Bunicul meu adora să citească, avea o bibliotecă foarte mare şi îmi amintesc că citea mereu. Bunicul meu avea obiceiul de a-şi semna cărţile şi nota pe fiecare carte data în care a fost cumpărată.
De curând, am făcut în vizită şi mi-am ales câteva cărţi din bibliotecă. Am găsit una foarte interesantă, mai ales că mie îmi place să citesc despre ce s-a întâmplat în lăgarele naziştilor.
Cartea „Atunci, acolo la Auschwitz” prezintă povestea de viaţă a lui Dan, un evreu dintre cei mulţi care au reuşit să supravieţuiască torturilor din închisorile naziste.
Personajul principal, Dan, a avut o viaţă grea, a îndurat multe lipsuri şi umilinţe. A fost deportat şi deţinut în cele mai crâncene lagăre fasciste, unde întreaga sa familie a fost ucisă. După eliberare, s-a întors acasă şi a intrat în rândurile partidului, s-a ataşat cu trup şi suflet luptei revoluţionare a clasei muncitoare.
Deşi s-a întors de mulţi ani acasă, noapte de noapte el continuă să aibă coşmaruri, de fapt e vorba de acelaşi coşmar care se repetă. Dacă la început, visul îl speria, cu timpul a reuşit să conştientizeze chiar şi în vis că e vorba doar de un coşmar şi el nu se va mai întoarce niciodată în lagăr.
Mereu a avut senzaţia că dacă a supravieţuit, şi-a asumat o responsabilitate, că e dator atât faţă de el, cât şi faţă de cei care au murit în lagăre, să dovedească că a meritat să reziste, să îndure acel coşmar.
După ce a fost eliberat de către americani din lagăr, Dan a lucrat la UTM, din activist voluntar a ajuns membru al comitetului judeţean, apoi a ajuns redactor-şef adjunct la o publicaţie din capitală.
“Încă atunci, acolo … şi de-atunci în fiecare zi şi în fiecare noapte, mi-am zis că trebuie să găsesc un mod de a striga în lume ce s-a petrecut atunci, acolo … încât oamenii să audă. Şi nu numai cei de acum, ci şi cei care vor veni, copiii lor, şi copiii copiilor lor. Nu pentru a-i înfricoşa, ci pentru a le spune că viaţa trebuie apărată, că ea poate, merită să fie trăită tot mai frumos. Calea cea mai firească era să mă apuc să scriu. Tot ce ştiu. Tot ce am pătimit. Tot ce am văzut. Ideea aceasta o abandonam totuşi imediat ce încerca să se instaleze în mintea mea. Ştiam din liceu că nu mă pricep să scriu.”
Acesta este un citat din carte care mie mi-a plăcut foarte mult şi cred că avem destul de multe de învăţat din el.
Trebuie să învăţăm de la cei care au fost aproape de moarte în fiecare clipă, să apreciem mai mult viaţa, să apreciem ceea ce avem şi tot ceea ce putem face. Cât de important e că suntem LIBERI!
