Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys recomandare lectură

31

Printre tonuri cenușii – carte de excepție

Printre tonuri cenușii este încă o carte citită în doar două zile. Multă lume mă întreabă cum pot citi așa de mult. Există cărți pe care nu le poți lăsa din mână. Există cărți cu subiect greu, dar foarte bine scrise.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro, în categoria Literatură universală.

Printre tonuri cenușii – povestea Linei în lagăr

Lina este o fată de cincisprezece ani care locuiește în Lituania. Este pasionată de artă și desen. Din toamnă, ea va urma cursurile Școlii de Artă. Se bucură de vacanța de vară alături de familie. Însă nu știe că este ultima vacanță petrecută în sânul familiei. Într-o noapte, este trezită de bubuituri în ușă. Lina cu Jonas, fratele ei și Elena, mama lor vor fi deportați. Află acest lucru de la Poliția secretă sovietică, NKVD. Au 15 minute la dispoziție să își facă un mic bagaj. Lina speră că e o confuzie. Lina speră că totul nu va dura mai mult de câteva zile. Însă chinul se va prelungi 12 ani. 12 ani de frig, foame, boli, umilințe.

Printre tonuri cenușii

Mama ei ascunde bijuterii și obiecte de valoare în tivul hainelor. Încearcă să-și încurajeze copiii, dar și pe cei din jur. Soldații îi duc în gară și îi încarcă în vagoane. ”Hoți și prostituate” aceasta este denumirea vagonului lor. Bărbații sunt urcați în vagoane separate. Și chinul începe. Drumul spre Siberia este lung și anevoios. Rar primesc apă și mâncare. Iar o singură dată li se permite să facă o baie comună.

Printre tonuri cenușii – dincolo de imaginație

Lina desenează zilnic tot ceea ce vede. Notează orașele și gările prin care trec. Speră să poată trimte acest bilet tatăului. Speră că tatăl va veni să îi salveze. Datorită talentului ei pentru desen, va câștiga puțină mâncare în plus.

Plini de boli și slabi, sunt obligați să muncească ore întregi. Rația de mâncare reprezintă 300 grame de pâine. Însă Lina continuă să deseneze oamenii din coliba lor. Desenează diferite scene și locuri. Speră că aceste desene vor fi găsite de americani și vor fi salvați.

E uimitor cum oamenii se pot adapta la condiții grele. Femei și copii sunt puși să sape gropi, să culeagă cartofi și sfeclă pe ploaie și frig. Nici măcar în zilele geroase nu sunt menajați. O zi fără muncă înseamnă o zi fără mâncare.

Printre tonuri cenușii – despre dragoste și speranță

Cel mai mult mi-a plăcut de mama Linei. O femeie care s-a purtat exemplar tot timpul. Îi sfătuia pe toți să aibă încredere. Își împărțea rația de mâncare cu cei bolnavi. Nu plătea rău cu rău niciodată. Mereu spunea ”dacă dăm rău, cum vom primi bun?” M-a emoționat și m-a pus pe gânduri. Nu s-a arătat deznădăjduită în fața copiilor. A încercat să le inspire forță cât a putut.

Din păcate, refugiații din Letonia, Estonia, Lituania și Finlanda nu pot depune mărturie. Hitler a susținut că în aceste regiuni nu au fost refugiați. Însă ei au putut totuși să lase niște dovezi. Ce fel de dovezi? Unde? Vei afla citind minunata carte.

Te invit să citești această carte! Ați citit cărți pe această temă? Ce îmi puteți recomanda?

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

31 Comments

  1. Aluculesei Brindusa on

    Multumim mult de recenzie,am citit multe carti despre lagar si despre o perioada in care oamenii au distrus oameni.

  2. imi plac cartile pe care nu le poti lasa din mana! cate-odata cand prind una ma oftic ca trebuie sa o las din mana si seara nu pot adormi cu gandul la ea 🙂

  3. Ufff, i mi-am luat-o si eu, evident ca fara sa citesc descrierea, si acum parca mi-e frica sa ajung la ea, dupa ce am citit acest articol. Adica e genul de subiect care nu are cum sa nu te rascoleasca, la asta ma gandesc.

  4. Sunt convinsa ca sunt persoane care trăiesc acest gen de sclavagism. O carte frumoasa, trista și care te face sa te gândești la condiția ta actuala.

  5. Pingback: Povestea unei vieți de Aharon Appelfeld recomandare lectură - DeWeekend.Ro

  6. Albu Steluta Georgiana on

    Multumim pentru prezentarea cartii. Ma gandesc ca uneori avem nevoie de astfel de carti pentru a aprecia ce avem….

  7. O poveste despre cat de grea poate fi viata si cate conditii avem acum si nu le pretuim. Despre diferenta dintre fitze si necesitatea mancarii pt supravietuire, talent si modestie.

  8. Deoarece timpul imi este limitat, incerc cumva sa imi indrept atentia catre carti, seriale si filme mai vesele, care sa ma binedispuna. Am citit totusi multe carti despre holocaust, acum ceva ani.

Leave A Reply

Read previous post:
hrana Extru Can
Alege hrană Extru Can pentru pisica și cățelul tău

Hrana Extru Can - ideală pentru animale Animalul tău merită hrană special creată pentru el. Atunci când decizi să îți...

Close