Cum să alegem un cadou ideal?

Există nenumărate liste de lucruri necesare sau opționale pentru bebeluși. Tendința părinților este de a cumpăra absolut tot ce e necesar pentru copil, bunicii nu se pot lăsa mai prejos, prietenii și rudele vor să aducă mereu ceva nou copilului și uite așa părinții se trezesc cu o mulțime de lucruri pe care nici nu apucă să le folosească la vârsta potrivită.

V-am mai spus că eu sunt adepta cumpăratului de cadouri utile.

Când e vorba de copil, mă gândesc mereu la viitor, nu cumpăr cadou pentru vârsta din acel moment, ci lucruri de care va avea nevoie în viitor. Ador să cumpăr cadouri pentru copii, iar cel mai recent cadou oferit unui copil a fost un premergător.

Sunt mereu atentă la ceea ce își doresc cei din jurul meu pentru a fi sigură că ofer cadoul ideal și potrivit. Sunt într-o strânsă legătură cu prietenele mele și așa știu ce cadou să ofer. Prietena mea, viitoare mămică, a apelat la mine și m-a rugat să o însoțesc la cumpărături pentru camera bebelușului. Nimic nu e mai minunat decât să te plimbi printre lucrușoare drăguțe, frumos colorate și decorate pentru copii, să alegi pentru bebeluș ce e mai frumos și mai potrivit.

Am ales cu grijă fiecare obiect necesar pentru camera copilului și ne-am axat pe lucruri de care va avea nevoie până la 6 luni. Am sfătuit-o să nu îi fie rușine să spună ce are nevoie atunci când apropiații o vor întreba ce cadou își dorește pentru cel mic. Mi se pare mult mai corect, dacă ești întrebat ce ai nevoie, să spui fără rușine, să dai 2-3 alternative pentru un buget modest. Eu cred că vor aprecia acest gest și cumpărarea unui cadou nu va reprezenta un stres alergând prin magazine neștiind ce să aleagă, ci mergând la fix, cu minim de stres și maxim de bucurie și satisfacție.

Știind exact ce are și ce nu pentru bebeluș, când s-a apropiat momentul potrivit, am întrebat-o dacă își dorește cadou un premergător pentru primii pași ai celui mic. După ce am primit răspunsul afirmativ, am început să ne uităm pe site-ul Noriel și am considerat că e important să alegem împreună un model potrivit. Am fost atente la caracteristici:

  • înălțimea să fie ajustabilă,
  • șezutul să aibă 3 poziții distincte,
  • husa șezutului să fie lavabilă,
  • jucării vesele și educative, cu sonor și lumini pentru distracția celui mic,
  • margini rotunjite pentru a nu deteriora pereții în timpul plimbării prin casă,
  • pliere compactă pentru a putea fi ușor depozitat.

În timpul acestor cumpărături, ne-am apropiat destul de mult, am început să ne cunoaștem mai bine și am dezvoltat o prietenie frumoasă. Mă bucur când pot fi alături de prieteni dragi, mă bucură faptul că au încredere în gusturile mele și țin cont de sfaturile mele.

Foto

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.