Ce mai gătim în weekend?

cina

Vara e o adevărată provocare să găteşti, e un fel de saună gratuită. Dar pentru că trebuie să mâncăm, trebuie neapărat să şi gătim. Pentru că aveam destul de multe ouă de casă, m-am gândit să fac în acest weekend ouă umplute cu brânză Philadelphia şi prosciutto crudo, supă cremă de ciuperci, mousse de ciocolată, chec cu  glazură de ciocolată.

Ouă umplute cu brânză Philadelphia şi prosciutto crudoreţeta am găsit-o la Isabela – avem nevoie de ouă în funcţie de cât de multe persoane aveţi la masă, eu am folosit 14 ouă, o cutie de brânză Philadephia, 6 felii de prosciutto cruo, sare, piper. Spălăm bine ouăle şi le punem la fiert. După ce încep să fiarbă, le mai lăsăm cam 30 de minute, să fim siguri că sunt foarte bine fierte ouăle. Le lăsăm în apă rece câteva minute, se vor decoji mai uşor. Tăiem ouăle în jumătate şi punem gălbenuşurile într-un vas şi le sfărmăm cu furculiţa, adăugăm brânza şi prosciutto crudo, sare şi piper. Umplem albuşurile de ou cu pasta obţinută şi le servim într-o tavă în care am întins câteva linguri de maioneză cu smântână. Se servesc reci, de la frigider!

oua umplute

Supă cremă de ciuperci – avem nevoie de 1 kg ciuperci, usturoi, rădăcină de pătrunjel, 400 ml smântână lichidă, parmezan ras, crutoane de pâine, sare, piper, pătrunjel verde tocat mărunt. Punem apa la fiert şi între timp tăiem cuburi ciupercile, curăţăm usturoiul şi pătrunjelul. Când apa începe să fiarbă, punem toate legumele la fiert. Între timp, facem crutoanele, avem nevoie de felii de pâine feliată, tăiem coaja şi miezul îl tăiem în bucăţele mici. Punem cubuleţele de miez într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi dăm la cuptor pentru 10-15 minute. Când legumele s-au fiert, le strecurăm. Cu blenderul mixăm bine, până obţinem o pastă fină. Adăugăm treptat smântâna dulce. Servim cu crutoane de pâine, parmezan şi pătrunjel verde tocat!

supa crema ciuperci

Mousse de ciocolată – desertul ideal pentru iubitorii de ciocolată! Avem nevoie de 180 grame de ciocolată neagră, 50 grame unt, 4 ouă. Ciocolata o dăm pe răzătoare şi o topim pe foc împreună cu untul. Lăsăm să se răcească puţin. Separat batem spumă albuşurile. Adăugăm gălbenuşurile la ciocolata topită şi mixăm bine după fiecare gălbenuş. Încorporăm şi albuşurile şi mixăm bine până obţinem o spumă fină. Mousse-ul obţinut îl puteţi turna în pahare sau într-o cutie de plastic închisă  cu capac şi se dă la frigider pentru câteva ore!

mousse

Chec cu  glazură de ciocolatăreţeta am găsit-o pe blogul Dulciurifeldefel – avem nevoie de 2 ouă, 120 grame zahăr, 125 ml ulei, 250 ml lapte, 50 grame cacao, 250 grame făină, un praf de copt, zahăr vanilat, esenţă de vanilie şi de rom, 2 linguri de gem de caise. Pentru glazură avem nevoie de 100 grame ciocolată neagră, 50 grame unt, 50 ml lapte. Mixăm bine ouăle cu un pic de sare, adăugăm zahărul, uleiul şi laptele, apoi esenţele. Separat amestecăm bine făina cu cacaua şi praful de copt. Amestecăm bine cele două compoziţii şi la sfârşit, cele două linguri de gem. Tapetăm o tavă de chec cu hârtie de copt şi turnăm compoziţia. Dăm tava la cuptor pentru 30 de minute, la foc mediu. Când este gata, îl scoatem din tavă şi îl lăsăm să se răcească. Între timp, facem glazura de ciocolată. Topim ciocolata rasă cu untul  şi laptele. Cu ciocolata obţinută, glazurăm checul.

chec inainte

chec ciocolata

chec glazurat

Voi ce mai gătiţi în weekend? Cu ce preparate vă mai delectaţi?

Sursa foto

2 thoughts on “Ce mai gătim în weekend?”

  1. ok, m-ai dat gata cu toate retetele … mai ales cu imaginile …. off, iti cam vine sa lingi monitorul … cel mai fain e ca le prezinti atat de bine incat par usoare … si chiar sunt.

    O zi buna!

    Reply
  2. Alexandra – nu fac rețete complicate care necesită mult timp pentru că nu prea am timp și răbdare să stau pe un singur preparat. Imi plac retetele care se fac usor si repede, dar arata si sunt delicioase!

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.