Recomandare spectacol: ”Radu Beligan – Confesiuni despre viață și artă” – 18 noiembrie – Cluj-Napoca

194567_600

Radu Beligan: Am traversat patru dictaturi și pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor și-ntotdeauna credincios României.

Sub titlul sugestiv ”Confesiuni despre viață și artă”, destăinuirile omului de teatru Radu Beligan s-au concretizat, prin două spectacole ale maestrului, iar spectatorii l-au putut asculta povestind despre personalitățile care i-au marcat destinul, despre autografele primite de la Eugen Ionescu și Salvador Dali, dar și despre steaua care-i poartă numele, primită cadou de ziua lui, iar ca de fiecare dată, sălile devin neîncăpătoare pentru auditoriu.

Cei prezenţi vor putea să cumpere ediţia revizuită şi completată a volumului “Note de insomniac” (tipărit în 900 exemplare), însoţit de autograful original al autorului. Cartea conţine o anexă de 40 de pagini la care s-a adăugat volumului iniţial apărut în 2001, un jurnal al amintirilor şi, totodată, o colecţie de eseuri.

Rdu Beligan are o carieră de peste 70 de ani, ceea ce ne dă de înţeles cât de serios a fost. Şi este şi acum. El spunea cu un an sau doi în urmă: „Nici azi nu sunt cel mai bun, dar ştiu că pot ajuta şi pe alţii” – iată lecţia pe care trebuie să o înveţe sute de actori din ziua de azi.

Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918, în Bacău şi este un actor cunoscut pentru activitatea sa în teatru, film, televiziune şi radio.

În anul 2004 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală (orar 11 – 17) şi la Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19).

Preţul unui bilet variază în funcţie de categorie:

Categoria I: 70 lei.

Categoria II: 60 lei.

Categoria III: 50 lei.

Spectacolul va avea loc la Opera Națională din Cluj – Napoca, luni, 18 noiembrie, ora 19.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.