Ie românească – respect față de tradiții
O ie romaneasca nu trebuie să ne lipsească din garderobă. Sunt de părere că avem tradiții frumoase care trebuie promovate. Avem costume populare unice de care am uitat. Nu trebuie să neglijăm tradițiile românești. Fac parte din noi și sunt valoroase.
Am apreciat mereu nemții care se îmbracă în costum național timp de o lună, cât durează Oktoberfest. E un semn de respect față de sărbătoare, față de țară. E frumos să-i vezi pe toți în costumele lor. De la mic la mare, la birou sau la școală. Trebuie să ne iubim mai mult țara promovând ce avem noi tradițional.
Poartă ie românească tradițională de Paști!
Poartă o ie tradițională de câte ori ai ocazia. Mie nu îmi lipsesc iile din bagajul pentru vacanța de vară. Îmi plac mult pentru că sunt colorate, comode, de vară. Oamenii întorc capul ca să admire iile cu modele unice. Și de câte ori am ocazia, spun că sunt tradiționale românești.
Tradiția spune că de Paști e bine să purtăm haine noi. Iar eu aș adăuga că e bine să purtăm haine tradiționale. Imaginea oamenilor îmbrăcați în costume populare la biserică în zile de sărbătoare, e minunată. Mă bucur că unii oameni păstrează aceste obiceiuri. Copiii îmbrăcați în costum național sunt ca niște păpuși autentice.
Alege produse tradiționale 100% handmade Anilu
Îți dorești o ie frumoasă, autentică, dar nu știi unde să cauți? Îți recomand Anilu.ro. Dacă vrei să faci cadou unui străin, o ie tradițională românească, alege să oferi una 100% handmade!
Iată ce trebuie să știi despre iile comercializate de ANILU:
iile sunt lucrate manual!
Broderiile impecabile sunt cusute de meșteri artizani autentici. Modelele sunt deosebite, cu motive florale sau cu mătase. Aceste ii își doresc să aducă la viață vechile modele românești.
iile sunt și pe mărimea ta!
Nu trebuie să te îngrijorezi că nu îți vei găsi mărimea potrivită. IIle ANILU pot fi personalizate. Fiind lucrate manual, se pot adapta în funcție de cerința (mărimea) clientului.
varietate de modele!
ANILU îți oferă ii tradiționale, dar și o colecție unică de rochii brodate manual. ANILU pune la dispoziție și ii pentru copii și costume pentru botez. Pentru măsurile standard în stoc, livrarea se face în cel mai scurt timp, oriunde în lume.
- produsele ANILU sunt realizate pe pânză topită de bumbac, de cea mai bună calitate fiind apoi brodate manual.
Fii trendy, poartă ii tradiționale românești!
E momentul să facem loc în garderoba noastră, produselor vestimentare tradiționale românești! E momentul să le purtăm cu mândrie peste tot!
Aceste ii pot fi ușor adaptate unei ținute. Poartă ie când ieși în oraș cu prietenii. Poartă ii în diverse combinații, de la fuste elegante până la blugi! O ie este o bijuterie vestimentară, ea poate aduce un plus de unicitate ținutei tale. Poartă ii colorate în vacanțe! Cu siguranță, vei atrage atenția tuturor! Fă cunoscută ia românească peste tot!
O rochie brodată manual trebuie să ai în dressing! Este confortabilă, feminină, din fire naturale, cu broderie unică! Cu accesoriile potrivie, poate fi purtată la diverse evenimente!
Sunt frumoase si sunt potrivite oricarei ocazii!
Vaiii ce frumoase sunt, si eu port vara cu blugi💖👍
De anul trecut sunt si eu mandra posesoare a unei ii! Acum mi.as dori tare mult o rochita brodata
Au cele mai frumoase modele de ii si rochii brodate.
Spre rușinea mea nu am nici o ie. Ar fi fost frumos sa ma îmbrac așa de paste! Îmi plac modelele alese
Cat de frumoase sunt toate iile 😍
Sunt asa frumoase! Vreau si eu sa imi iau una!😊
Citind articolul tau mi s-a facut dor de ii asa ca o sa le port si de Pasti, cu o pereche de blugi daca imi va permite vremea.
Iile de pe Anilu arata fantastic. Anul acesta vreau si eu sa-mi achizitionez una. Sunt asa de frumoase si pot fi integrate cu usurinta in tinutele moderne.
Foarte frumoase camasile, port si eu ie si am una preferata insa mai vreau sa cumpar si alte modele. Ms pt recomandari
Nu am nicio ie dar ma gandesc sa imi cumpar
Câte modele frumoase. De Paște as purta ia cu o fusta neagra.
Iile acestea arata divin! In general cele de prin magazine arata cumva ieftin, de o calitate inferioara… Acestea sunt perfecte!
Eu sunt atrasa de iile traditionale. Imi plac aceste modele care acorda o atentie deosebita la detalii si materialul este de o calitate net superioara
Da, am sa o port si eu de sarbatori.
Nu am in garderoba niciuna. Cert este că imi plac foarte mult si sper sa imi achiziționez cat de repede macar una.
chiar am una de la ei, o ador si o port de cate ori am ocazia!
Sunt foarte frumoase toate, in fiecare an tot zicem eu si cu mama ca ne luam si mereu uitam.
Am vazut de mult timp produsele Anilu si imi plac tare mult. Inca nu am ajuns sa port, dar sigur voi ajunge si acolo.
Vai, ce superbe par aceste ii! 😍 Îmi doresc de mai mult timp una, dar nu am găsit modelul “ideal”. Poate descopăr pe site ceva.
Nici nu mă pot hotărî care îmi place mai mult. Superbe!
Nu am nicio ie, insa imi plac foarte mult. As purta o la mai multe evenimente,nu doar la pasti.
Arata superb. Ma tot tin de o multime de timp sa imi cumpar o ie. Ar cam fi cazul.
Si mie imi plac iile , insa din pacate nu am nici una.
Nu prea port ie, dar într-o combinatie cu blugi, as purta.
Iile sunt minunate, acestea de la Anilu sunt deosebite cu adevarat.
ce-mi place mie mult la ie este faptul ca se poate asorta la o multime de alte articole vestimentare. Ia merge si cu la blugi, dar si la un pantalon elegant, la fusta scurta in clos, dar si la una creion, mai office. Este vesela, romantica, feminina si pretioasa. Nu ai cum sa nu o iubesti.
Mi se pare absolut normal ca de o astfel de sarbatoare mare cu totii sa fim imbracati in costume traditionale. Cei din familia mea au ales o tinuta bazata pe cate o ie frumos impodobita.