Câte jucării trebuie să aibă un copil?

Un copil are nevoie de timp din partea părinților, de toată dragostea și atenția lor, dar și de multe, multe jucării. ”Datoria” de mătușă și nașă a Karinei, mă face să o vizitez la câteva zile, când mi-e atât de dor de ea încât nu mai pot, mă urc în mașină și fug să o văd. De fiecare dată, când mă vede, fuge spre mine, mă strânge în brațe și apoi mă întreabă ”azi ce mi-ai adus?”.

Deși susțineam că un copil nu trebuie să primească de fiecare dată tot ce vrea, iată-mă în situația în care nu îi pot refuza (aproape) nimic. Chiar dacă insistă să primească ceva ce nu e voie, încerc să-i explic pe înțelesul ei, cu cuvinte simple de ce nu se poate. Încerc să-i distrag atenția de la ceea ce își dorește, dar nu e bun pentru ea, spre altceva mai atrăgător, dar ok. Deși răbdarea nu m-a caracterizat niciodată, am învățat  alături de ea să am răbdare să-i explic ce e bine și ce e rău, de ce nu poate primi tot ce vrea și chiar de ce nu putem merge în parc, la topogane, când plouă.

Când vine vorba de cadouri pentru Karina, optez mereu pentru cadouri pe care le pot cumpăra online de aici. Îmi place să citesc cu atenție caracteristicile jucăriilor, diferite păreri, varietatea este atât de mare, încât mereu găsesc ceva ce încă nu am cumpărat. Uneori aleg pentru ea păpuși și mai mari și mai mici în funcție de desenele animate la care se uită sau personajele de care află din poveștile citite de bunica. Alteori aleg pentru ea jucării de pluș pentru că îi place să doarmă înconjurată de plușuri, iar peste zi, când e bolnăvioară și nu merge la grădiniță, își organizează acasă propria grădiniță. Acum că a crescut, îi cumpăr diferite jocuri de imitație, îi place să gătească când mama ei e în bucătărie ca să fie împreună, calcă deodată cu mama ei și dă rapid cu aspiratorul în urma mamei ei. Pentru joaca împreună, aleg fie puzzle, fie jocuri de grup și de cele mai multe ori când plouă și trebuie să stăm în casă, le redescoperim și pierdem ore în șir jucându-ne și făcând strategii pentru a câștiga.

Eu cred că un copil nu are niciodată suficiente jucării, cu ajutorul lor ei se joacă și se relaxează, învăță lucruri noi, descoperă lucruri interesante. Totuși câte jucării sunt suficiente? Câte jucării sunt utile și câte inutile?

Fiecare cadou este primit cu mare bucurie, este ales cu mare drag și oferit din inimă. Încerc să merg mereu pe lucruri practice și îmi place că se bucură mereu de tot ce primește, indiferent de valoarea sau dimensiunea lui.

 Foto

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.