Castelul de sticlă de Jeannette Walls – de 8 ani bestseller
Castelul de sticlă de Jeannette Walls este povestea care îți frânge inima. Am văzut filmul înainte de a citi cartea. Și totuși, povestea m-a surprins și de această dată. Una e să privești, alta e să ai acces la emoțiile personajelor. Povestea te șochează pe alocuri. Deși unele pasaje te fac să zâmbești, următoarele rânduri îți aduc lacrimi în ochi.
Minunata carte poate fi comandată de pe site-ul Libris. O găsiți în categoria Beletristică, Literatură universală, alături de alte titluri minunate. Și cum se anunță frig și ploi, va fi momentul ideal pentru lectură.
Castelul de sticlă de Jeannette Walls – autobiografie plină de înțelepciune
Ne place sau nu, copilărie noastră nu poate fi schimbată. Părinții sunt așa cum sunt, nu putem avea alții. Această autobiografie m-a surprins prin sinceritate și puterea de acceptare. Uneori chiar și explicații inedite pentru un copil de doar 5 ani.
Jeannette este fiica mijlocie a unei familii extrem de nonconformistă. Știam că americanii sunt extrem de libertini, dar această familie surprinde cu fiecare reacție.
Mama, artistă neîmplinită, tata, un alcoolic visător. Copii maturizați înainte de vreme. Fără o slujbă stabilă, fără o casă proprie, familia se plimbă prin mai multe orașe. Își stabilesc domiciliu în rulote sau case părăsite. Rămân acolo o perioadă cât tatăl sau mama au un job. Copiii merg la școală, dar colegii îi umilesc pentru că sunt prost îmbrăcați și foarte slabi.
Și totuși, continuă să își iubească părinții
Ai crede că toate acestea fac din copii niște frustrați. Greșit! Reușesc să înțeleagă situația dificilă a familiei. Nu au pretenții și, de multe ori, le găsesc scuze inimaginabile, părinților. Au încredere că tatăl lor găsește mereu o soluție pentru problemele lor. Și își doresc doar o casă a lor și mâncare. Înțeleg că nu există Moș Crăciun care aduce cadouri mult dorite sub brad. Știu că mama lor nu acceptă să întoarcă rău pentru rău, ci găsește mereu scuze celor care le fac rău.
Chiar și atunci când moștenesc o casă proprie și o sumă frumușică de bani, nu se trezesc la realitate. Obișnuiți să prade tot și să nu îngrijească nimic ce nu a fost obținut cu sudoarea frunții, ajung din nou săraci și pe drumuri.
Copii care găsesc scuze părinților
Deși tatăl visează la un castel de sticlă pentru familia sa, proiectul nu se poate realiza. Binele său și distracțiile sunt mai presus decât realizarea unui cămin pentru copii. E surprinzător cum Jeannette își înțelege tatăl. O înțelege pe mama care visează să ajungă o celebritate prin operele ei. Deși operele ei nu vor fi niciodată apreciate sau valorificate.
Părinții sunt tot părinți. Și chiar dacă nu le înțelegem acțiunile, nu încetăm să îi iubim și să le găsim scuze pentru promisiunile neîndeplinite.
O carte care te va marca mult timp. Îți vei pune multe semne de întrebare, dar vei reuși să privești totul prin ochi nevinovați de copil. Dincolo de lipsa hainelor și a hranei, contează că părinții îi țin aproape și le arată dragoste și afecțiune, chiar dacă într-un mod mai bizar.
Dacă am rămas impresionată de film, sigur cartea îmi va lăsa urme. Subiectul fiind unul tare sensibil. Offf…
N-am vazut filmul, n-am citit cartea, dar ma atrage faptul ca este o autobiografie. Multi dintre cei din jurul nostru au o viata uimitoare.
Pare a fi o carte interesanta! O trec si eu pe lista mea! Merci pentru recomandare!
Se vede ca esti pasionata de citit, sincera sa fiu nu stiu cum de iti organizezi timpul atat de bine incat sa citesti atat de multe carti, trebuie sa-mi zici si mie secretul tau.
Numai carti interesante gasesc la tine! Reusesti sa ma tentezi, sa le citesc si eu! 🙂
Am trecut cartea pe lista cu carti pentru vacanta de iarna! Abia astept sa ma apuc sa le citesc, am cateva titluri foarte interesante! Ai citit The Silver Star !?
Lecturi placute si tie, in continuare!
Mulțumesc pentru recenzie.
Impresionanta cartea aceasta! Minunate recenziile tale, imi place tot ceea ce ne recomanzi!
Sunt multi copii care vad totul in parinti, indiferent cum ii trateaza acestia. Tocmai de asta e si atat de dureros…
Nu stiam nici de carte, nici de film, poate o sa incerc filmul sa vad cum mi se pare, desi stiu ca nu se compara.
În perioada asta cred că sunt prea sensibilă pentru o carte ca asta, dar am sa o trec în wishlist pt viitor.
Mi se pare o carte interesantă, nu știam de ea. O voi căuta și eu.
Subiectul e de actualitate. Mi-ar placea sa o citesc si eu si sa aflu toate detaliile.
Vreau sa citesc cartea doar ca sa aflu cum e sa traiesti o astfel de viata. Eu nu cred ca mi s-ar potrivi si in nici un caz nu mi-as dori ca fiul meu sa traiasca asa dar cu un lucru sunt de acord: nu lucrurile materiale primeaza ci relatia dintre parinti si copii si dragostea.
Cred ca teoriile despre parinti le avem cu totii si multi nu constientizam daca ceea ce-si doresc ei este sau nu real. Initial ii sustinem pana cand realizam ca planurile lor nu sunt concrete. Imi place teoria cartii
Eu nu stiu daca as putea gasi scuze unor parinti care se comporta precum cei din cartea ta, sincer. Trebuie sa dai dovada de multa tarie de caracter sa poti trece peste dezamagirile care vin din greselile lor.
Am tot zis ca voi trece si acest gen pe lista mea de citit, poate voi incepe chiar cu aceasta.
Am cumparat cartea, in curand putem schimba pareri despre ea.