Iisus Hristos a vestit în mai multe rânduri ucenicilor Săi toate câte avea să pătimească. Dar întotdeauna le-a spus: „A treia zi voi învia.” Cu toate acestea ucenicii Domnului cu multă greutate numai au putut fi convinşi că într-adevăr a înviat Domnul. Iisus Hristos a ţinut cu tot dinadinsul să şteargă din sufletul uceniclor Săi cea din urmă umbră de îndoială cu privire la sfânta Sa Înviere.
Duminică, de dimineaţă, mironosiţele femei alergară cu miresme la mormânt. Găsindu-l gol se înspăimântară. Doi îngeri în haine strălucitoare, stăteau lângă uşa mormântului. Această vedenie le făcu să tremure. Unul din îngeri le-a zis: „Ce căutaţi pe cel viu printre cei morţi? Nu este aici, ci s-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a grăit vouă, încă fiind în Galileea, zicând, că Fiul Omului trebuie să se dea în mâinile oamenilor păcătoşi şi să se răstignească, iar a treia zi să învieze”. Maria Magdalena îl întâlneşte pe Iisus în grădină şi nu-l recunoaşte. Crede că e grădinarul şi-l întreabă: nu cumva ştie el unde e trupul Domnului?
Iisus se arată apoi ucenicilor. Aceştia cred însă că e vis, ori nălucă. Toma o spune pe faţă: „De nu voi vedea în palmele lui semnul piroanelor, de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi de nu voi pune mâna mea în coasta lui, nu voi crede.” Iisus însă dorea să creadă toţi. De aceea s-a arătat lor în mai multe rânduri, i-a chemat să-l pipăie, să vadă că are carne şi oase, să pună Toma degetul în rănile Lui, a mâncat cu ei pâine şi peşte, numai şi numai să creadă odată pentru totdeauna, că nu e vis, nu e nălucă, nu e părere deşartă, ci e înviere adevărată, înviere cu trupul din mormânt.
Învierea Domnului e de bună seamă cea mai mare sărbătoare a tuturor creştinilor. Cine nu crede în înviere nu e creştin. Învierea e temelia de granit a legii noastre. Iar credinţa noastră în Iisus cel răstignit şi înviat, e tăria ei nebiruită. Dacă Hristos n-ar fi înviat, ar fi zadarnică şi propovăduirea şi credinţa noastră. Fără înviere, întruparea lui mai presus de fire, împreună cu toate minunile, n-ar mai fi astăzi decât o poveste. Însă în lumina învierii s-a văzut bine că cel mort pe cruce a fost şi este Fiul lui Dumnezeu. În numele acestei învieri s-a propovăduit Evanghelia până la marginile pământului. Şi mormântul deşert a atras neamurile la creştinism. Credinţa că nimic în lume nu e mai sigur ca moartea, învolburată de groaza negrelor ei gheare, a aruncat omenirea în braţele Aceluia, care singur în lume a fost în stare să biruiască moartea. Cine crede în Înviere, nu va muri niciodată, ci va trece din moarte la viaţă.
