Stonehenge apare ca un ciorchine de protuberanţe nesemnificative pe o câmpie vastă, dar inexpresivă. Totuşi, chiar şi din această perspectivă profană şi fugară, silueta cu umeri uriaşi este atât de inconfundabil preistorică, încât pe moment te simţi ca şi cum printr-o fisură în timp, ai fi ajuns într-o lume dispărută.
De aproape, din mijlocul pietrelor sparte sau încă întregi, ansamblul tot pare mai mic decât faima lui, dacă nu socotim şi ce evidentă ispravă e să ridici în picioare celebrele blocuri uriaşe de gresie; cel mai mic cântăreşte chiar 50 tone.
Unic în ziua azi, Stonehenge era probabil unic şi pe vremea lui, acum 4.500 de ani – un monument de piatră modelat după precedente ridicate din lemn. Grinzile sale masive sunt legate de verticale prin îmbinări cu cep, împrumutate direct din tâmplărie, ceea ce indică foarte clar cât de inovator trebuie să fi fost acest monument hibrid. Cei care au construit Stonehenge, descoperiseră ceva până atunci necunoscut, dăduseră peste un adevăr – nu încape îndoială că pietrele, aşezate cu un scop precis, sunt încărcate de semnificaţii.
De fapt, ce înseamnă ele? Au existat nenumărate teorii formulate de-a lungul secolelor, dar nimeni nu ştie adevărul.
Stonehenge este cea mai celebră relicvă preistorică din Europa şi unul dintre cele mai bine cunoscute şi mai des contemplate monumente din lume, dar nu ştim clar pentru ce îl foloseau de fapt cei care l-au înălţat.
Stonehenge s-a ridicat dintr-o tradiţie bogată în structuri la fel de enigmatice. Henge-urile – valuri circulare de pământ, cu un şanţ interior paralel – gorganele şi movilele de pământ, structurile circulare de lemn, monoliţii, cercurile şi potcoavele de piatră erau răspândite peste tot în Britania neolitică şi în regiuni ale Europei continentale.
Primele blocuri de piatră ce aparţin sigur de Stonehenge, din dolerit, au fost aduse pe apă, şi poi tâtâte pe uscat din Ţara Galilor, cândva înainte de anul 2.500 î.Hr. au urmat giganticele blocuri de gresie, completând monumentul, care era legat printr-un drum de Râul Avon. Stonehenge este punctul culminant al unui proces de creaţie; valurile de pământ de dinaintea celor din piatră, ridicate pe pajişti, întruchipau probabil alte credinţe decât monumentul construit mai târziu din piatră, care era legat în mod clar de apă.
Nu ştim prea multe despre despre aceşti britani primitivi , cum erau organizaţi sau ce limbă vorbeau. Ştim că erau agricultori sau păstori, că începuseră să îmblânzeascză peisajul, croind drumuri prin pădurile străvechi de mesteceni, pini şi aluni.
Din 2003, Proiectul Stonehenge Riverside a inclus o serie de excavaţii într-un areal lărgit de la Stonehenge, concentrându-se asupra unei întărituri circulare impunătoare, de circa 450 m în diameru, cunoscută sub numele de Fortificaţiile Durrington. În interiorul şi în jurul uriaşei împrejmuri se aflau trei structuri circulare de lemn, ale căror urme au supravieţuit în rămăşiţele gropilor pentru stâlpi. Două – Cercul de Nord şi Cercul de Sud – se află în interiorul henge-ului propriu-zis, iar un monument construit ulterior şi cunoscut sub numele de Woodhenge se ridică imediat în afara sa. În interiorul fortificaţiilor de pământ, Proiectul Riverside a dezgropat două structuri semeţe şi separate prin şanţuri şi palisade individuale, probabil reşedinţe pentru oficialii de elită care supravegheau amfiteatrul sau chiar lăcaşuri de cult. De sub valurile de pământ, proiectul a scos la lumină un grup de şapte case mici.
În cultura malgaşă, strămoşii erau veneraţi prin monumente de piatră, care semnifică transformarea corpului într-un schelet dur şi comemorarea peste timp a morţii; prin contrast lemnul care putrezeşte este asociat cu viaţa trecătoare. Piatra este ascentrală şi masculină, iar lemnul e moale şi docil, precum femeile şi copiii. Înainte de 4.000 î.Hr., oamenii construiau monumente în această zonă de o frumuseţe stranie, unde piscuri de stâncă par să străpungă cerul şi comemorau acest sit cu motive asociate în alte regiuni cu situri „speciale”. „În neolitic, oamenii se duceau la colinele Preseli şi le venerau”, susţine un arheolog.
