spune că e pe moarte. Și pentru că nu dorește ca familia să sufere, apelează la această variantă. Pare simplu, însă nu e chiar așa când vine momentul.

filme de weekend

✤ The Champion of Auschwitz, 2020, dramă, război

Că îmi plac filmele și cărțile despre tot ce s-a petrecut în lăgare, nu mai e o noutate. Campionul de la Auschwitz este povestea unui boxer polonez evreu. Reușește să iasă în evidență fiind un bun luptător. Atunci se lupta pentru hrană, dreptate, distracția celor care îl supravegheau la muncă. Însă ajunge să fie apreciat și să lupte cu boxeri adevărați. Experiența își spune cuvântul, primește mai multă mâncare și dovedește că el chiar e un campion.

filme de weekend

Lecția învățată: indiferent de împrejurări, trebuie să ai încredere în tine.

✤ The Unforgivable, 2021, crimă, dramă

Încă un film cu Sandra Bullock care m-a făcut să o apreciez și mai mult. Joacă impecabil și se poate adapta la fiecare rol, păstrându-și autenticitatea.

Ruth iese din închisoare după ani grei de detenție. A fost condamnată pentru crimă. Încearcă să se integreze, dar societatea nu o iartă pentru fapta ei. Ruth își dorește să-și vadă sora. Nu este lăsată să știe despre ea nimic. Și îi este greu să înțeleagă de ce. Sora ei a fost prea mică când totul s-a întâmplat. Din păcate, ea nu știe că are o soră, doar coșmarurile încearcă să o facă să își reamintească. Viața este mai bună când ai sora naturală aproape.

filme de weekend

Lecția învățată: dură, societatea judecă și nu încearcă să afle adevărul.

✤ Complet necunoscuți, 2021, comedie, dramă

Iată un film românesc inspirat dintr-un film mai vechi. Tema te amuză la început, apoi te pune pe gânduri. Zici da, aș juca și eu acest joc, apoi zici pas pentru că totul poate fi interpretat.

Mai mulți prieteni, cupluri, dar și singuri, se întâlnesc să vadă Eclipsa. Decid să joace un joc. Toată lumea lasă telefoanele pe masă. Orice mesaj, email, telefon ascultă/citește cu voce tare. La început, vin mesaje simple, ușor de ascuns. Apoi vin mesaje care declanșează o dramă.

filme de weekend

Lecția învățată: ai grijă de secrete, dar mai bine să nu ai față de partener, prieteni.

Ce film de weekend aveți să îmi recomandați? Sunt curioasă dacă ați văzut aceste filme și dacă v-au plăcut!

7 thoughts on “Recomandări filme de weekend”

  1. Complet necunoscuti l-am vazut in primele zile ale anului si este genial de bun. De neiertat nu mi s-a parut chiar atat de waw. A mers, dar se putea si mai multa actiune 🙂

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.