Este poate pentru prima dată când scriu un articol trist, despre moarte, dar simt că trebuie să o fac. Zilele trecute am pierdut un bunic drag, bunicul soțului meu. Oricât de mult te aștepți la acest moment, mai ales după ce ei trec de o anumită vârstă, de fiecare dată ne ia prin surprindere, suferim și reușim cu greu să trecem peste pierdere.
Bunicul nostru a fost un om deosebit și scriu acest articol din respect pentru el, nu ca să vă întristez. Bunicul era mereu vesel, te primea cu drag și ți-ar fi dat orice doar să te știe fericit și împăcat. De fiecare dată când îl vizitam, ne spunea glume și aventuri din viața lui, pentru câteva momente reușea să te facă să uiți de toate problemele și agitația vieții cotidiene.
Am încercat să-l vizităm cât de des am putut, dar parcă niciodată nu e destul. Urma să mergem să-l vedem chiar în ziua în care a plecat dintre noi, să-i dăm o veste bună. Nu am mai reușit și regretăm, pentru că știm cât de mult s-ar fi bucurat, cât de mândru ar fi fost de noi. Da, viața mi-a dat o lecție de viață, că lucrurile trebuie făcute la timpul lor, atunci când ți se întâmplă ceva frumos și vrei să spui celor dragi. Mâine nu există pentru toată lumea, pentru toți cei dragi.
Rămân cu un regret în suflet că nu l-am vizitat mai des, poate în fiecare săptămână în drum spre casă, dar mereu am găsit scuze și regret nespus că nu am reușit să-i spun niciodată cât de mult îl iubesc și cât de recunoascătoare îi sunt pentru tot ce a făcut pentru noi.
Așa cum spunea și ieri preotul, moartea este oarbă, ea alege după propriile criterii, nu te întreabă dacă ești pregătit, dacă ți-ai terminat treburile, dacă ți-ai luat ”Adio” de la toți cei dragi. Nu, niciodată nu știi când te duci, așa că trebuie să fim mereu pregătiți. Așa cum ne pregătim să mergem la medic, la o întâlnire, așa trebuie să fim pregătiți și pentru moarte. De fapt, moartea este o întâlnire față în față cu Dumnezeu.
Preotul ne-a spus o pildă tare frumoasă cu care aș dori să închei articolul dedicat lui ”Un bătrân se rănește și merge la medic să fie pansat. Medicul nu era acolo, dar asistenta văzând rana îi spune că îl poate pansa ea dacă se grăbește. Bătrânelul îi spune că, da, se grăbește trebuie să ajungă la ora 9 să ia micul dejun cu soția lui care este internată la azil. Îi explică asistentei că ei doi iau micul dejun împreună în fiecare zi la ora 9. Asistenta îi spune că nu are de ce să se grăbească că oricum ea de acolo nu are unde să plece, nu poate pleca de acolo. Bătrânelul îi spune ”Știți soția mea are boala Alzheimer”, asistent râzând îi spune ”Atunci chiar nu are rost să vă grăbiți pentru că ea nici nu va știi că sunteți acolo, sau că ați întârziat”. Iar bătrânelul îi spune ”Nu contează dacă ea știe sau nu, contează că eu știu că trebuie să fiu acolo în fiecare dimineață la ora 9 să iau micul dejun cu soția mea.”
Vă sfătuiesc doar să încercați să vă faceți timp pentru a-i vizita pe toți cei dragi, atât de mult se bucură de vizita copiilor, nepoților, cred că este cel mai frumos cadou pe care îl putem oferi până nu e prea târziu…
Foarte frumos
Im pare rau pentru pierderea bunicului, Mihaela. Niciodata, nu suntem pregatiti in fata mortii si nu avem cum sa le facem pe toate in viata asta, incepand de la lucruri marete pana la cele mai marunte. Sfarsitul nu stim cand va veni si nu avem cum sa fim alaturi de cei ce trec dincolo. De aceea e bine sa fim intelegatori, sa ne infranam cuvintele grele, sa fim buni si iubitori unii cu altii.
Poarta in amintire clipele minunate. Te imbratisez.
Vestea buna sa aiba legatura cu burtica ta? 🙂
Sincere condoleante! Eu am ramas fara bunici foarte repede, din pacate, ultima bunica a murit cand eu aveam 14 ani, si sincer… a fost greu fara bunici, au fost asa multe momente in care ma gandeam ce bine ar fi fost sa mai am si eu bunici, cat s-ar fi bucurat pentru toate reusitele mele de pana acum!
Ganditi-va ca l-ati avut alaturi pana acum, ca v-a vazut la casa voastra, ca ati impartasit mai multi ani impreuna…
O primavara frumoasa!
Mihaela – zi de zi incerc sa ma impart intre parinti, socrii, prieteni, casa, blog. Uneori sunt atat de obosita incat nu mai reusesc sa fac fata. Si se intampla cate o tragedie si am mustrari de constiinta. Nu burtica, alta veste buna 😉
Diana – multumesc. Incercam sa pastram amintiri frumoase, pentru Lucian el a fost ca un tata. Ei chiar au avut o relatie frumoasa si au fost foarte apropiati. Mai avem o bunica, din partea mea. Sper sa fie sanatoasa cat mai mult timp de acum incolo.
O primavara minunata iti doresc!
Singurul lucru pe care il pot spune este acela : ” daca nu ai batrani cumpara-ti”….bucurati-va cat ii aveti langa voi..