Lectură pentru copii în timp de război
Ne dorim pentru copii tot ce e mai bun. Liniște, pace, armonie, însă nu toate țin de noi. Poveștile pentr copii sunt fascinante și îi îndeamnă să viseze la lucruri frumoase. Însă viața de zi cu zi ne aduce și momente mai puțin frumoase. Consider că trebuie să le citim și despre acelea. Pentru că ei au nevoie să fie pregătiți pentru realitatea crudă.
Editura Frontiera are o mulțime de titluri interesante. M-am bucurat să găsesc la ei și lecturi cât mai diverse. Viața nu este doar lapte și miere, iar copiii trebuie să fie conștienți de acest lucru. Cărțile pentru copii cu teme mai puțin vesele sunt o bună opțiune. Adultul trebuie să știe cum să gestioneze acest subiect dureros, dar real. Din păcate, nu mai citim despre război doar în cărți, ci în toate ziarele. Copiii nu pot fi feriți la nesfârșit, pas cu pas, trebuie pregătiți pentru ceea ce avem în zilele noastre.
Haiku Siberian – inspirată dintr-o poveste adevărată
Această carte, Haiku Siberian, spune și ilustrează frumos povestea lui Algis. La 13 ani, el este deportat în Siberia, împreună cu mama și sora sa. Smuls din liniștea și confortul casei, realitatea crudă îl lovește din plin. Lasă Lituania în urmă, iar trenul îi duce în Siberia. Reușește să ia cu el un album de fotografii, câteva mere și pe gânsacul Martin, în suflet.
În Siberia, face cunoștință cu păduchii și purecii, foamea, frigul, munca grea. Deseori visează la viața din Lituania, îi scrie tatălui scrisori. Mama îi scrie și fratelui, sperând să găsească salvarea în el. E trist atunci când în războiul celor mari sunt implicați cei mici. Copii care rămân fără copilărie, fără amintiri frumoase, poate chiar orfani. E atât de trist, dar se întâmplă și acum. Nu îi putem pregăti pentru o astfel de situație dramatică, însă le putem explica pe înțelesul lor.
Ilustrațiile, de mare ajutor
Haiku Siberian este o carte cu ilustrații extrem de realiste. Te ajută să parcurgi mai ușor lectura cu subiect trist. Și te ajută să o parcurgi pe îndelete. Ilustrațiile sunt de mare ajutor pentru copii, dar și pentru adulți. Te apropie mai mult de subiect, parcă altfel poți empatiza.
Consider că este o lectură bună, o carte de avut în bibliotecă. Dacă e prea mult pentru cei mici, o puteți parcurge pe etape. Alternați o lectură veselă cu una mai tristă. Încercați să comunicați mult cu cel mic. Puneți întrebări pentru a vedea cât a înțeles subiectul și cât de afectat este. De cele mai multe ori, copiii sunt mai puternici decât credem noi.
O carte foarte interesanta si frumoasa chiar daca povestea este trista. Cred ca e si usor de citit de catre cei mici mai ales daca are atat de multe ilustrații.
Cred ca totusi e o carte pentru copii mai marisori. E trist sa vezi ca au existat si au revenit astfel de perioade…
Nu îmi plac cărțile și nici filmele despre razboi, evit cât pot de mult aceste subiecte, totuși cartea ta parte interesanta.
Frumoasă carticica. Cred că se potrivește și adulților, nu doar copiilor. 🤗
Of, Doamne ce bine ar fi, ca nici măcar să afle vreun copil despre război. Dar să-l mai și trăiască! Doar să citească despre asta în astfel de cărți.
Mi-am notat și eu titlul pentru că o vreau neapărat în biblioteca mea.
Mulțumesc pentru recomandare!
Nu prea citesc eu astfel de carti dar asta chiar arată interesant.
Innainte de inceperea acestui razboi citeam si eu foarte multe astfel de carti si mi se pareau fascinante…acum am ajuns sa evit din cauza stresului indus in mod indirect de ceea ce vad la televizor.
Foarte interesanta aceasta carte, consider ca trebuie sa stie despre toate lucrurile mai putin placute din viata chiar si copilul , astfel invata sa aprecieze ceea ce are!
Imi plac cartile de acest tip. Mereu am ce invata din ele!
Foarte draguta carticica. Chiar m-a cucerit. Nu am nimic de genul si asta ma atrage cu atat mai mult