Avantaje vacanță cu autorulotă

Prima dată când am plecat în vacanță și a trebuit să o lăsăm pe Kira, ciobănescul meu german, acasă, mi s-a rupt sufletul. Mă bucuram că plecăm în vacanță, dar îmi era greu să o las cu altcineva. Noi două avem un ritual de iubire dis de dimineață, lucru înțeles doar de cei care au animal de companie.

Știam că îmi va lipsi enorm, dar îmi era aproape imposibil să o luăm în mașină. Ea are nevoie de spațiu, și noi avem prea multe bagaje. Nu am încetat să caut soluții pentru a o lua cu noi și așa ne-am dat seama că o autorulotă ar fi o idee bună. Am început să căutăm autorulote de vânzare și am optat pentru varianta cea mai potrivită nouă.

Care sunt avantajele de a merge în vacanță cu o autorulotă?

Vedeam adesea în filmele americane, cum întreaga familie pleacă în explorare cu o autorulotă. Mereu mi s-a părut o idee interesantă și destul de practică pentru cei dornici să exploreze și să fie independenți în vacanță.

** poți lua cu tine aproape tot ce vrei

Mi se pare că în vacanță, tindem să luăm o mulțime de lucruri care ni se par esențiale. Nu le folosim pe toate, dar ne oferă o stare de bine să le avem. Dacă optezi să călătorești cu o autorulotă, nu vei mai fi condiționat de spațiu.

Dacă sunteți o familie cu copii sau/și aveți și un animal de companie, vor avea spațiu suficient. Nu va mai exista acel disconfort la drum lung. Va fi spațiu suficient pentru dezmorțire și chiar câteva întinderi, cum au nevoie animalele.

** vacanță de explorare în adevăratul sens al cuvântului

În vacanțe, ne place să ne abatem de la drum și să descoperim zone mai puțin cunoscute. Uneori găsim locuri minunate, însă fără posibilitatea de a ne caza. Autorulota ne lasă să ne bucurăm de locul descoperit și să zăbovim acolo cât ne dorim.

E relaxant să nu depinzi să ajungi la destinație și să îți poți organiza zilele de vacanță după bunul plac. Te poți opri unde dorești și pentru cât timp vrei. Dacă stai mai multe zile, ideal ar fi să mergi într-un camping de rulote pentru a te racorda la utilități.

Așa și-a adus aminte soțul meu că avem un teren lângă un lac unde putem crea o zonă ideală de campare. Rapid a căutat de cumpărat un excavator care îi va fi de mare ajutor. Uite așa ne vin diverse idei de business în vacanțe.

** vacanțe mai accesibile

În anumite zone sau țări, cazarea poate avea preț peste bugetul alocat. Autorulota îți poate fi și casă, și masă. Poți să dormi lejer și să gătești rapid preparate ușoare și să te bucuri de vacanță cu bani mai puțini.

** vacanță mai puțin obositoare

Este esențial să te poți odihni, stând întins, chiar și o jumătate de oră, poate fi de mare ajutor. Dacă sunt doi șoferi, unul se poate odihni cât celălalt conduce. Astfel se ajunge mai repede la destinație și cu un minim de oboseală pentru ambii șoferi și pasageri.

Vacanță cu autorulota – marea bucurie a copiilor

Poate că noi, adulții, nu apreciem chiar atât de mult o vacanță cu autorulota, dar pentru copii poate reprezenta o adevărată bucurie. Consider că fiecare mijloc de transport are farmecul lui, dar nimic nu poate egala, autorulota, cea care este asemănată cu o căsuță pe roți.

Va fi mai ușor pentru copii să reziste la drum lung având confort și totul la îndemână.

Un câine va avea răbdare să ajungă la destinație dacă nu e înghesuit și constrâns să stea doar culcat.

Sunt curioasă câți dintre cititorii acestui blog de lifestyle au fost într-o vacanță cu autorulota? Care sunt principalele avantaje pe care puteți enunța?

2 thoughts on “Avantaje vacanță cu autorulotă”

  1. Eu nu am avut o experiență cu rulota, dar soțul meu îți dorește tare mult o rulotă personală. Din ce spui, ce am mai citit și văzut, parcă aș spune și eu da unei astfel de provocări.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.