A fost cândva un şeic care a avut visuri măreţe. Ţinutul său, aflat pe ţărmul Golfului Persic, era un sat toropit, ars de soare, locuit de căutători de perle, pescari şi comercianţi care îşi acostau corăbiile arabe şubrede şi bărcile de pescuit de-a lungul unui golfuleţ îngust care şerpuia prin oraş. Dar acolo unde alţii au văzut doar un golfuleţ sălciu, acest şeic, Rashid bin Saeed al Maktoum, a văzut o magistrală către lume.
În anul 1959, a împrumutat multe milioane de dolari de la vecinul său bogat în petrol, Kuweit, pentru a draga golful până când a devenit suficient de larg şi de adânc pentru vapoare. A construit cheiuri şi depozite şi a făcut planuri pentru şoele, şcoli şi case. Unii au crezut că e nebun, alţii doar că se înşală, dar şeicul Rashid a crezut în puterea noilor începuturi.
Împreună cu fiul său cel mic, Mohammed, se plimba pe ţărmul gol şi îşi desena visul în aer cu cuvinte şi gesturi. Iar până la urma s-a întâmplat cum a zis el, l-a construit şi visul s-a împlinit.
Fiul său, şeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, conduce acum Dubaiul şi în jurul acelui golfuleţ a construit propriile lui vise înalte, transformând viziunea de la răsărit a tatălui său în lumea fantastică, invadată de lumină, aer condiţionat şi zgârie-nori, a unui milion de oameni. Cu un port de clasă mondială şi centre comerciale duty-free, micul Dubai atrage acum mai mulţi turişti decât întreaga Indie, mai multe vase comerciale decât Singapore şi mai mult capital străin decât multe ţări europene. Oameni din 150 de naţii s-au mutat aici să trăiască şi să lucreze.Dubaiul a construit şi insule artificiale, unele sub formă de palmieri – pentru a-i găzdui pe cei mai bogaţi dintre ei.
Opt benzi de trafic străbat, 1,5 km de zgârie-nori pe şoseaua Şeicul Zayed, din Dubai, o întindere care a fost deşert aproape pustiu până la începutul anilor 90.
Dubaiul este o rară poveste de succes în Orientul Mijlociu, o regiune cu o istorie a eşecului şi stagnării. Întrebarea care se naşte în lumea arabă este „Dubaiul exercită presiune asupra restului lumii arabe şi musulmane. Dacă Dubaiul poate, noi de ce n-am putea?”
Dubaiul este capitala mondială a vieţii pe picior mare. Aici poţi aprecia multiculturalismul ambiguu al unui oraş unde poţi mânca într-un restaurant italian condus de un egiptean, cu un bucătar-şef indian şi chelneri filipinezi.
Dubaiul a creat unul dintre cele mai dinamice medii de afaceri din lume. Nu e vorba doar de clădirile, insulele şi hotelurile, mai este şi partea nevăzută: legile, regulamentele, mediul social liberal. Fără taxe corporative sau pe venit, cu un sistem bancar excelent şi o legislaţie cae favorizează bunurile şi proprietatea.
Crearea de insule artificiale în larg se poate să fi fost o decizie economică strălucită, chiar dacă exagerată (proprietăţile de pe ţărm se vând cu 7 până la 30 de milioane de dolari), dar pe parcurs, după părerea ecologiştilor, Dubaiul a omorât coralii, a distrus locurile de cuibărit ale ţestoaselor şi a afectat ecologia marină din vestul Golfului Persic.
Reprezintă Dubaiul o anomalie extravagantă sau un model demn de urmat de către alte ţări arabe?
Pe lângă barurile şi cluburile de noapte, există moschei, biserici şi temple hinduse, şi pentru un oraş cu atât de multe religii şi naţionalităţi aflate în concurenţă, este surprinzător de lipsit de conflicte etnice.
În timp ce modelul din Dubai, construit pe baza capitalismului fără restricţii, a antreprenoriatului şi a moderaţiei religioase, ar putea fi un exemplu pentru alte ţări în curs de dezvoltare, Dubaiul are o orientare unică spre secolul al XXI-lea, datorată în mare parte viziunii şi ambiţiei unui singur om.
Se spune că Dubaiul are mai multe centre comerciale pe consumator decât orice alt oraş din lume şi, zi şi noapte, sunt aglomerate cu genul de mulţime pe care o găseşti de obicei în Dubai: femei saudite acoperite cu văluri scotocind la Victoria’s Secret, adolescenţi din Emirate în ţunută de hip-hop, familii din Senegal, Egipt, Iran, Kazahstan şi Coreea plimbându-se ptrintre fântâni şi magazine, în timp ce muzica pop occidentală se revarsă din boxe.
Mall-ul Emiratelor din Dubai este un mamut de 223.000 m2 care prezintă o pârtie de schi în interior. Aici găseşti o lume a abundenţei, artificială, cu magazine de îmbrăcăminte de marcă, magazine cu muzică stridentă, cafenele şi restaurante, care culminează cu o fereastră imensă din sticlă de oglindă, cu schilifturi în depărtare.
Şeicul Mohammed te face să crezi că poţi realiza orice. Viziunea lui este contagioasă.
„Ceea ce e bun pentru comercianţi e bun şi pentru Dubai.” vechiul motto al şeicului Rashid.
