Luna noastră de miere I

IMG_1421

Despre toate detaliile de la nuntă v-am povestit aici, și deși au trecut 6 luni de la nuntă, încă mai am despre ce să vă povestesc, luna noastră de miere. Mereu am susținut că luna de miere trebuie să fie chiar după nuntă, altfel nu are niciun farmec. Ne-am dorit pentru luna de miere plajă, mare și soare, dar și să vizităm câteva orașe. Așa că ne-am rezervat un sejur de 10 zile pe o plajă din Spania, în stațiunea Lloret de Mar la Hotelul Rosamar. În rest, nu am avut nimic rezervat, urma să ne facem traseul pe drum. Doar e vacanță. Am împachetat după 2 zile de la fericitul eveniment și am plecat la drum cu mult entuziasm.

Am făcut mici opriri în Ungaria, Austria pentru shopping, Italia, de data aceasta doar în trecere, am rămas puțin în Franța, am colindat Spania, iar la întoarcere am trecut prin Elveția, Germania, Austria, Ungaria și România, În total aproximativ 7000 km, multe poze, multe amintiri frumoase!

În Viena ne-am oprit doar pentru cumpărături și ne-am continuat apoi drumul spre Franța. Am hotărât să ne oprim și să ne cazăm în Monte Carlo.

IMG_1406

Nici nu știu de unde să încep să vă povestesc. Pot doar să vă spun că renumita Coastă de Azur e de vis. E foarte frumos, e foarte curat, oamenii sunt politicoși și amabili. Ne-am cazat la hotelul Miramar, din orașul Cap D’Ail, și am plătit 86 euro pe noapte. Din cameră, am avut o priveliște superbă!

IMG_1416

Recepționista a fost tare amabilă și ne-a dat câteva sfaturi, ce ar trebui să vizităm în Monte Carlo. Cap D’Ail este un oraș foarte drăguț și ocupă un loc privilegiat, este orașul situat între mare și munte. La nord este mărginit de Masivul ”Loubière” și ”La Tête de Chien” , iar la sud de Marea Mediteraneană. Sunt atât de multe obiective turistice ce trebuie vizitate, încât vă recomand să stați aici câteva zile. Dacă vă îndrăgostiți de acest loc, noi ne-am interesat și de prețurile imobiliarelor, un mp costă 3000 euro și poate să ajungă până la 5000 euro/mp. Trebuie să vizitați Casinoul din Monte Carlo, Portul , Villa ”Les Roches”, Villa ”Les Mouettes”, Villa ”Les Funambules”, Villa ”Paloma”, Castelul ” Château de l’Hermitage”, ”Château des Terrasses”, ”Résidence du Cap Fleuri”, Biserica ”Église Notre-Dame-Du-Cap-Fleuri”, ”Villa des frères Lumières”, Parcul ”Sacha Guitry”, Grădina”Le Jardin des Oliviers”, numeroase muzee, teatre, parcuri.

IMG_1408

IMG_1497

IMG_1496

IMG_1471

IMG_1433

Vă recomand să vă îmbracați frumos, nu prea sport, și să ieșiți să vă plimbați pe străduțele din Monte Carlo. E de vis! În port, puteți admira numeroase vase și bărci luxoase.

IMG_1421

IMG_1429

Casinoul din Monte Carlo trebuie vizitat, aveți grijă la bani și la tentația de a juca. În interior, nu ni s-a permis să facem poze.

IMG_1412

Ne-am oprit să mâncăm la restaurantul de lângă casino. Toată lumea era frumos îmbrăcată, doamnele în rochii foarte frumoase, domnii pantaloni și cămașă, eleganți și cu chef de viață. Aveți la dispoziție pentru vizitarea orașului un trenuleț și un autobus. Seara ne-am întors pe jos din Monte Carlo în Cap D’Ail, plimbarea a durat cam 2 ore și am admirat vapoarele frumos luminate din largul mării. Dimineața, după un mic dejun foarte consistent, ador să iau micul dejun la restaurante, îmi place că mereu fiecare țară, oraș, hotel, reușește să mă surprindă, am plecat spre Nice.

IMG_1524

Nice, Cannes, Saint-Tropez sunt niște orașe foarte frumoase, liniștite, cu niște pietonale cum mi-aș dori să avem și noi, magazine și restaurante peste tot, ospătari care te invită în localul lor, magazine de ciocolată și patiserie la care cu greu poți zice NU.

IMG_1570

Plaja în Nice e superbă! Marea are o culoare minunată, un albastru ca în povești, plaja nu are nisip, doar mici pietricele, prețurile la sezlonguri și umbreluțe, pe măsură.

IMG_1549

Din magazinele de pe faleză, puteți achiziționa absolut tot ce aveți nevoie pentru plajă și nu numai, la prețuri foarte bune, iar produsele sunt de calitate.

IMG_1582

După ce ne-am plimbat prin tot orașul, ne-am luat o cutie de macarons și am pornit mai departe la drum! Spre Spania!

10 thoughts on “Luna noastră de miere I”

  1. Jurnalele de călătorie sunt marea mea pasiune, ador să citesc nu doar despre chestiile practice din vacante ci si despre ce au simtit oamenii atunci cand au fost acolo.

    Ti-am urmarit luna de miere pe Fb si am savurat fiecare imagine 😉

    Reply
  2. @Bianca – Articolele trebuie să fie practice, să știi la ce să te aștepți, ce poți face acolo, ce cheltuieli sunt. Pe FB am pus mai multe poze, aici în articol nu prea am avut spațiu 😉

    Reply
  3. Norocosilor, n-ati dat peste ospatari incapatanati sa vorbeasca doar franceza? :)) u am fost usor dezamagita de Coasta de Azur, mi se pare supraapreciata…singurul oras demn de laude mi se pare Monte Carlo

    Reply
  4. @Ioana – Am avut parte de oameni frumoși, amabili, poate știau că suntem în luna de miere ;)) Monte Carlo e superb, apoi urmează Nice. Cannes și Saint Tropez sunt mai clasice.

    Reply
  5. Ati vizitat multe locuri frumoase ! Mi-ar placea sa am si eu ocazia, intr-o zi, sa vizitez macar jumatate din ce-ai vizitat tu 😛 Prima parte ? Mai exista si a doua parte din luna de miere ? 😀

    Reply
  6. @Roxana – da, mai încă mult de povestit despre Spania, staţiunile de acolo de pe plajă şi Barcelona, şi drumul de întoarcere acasă. Am ales să facem acest tur acum, până când nu avem copii, pe urmă se schimbă totul.
    @Adri – da, e ceva de vis acolo!

    Reply
  7. Ati vizitat o sumedenie de locuri frumoase, multi si-ar dori un astfel de sejur. Dintre toate, cred ca mi-as dori cel mai mult un sejur in Milano, Coasta de Azur, Barcelona si cu o oprire urgenta in Lisabona, de mult imi doresc sa ajung acolo.
    PS: Frumoase pozele!

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.