Mănăstirile din Bucovina – Mănăstirea Slatina

Mănăstirea Slatina – 1560

În veacul al XVI-lea, atunci când Alexandru Lăpuşneanu construieşte Mănăstirea Slatina, cei mai iscusiţi meşteri din acest domeniu erau în Ardeal.

Impresionantă prin claritatea formelor şi prin monumentalitatea şi silueta ei, biserica, construită în anul 1560, din zidărie de piatră brută şi amestec de cărămidă, are faţadele în întregime tencuite.

Pe toată lungimea naosului se vede o îngroşare a zidului, care este oprită de două contraforturi, iar înăuntru, aceste abside laterale sunt semicirculare. Pridvorul este boltit transforsat cu două dublouri.

Pentru pictarea bisericii, Alexandru Lăpuşneanu a trimis în Polonia pe Benkner, din Braşov, să-icumpere culori de patru mii de aspri. Unele urme de pe turlă lasă loc presupunerii că biserica ar fi fost pictată şi la exterior. Astăzi, biserica este văruită pe dinafară.

În interior, în turla naosului, în poziţie centrală este pictat Hristos Pantocrator. În pronaos, pe peretele de vest, sus în partea dreaptă, se află tabloul votiv, înfăţişând pe Alexandru Lăpuşneanu, urmat de fiul său, Constantin, Doamna Ruxandra, cu o fiică, probabil Anastasia. După ele, urmează două fete, Teofana şi Neaga, iar apoi încă trei băieţi.

Catapeteasma altarului este lucrată din lemn de tei, în zig-zag, în stil baroc, fiind îmbrăcată în foiţă de aur.

Din cauza împrejurărilor nefavorabile, pictura a avut de suferit. Actuala pictură – în stil neo-bizantin, în „fresco” – a fost realizată în anul 1828, după dezastrul provocat de lupta de la Slatina din 1821, dintre greci şi turci, cu prilejul mişcării eteriste.

Multe dintre bisericile mănăstireşti, între care şi Slatina, au devenit locaşuri de odihnă pentru domnii moldoveni sau pentru marii boieri ai ţării. S-au adăugat, de aceea, noi elemente arhitectonice. Un element arhitectonic îl constituie camera mormintelor sau gropniţa, aşezată între naos şi nartex. De obicei, aceasta este mai joasă decât restul bisericii. Al doilea element arhitectonic inedit faţă de secolul al XV-lea îl constituie exonartexul, prevăzut cu două uşi laterale, una în peretele de miazăzi, cealaltă în peretele de miazănoapte.