Căldură mare … Cu circulaţia cum stai? II

Căldură mare … Cu circulaţia cum stai? IIBolile cardiovasculare

Sunt afecţiuni ale inimii şi vaselor de sânge agravate, ca tot ce înseamnă circulaţie sanguină, de caniculă.

Ce nu stă în puterea ta – medicii vorbesc despre factori de risc, modificabili şi nemodificabili. În cea de-a doua categorie intră factorii pe care nu îi poţi controla: o boală de inimă cu care te-ai născut, eventual – moştenită genetic, dar şi sexul – până spre 40 de ani, bărbaţii sunt afectaţi în procent mai mare decât femeile; dincolo de 60 de ani, riscul se egalizează. Aparent, o astfel de situaţie nu o poţi controla, te-ai născut cu această afecţiune, te-ai născut bărbat sau femeie… Mai departe – este o chestiune de voinţă, diciplină, dragoste de viaţă. Şi boala poate fi ţinută sub control.

Ce stă în puterea ta

Factorii modificabili sunt cei pe care îi poţi controla. Iată lista lor:

Fumatul

  • nicotina creşte frecvenţa bătăilor inimii şi tensiunea arterială
  • riscul unui fumător de a suferi de boli cardiovasculare este de cinci ori mai mre decât al unui nefumător; din ziua în care ai alungat definitiv ţigara din viaţa ta, îţi trebuie cinci ani pentru a atinge riscul nefumătorilor.
  • atenţie la fumatul pasiv. El riscă tot atât ca şi fumătorul înrăit.

Alimentaţia

  • atenţie la tentaţiile culinare dăunătoare: carne roşie, unt şi brânzeturi grase, mezeluri, cartofi prăjiţi, dulciuri concentrate. Prefră legumele şi fructele, peştele, puiul, cerealele, iaurturile. Cu puţină imaginaţie, vei obţine meniuri suficient de variate.

Sedentarismul

  • este unul dintre factorii de risc specifici vieţii moderne
  • cum îl eviţi? Prin mişcare, ceea ce înseamnă: tensiune arterială normală, arderi accelerate în organism, deci previi obezitatea şi bolile de inimă.

Excesul de alcool şi/sau cafea

  • creşte riscul de cardiopatie ischemică şi boli cerebrovasculare
  • ce înseamnă exces? Peste 300 ml vin sau 50 ml alcool; peste 2-3 ceşti de cafea/zi
  • atenţie! Excesul de alcool este la fel de dăunător ca şi abstinenţa.

Stresul

  • să nu ne facem iluzii deşarte – nu poate fi evitat. Dar poate fi redus, făcând zinic mişcare.

Căldura

  • ce poţi face? Evită expunerea la soare în orele „de foc”; dacă nu este posibil, etalează un accesoriu vestimentar şic: pălăria de soare; bea peste 2-3 l de lichide zilnic.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.