Jucării vesele pentru bebeluși

bebelus

După aflarea veștii că vor deveni părinți, majoritatea dintre ei încep să se preocupe de cele necesare bebelușului. De la mobilă la hăinuțe până la jucării bebelușitoate par a fi necesar, iar cumpărarea lor reprezintă un mare prilej de bucurie.

Lucrușoarele pentru bebeluși trebuie să fie de calitate, în culori vesele, cu motive din povești și pe cât se poate de practice și educative. În funcție de vârstă, bebelușii au nevoie de jucării pentru a se juca, a-și dezvolta abilitățile, a descoperi lucruri noi, sunete noi, culori noi, iar Noriel ne oferă o mare varietate de jucării interesante.

Dacă în primele luni de la naștere, optăm pentru jucării zornăitoare sub formă de diverse animăluțe simpatice, apoi ne îndreptăm atenția spre jucăriile luminoase, cum ar fi un proiector cu lumini și sunete. 

De ce să alegem acest proiector? Este extrem de colorat și are forme vesele, proiectează imagini luminoase nostime, emite sunete și redă melodii liniștitoare, menite să ajute bebelușul să se liniștească și să adoarmă mai repede, se învârte la 360 de grade și, dacă doriți, poate fi programat să funcționeze neîntrerupt sau pentru anumite perioade.

Jucăriile de pluș reprezintă o categorie de jucării care nu trebuie să lipsească din nicio casă. Ele sunt extrem de haioase, dar și practice, unele sunt prevăzute cu muzică sau sunete, altele au un clește pentru a putea fi prinse de cărucior sau de pătuț, Sunt jucării care se pot spăla tocmai pentru a fi sigure pentru copil tot timpul.

După ce a  terminat de explorat aceste jucării, vă recomand să-i faceți cadou o măsuță cu activități și vă asigur că nu se va plictisi. Datorită designului amuzant și inovator, copilul va învăța lucruri interesante și utile. Măsuța cu activități are de toate, de la lumini și sunete, la melodii și rotițe. Prin joacă, micuțul descoperă și învăță fără să se plictisească.

De ce are nevoie un copil de acest tip de măsuță? În primul rând, îi dezvoltă aptitudinile motrice – copilul trebuie să apese pe butoane, să învârtă și să rotească piese, iar în schimb va primi sunete și melodii menite să-l amuze și să-l înveselească.  În al doilea rând, îi stimulează simțurile deoarece jucăria prevăzută cu o mulțime de funcții care implică lumini, imagini, sunete. Toate acestea îi vor atrage atenția și va fi mai dornic să exploreze măsuța și tot ce poate ea să-i ofere. Apoi, această măsuță îl ajută să recunoască formele și culorile ca și toate jucăriile, și măsuța de activități este în culori vii, iar piesele ei sunt extrem de diverse. Dinozaurul galben, imaginile cu peisaje de zi și de noapte, desenele cu animale și spiralele de pe rotițe sunt menite să stimuleze imaginația copilului și să îl ajute să descopere și în natură lucruri similare. Acest lucru îl ajută pe copil să-și dezvolte gândirea și spiritul de observație.

Această măsuță este extrem de interactivă, ea se joacă cu copilul și încearcă să-l răsplătească pentru a-l atrage. Când copilul acționează o componentă a jucăriei, această răspunde cu sunete și lumini, ceea ce îl va amuza teribil.

Jucăriile sunt menite să-i amuze și să-i înveselească pe cei mici, dar prin joacă, ei pot învăța extrem de multe lucruri care ajută la dezvoltare.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.