Electra e o piesă cu emoție. O piesă de teatru scurtă, dar încărcată de semnificații, concentrată. Cu un decor simplu, dar un fundal sonor pe care nu-l uiți. Unul live. Grupul Iza care cântă de te trec fiorii. Niște oameni simpli (trei instrumentişti – zongoră, vioară, tobă – şi două vocaliste) care se plimbă cu trupa de actori de la Sibiu prin țară și nu numai. Pentru că Electra lui Măniuțiu a fost apreciată și peste hotare.
Spectacolul a fost prezentat și în Israel, Ungaria, Cipru, Belgia, Muntenegru, Portugalia, Franţa şi Spania, unde în 2008 a câştigat trei premii la „Festivalul de Teatru Clasic de la Mérida”: premiul pentru cea mai bună dramaturgie, premiul pentru cel mai bun montaj, ambele pentru Mihai Măniuţiu, şi premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal.
Electra nu e altceva decât o tragedie antică. Electra regizorului clujean îmbină tragedia grecească cu tradiția maramureșeană care îi amintește acestuia de Elada și crează astfel un dialog între o lume care s-a stins și una care există. Pe scena teatrului din Cluj s-a mai spus o dată povestea celor doi frați (Electra și Orestes) care și-au răzbunat tatăl (Agamemnon) omorându-și mama (Clytemnestra) și tatăl vitreg (Aegisthus). În centrul poveștii stă suferința de nestrămutat a Electrei în urma pierderii și dorința ei de răzbunare. Mariana Presecan este o Electra ideală. Te poartă încă de la început prin toate stările prin care ea trece, reușești să simți datorită talentului său actoricesc atât durere, cât și țipăt sau plâns, chiar de stai cuminte și atent la locu-ți. Cuțitele lucioase, praful de pe podea, calul albastru ce te duce cu gândul la regalitate cât și costumele – albe pentru vinovați și negre pentru ceilalți, conturează simbolic piesa, întregind jocul actorilor dintre care nu putem să-i omitem pe Marian Râlea, Dan Glasu, Ioana Crăciunescu, Gelu Potzolli, Ofelia Popii, Florin Coşuleţ, Adrian Matioc și nu numai.
Am văzut prima dată piesa acum un an pe scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu. Un teatru micuț, dar cochet, cu o scenă potrivită pentru o astfel de reprezentație. Un teatru unde actorii sibieni sunt acasă și unde Electra s-a jucat natural. Unde mi-a transmis cei mai puternici fiori de când sunt spectator de teatru. Zilele trecute am revăzut-o pe scena Teatrului Național din Cluj. Deși uriaș și încărcat de oameni, în fața mea, actorii și-au derulat același joc natural și încărcat de trăiri. Mai degrabă m-au interesat reacțiile celor din jur, căci știam deja ce a trezit în mine piesa lui Măniuțiu. M-am bucurat să-i văd zâmbind și aplaudând puternic pe muzica grupului Iza. Deși la teatrul din Sibiu, lucrul care ajungea să mă deranjeze la un moment dat erau aplauzele sufocante și interminabile (și nu toate piesele le meritau), de data asta am simțit că aproape de 1000 de perechi de palme, după cum am aflat apoi, pot în dansul lor să aducă satisfacție și mulțumire actorilor merituoși.
sursa foto: galerie.liternet.ro
