“Într-o lume a secolului XXI, fiecare om îşi caută un erou. Într-o lume a vitezei maxime, individul îşi caută un spaţiu al reprezentării. Într-un timp al marilor mijloace de comunicare, însuşi comunicarea dispare.”
Propoziţiile acestea întâmpină vizitatorul pe site-ul de prezentare al Festivalului de la Sighişoara de anul acesta. Creatorii lor au încercat să transmită ceva important, dar după cum veţi vedea şi în continuare, nu au reuşit pe deplin. Antagonismul a fost la el acasă încă de la intrarea pe porţile cetății și până la final.
În fiecare an, Festivalul de Artă Medievală vine să readucă frânturi de istorie în viața mondenă a românilor nu doar din Sighişoara, ci din întreaga ţară. Oraşul este unul vechi, cu istorie, şi o cetate care datează din anul 1280, când a apărut prima dată sub denumirea de Castrum Sex. Abia din anul 1435 apare sub denumirea cunoscută de către noi, Sighişoara. La poalele cetăţii se întinde liniştit oraşul, cu râul Târnava Mare şerpuind.
Am fost surprinşi de extremele puternice ale vremurilor trecute cu cele actuale încă de la porţile cetăţii, acolo unde doi tineri solicitau o taxă de intrare. Erau doi tineri cu tatuaje, coafuri Emo şi a căror politeţe lăsa de dorit. Pe lângă ei a trecut neperturbat şi impasibil un falnic samurai cu ale lui katane şi armura din fibre de bambus. Era un personaj din multele pe care aveam să le vedem în interiorul cetăţii. Am fost puţin miraţi de taxă, de cei doi tineri şi de priveliştea samuraiului, dar odată porniţi înspre interiorul cetăţii, aveam să uităm repede ciudata întâmplare.
Pe străduţele strâmte şi pavate cu piatră cubică ale fostei cetăţi, o mare de oameni se mişca în valuri. Erau localnici, străini, vizitatori, turişti şi participanţi la activităţile organizate în cadrul festivalului. Încă de la intrare răsunau în întreaga cetate strigătele de luptă ale ostaşilor care simulau vechile bătălii. Aici erau prezentate arme medievale, săbii, scuturi, biciuri, chiar şi buzdugane, echipamente de luptă. Se făceau demonstraţii de antrenamente, demonstraţii de utilizare a armamentului şi pregătiri pentru dueluri. Erau simulate lupte de către cavaleri ale căror nume erau în deplină concordanţă cu timpurile pe care le elogiau (era acolo Ludovic cel Norocos, Andrei de Alba, Arminius zis Braţ de Fier, Alexandru zis Cel Frumos şi mulţi alţii).
Cu această ocazie am avut plăcerea de a descoperi numeroasele ordine cavalereşti, fiecare având stindardul ei, fiecare reprezentând o anumită regiune şi o anumită epocă (Ordinul Cavalerilor Lup, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Artgotica, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei, Ordinul Paladinilor de Terra Mediaş şi Ordinul Cavalerilor Cerb) . Am aflat de asemenea că totate costumele, inclusiv armamentul, este realizat de către ei. Nu ezită nici un moment să pozeze cu doritorii, fiecare dintre aceşti „cavaleri” fiind sociabil şi pregătit oricând pentru a-şi prezenta personajul pe care îl întruchipează. Sunt oameni pentru care istoria a avut o însemnătate, sunt oameni impulsionaţi de curiozitatea de a experimenta percepţia asupra vieţii, asupra existenţei într-o epocă de mult apusă.
După cum spune şi site-ul de prezentare al festivalului, se încearcă prin acest efort care durează cinci zile, să se prezinte omului modern o lume fără modalităţi de comunicare moderne, fără o trecere atât de intensă a timpului, fără eforturi intelectuale susţinute, fără o „viteză maximă” a vieţii şi a dezvoltării.
Din anumite puncte de vedere au reuşit să recreeze câteva momente speciale, cum ar fi străbaterea de către toboşari şi stegari a întregii cetăţi, simulările pe care le menţionam mai sus, armele şi echipamentele militare, turnirurile cavalereşti, reprezentaţii de dansuri medievale. Din păcate, marea de turişti cu ţinute extravagante, telefoanele mobile, camerele de luat vederi, Iphone-urile, laptop-urile, toată această tehnologie aruncă o umbră futuristică asupra însemnătăţii istorice a festivalului.
Cetatea care adăpostea festivalul vine şi ea cu partea ei de poveste. Turnurile (Turnul cu Ceas, Turnul Croitorilor, Turnul Tăbăcarilor, Turnul Măcelarilor, etc) , liceul din vârful Dealului Mare, cel în care a învăţat Hermann Oberth, bisericile, cele 180 de scări acoperite, cimitirul, casele vechi, străduţele înguste, toate îşi spun şi îşi transmit povestea în felul lor.
Dacă a lipsit ceva? Poate doar o mai pronunţată tentă medievală nu ar fi stricat. Participanţii şi organizatorii au depus toate eforturile pentru a recrea acele timpuri, şi în mare parte le-a reuşit. Bucătăria Ordinului Cavalerilor Lup, avându-l ca şi bucătar pe Leontin Sas, a oferit mâncare tradiţională, tocană de oaie la ceaun, bulz de stână şi balmoş. Turnirurile cavalereşti au fost prezente zilnic. Muzica a însemnat concerte în fiecare seară. Publicul se delecta cu tot ceea ce îl înconjura. De nicăieri apărea câte un personaj medieval sau unul de poveste care se integra perfect în fotografia de grup pe care urma să o faci cu prietenii. Meşteşugarii, pictorii, armurierii, fierarii, toţi au făcut front comun şi au stat lângă standurile lor îmbiind clienţii mereu şi mereu şi mereu. Am părăsit cetatea şi farmecul ei medieval pentru a ne îndrepta din nou către „civilizaţie”. Sperăm ca la anul să fie o parcurgere a festivalului medieval de la Sighişoara mult mai lungă!
