Parcul Naţional Munţii Maramureşului – România

Parcul Naţional Munţii Maramureşului cuprinde integral Munţii Maramureşului, dar şi două sectpoare reduse din Culmea Vişeului, ce mărginesc defileele Vişeului şi Tisei.

Munţii Maramureşului au prelungiri naturale în Ucraina, denumiţi munţii Civcin şi Rahiv, ce formează terminaţia nordică a Carpaţilor Orientali.

Înainte de secolul al XX-lea, bordura estică a depresiunii Maramureşului a fost denumită Carpaţii Păduroşi, iar bordura nordică – munţii Gorgani.

Parcul Naţional Munţii Maramureşului, pe lângă Munţii Maramureşului cuprinde şi o parte din Culmea Vişeului, aparţinând depresiunii Maramureşului.

Resursele minerale utile solide sau fluide din cadrul parcului sunt variate şi extinse, dezavantaj pentru o arie ocrotită, exploatarea acestora timp îndelungat a dus la degradările mediului.

Apele minerale reprezintă o mare bogăţie a Munţilor Maramureşului, cu o răspândire largă şi compoziţie chimică variată.

În Parcul Naţional Munţii Maramureşului au fost inventariate 185 de izvoare minerale, dintre cele 256 surse minerale ale Maramureşului. Probabil acesta este parcul cel mai bogat în acest sens.

În anii 1978 – 1980, au fost explorate primele peşteri în zonele Sălhoi, Mihailec, Poienile de sub Munte.

În Parcul Naţional Munţii Maramureşului se cunosc în prezent 48 de cavităţi, peşteri şi avene. Cele mai importante cavităţi sunt:

• Avenul din Pietriceaua
• Peştera Vasile Bologa din Geamănu
• Peştera Mare din piatra Moloşnaia
• Peştera cu Monezi din piatra Moloşnaia
• Peştera din Piatra Băiţei
• Peştera Hoţilor din Piatra Bănăriei
• Peştera Fântânele .

Parcul Naţional Munţii Maramureşului este al doilea ca întindere din România cu o suprafaţă de 148.850 hectare, ceea ce reprezintă peste 10% din totalul ariilor protejate din ţară.

Fauna Parcului Naţional Munţii Maramureşului este cea caracteristică Carpaţilor Orientali, cuprinzând o serie de specii endemice, rare în România şi Europa. Un lipsesc râsul, nurca, lupus, ursul, vidra. Păsările cel mai des întâlnite sunt cocoşul de mesteacăn, cocoşul demente, ierunca, mierla de apă, flueirarul de munte, codobatura de munte şi codobatura albă, ciocănitoarea cu spatele alb, alunarul, piţigoiul de brădet. Dintre păsările răpitoare, în interiorul parcului întâlnim cavila de munte, şorecarul, uliul, uliul păsărar.

În interiorul parcului există 4 arii naturale protejate: Stâncăriile Sâlhoi – Zâmbroslavile, Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsânii, Vârful Farcău – lacul Vinderel – Vârful Mihailecu, Poiana cu Narcise Tomnatec – Sehleanu.

Flora Parcului Naţional Munţii Maramureşului este valoroasă şi variată:

• Arnica montana – specie de plantă de interes comunitar.

• Trollius europaeus – specie cu statut de conservare la nivel naţional.

• Leontopodium alpinum – specie prezentă pe lista rosie a plantelor la nivel naţional, declarată monument al naturii.

• Cochlearia officinalis – specie rară pentru România.

• Campanula serrata – specie ameninţată în Europa.

• Cypripedium calceolus – specie inclusă pe lista roşie naţionala ca fiind vulnerabilă, rară.

• Ligularia sibirica – specie rară, inclusă pe lista roşie.

• Poa granitica – specie endemică rară, inclusă pe lista roşie

• Drosera rotundifolia şi Pinguicula alpina sunt două dintre speciile de plante carnivore semnalate în România şi sunt reprezentate aici prin populaţii cu efective mari.

Atunci când vizităm un parc, să nu uităm că ne aflăm într-o rezervaţie, şi că acest loc trebuie să reprezinte o oază de linişte şi frumuseţe şi pentru ceilalţi turişti!

Foto