Probabil cunoașteți această replică nelipsită de la mesele în familie, prieteni, de la nuntă sau botez.
După ce te măriți, o să îți tunzi părul scurt, după ce te măriți, o să te îngrași, după ce te măriți, nu o să mai ai timp pentru tine sau pentru prieteni, după ce te măriți, nu o să te mai intereseze cum te îmbraci. Fals! Multă lume mă întreabă ”De ce te chinui să slăbești, oricum te măriți peste câteva luni? O să vezi că după nuntă, nu o să mai pui preț pe acest detaliu.” Ei bine, cu asta nu sunt de acord. Nu-mi plac femeile care se neglijează după ce se căsătoresc sau sunt implicate într-o relație.
Nu cred bărbații care spun ”Slabă, grasă, eu te iubesc oricum”. Nu vorbim aici de femeile care au o problemă medicală, ci mă refer strict la cele care nu se mai îngrijesc. Uită să se machieze, să-și aranjeze părul, nu mai trec pe la un salon de înfrumusețare cu anii, poartă haine demodate, lălâi.
Multe femei nu înțeleg că felul în care arată și se îngrijesc sau nu, reflectă respectul față de persoana lor, și apoi față de ceilalți (soț, copii, prieteni). Nu trebuie să slăbești pentru el, ci pentru TINE. Nu trebuie să te aranjezi pentru el, ci pentru TINE.
Există cealaltă categorie de femei, care sunt obsedate să facă tot ce îi place soțului, poartă haine care îi plac lui, se machiază după preferințele lui, chiar dacă ceea ce îi place lui, nu se potrivește personalității lor.
Am observat că unele femei, majoritatea, după ce ies dintr-o relație, simt că au nevoie de o schimbare, își schimbă culoarea părului, își schimbă coafura, merg la un salon de înfrumusețare, încep o cură de slăbire, își schimbă stilul vestimentar. De ce? De ce nu fac acest lucru tot timpul? De ce nu se îngrijesc mereu, de ce nu se respectă zi de zi?
Care bărbat nu se mândește cu soția lui? Care bărbat nu își dorește o femeie frumoasă și îngrijită și aranjată?
Nu există femeie urâtă, ci doar neîngrijită!
Bine spus! 😀
Sunt lucruri pe care nici eu nu le inteleg. O fosta amica de a mea in timpul facultatii se aranja, tinea un regim de mentinere a greutatii, avea grija de ea exemplar… dupa ce s-a maritat s-a lasat de toate si nu mai este deloc ca inainte. Nu inteleg, de parca daca te-ai maritat gata, celalalt este nevoit sa te accepte asa cum esti, asa cum vrei tu si trebuie sa renunti la a mai avea grija de tine! Mi se pare stupid.
Multe femei spun că după ce te măriți, se schimbă prioritățile, își ocupă timpul gătind, spălând, exagerând cu curățenia și alte treburi gospodărești, apoi vin copiii și kg în plus acumulate, nu mai sunt o problemă. Nu sunt de acord.
Cred ca este doar o exagerare. Daca este asa cum spun ele atunci de nu sunt TOATE cele ce devin casnice, mamici etc. ,asa? Stiu femei ce o fac pe titirezul toata ziua prin gospodarie, au grija si de copilasi si tot au timp de respiro, timp pentru ele, se aranjeaza, ies cu prietenele la o cafea etc.
Se poate doar ca unele se camufleaza dupa ceea ce ai spus tu din… comoditate!