Prăjitură cu foi cu miere de albine, budincă și glazură

Prăjitură cu foi cu miere de albine – prăjitura copilăriei mele

O prăjitură cu foi cu miere de albine îmi trezește amintiri. Era prăjitura pe care mama o făcea cel mai des în copilărie. Era prăjitura care se regăsea la toți prietenii. Oriunde mergeam la colindat, era și această prăjitură. Mama o făcea cu cremă de griș și gem de măceșe. Așa era clasica prăjitură.

Însă într-un an, ne rămăseseră niște foi. Ne doream o prăjitură rapidă. Așa că împreună cu sora mea, am ales budincă în loc de cremă de griș. Ne gândeam că nu are ce să nu iasă gustos. Și ne-am pus pe treabă. A devenit prăjitura noastră preferată. Pentru că era rapidă, dar și gustoasă. Uneori pe budincă, puneam și felii de banane. Un deliciu!

Ingrediente necesare prăjitură cu foi cu miere de albine:

Pentru foi:

  • un ou și un albuș,
  • 150 grame zahăr,
  • 30 grame unt,
  • 2 linguri cu miere de albine,
  • 3 linguri cu lapte,
  • 5 grame praf de copt,
  • 400 grame făină intermediară.

Pentru budincă:

  • 400 ml lapte,
  • 4 linguri de zahăr,
  • praf de budincă.

Pentru glazură:

  • 6 linguri zahăr pudră,
  • 6 linguri cu apă rece,
  • 3 linguri de cacao,
  • 30 grame unt sau 3 linguri de ulei.

Mod de preparare prăjitură cu foi cu miere de albine

Etapa 1

Punem apă într-un vas și punem pe foc. Spălăm bine ouăle. Punem oul și gălbenușul într-un bol. Adăugăm zahărul, mierea, untul și lapte. Bolul cu ingrediente îl punem deasupra aburilor. Amestecăm ușor până se topește zahărul. Vom obține o pastă omogenă. În casă va mirosi extrem de bine!

Luăm bolul jos de pe aburi. Adăugăm treptat făina cu praful de copt. Amestecăm bine. Obținem un aluat mai moale, dar care nu se lipește de mâini.

prăjitură cu foi cu miere de albine

Etapa 2

În funcție de cât de mare e tava, vom face 4 sau 5 foi. Eu am optat să fac 4 foi, puțin mai groase. Împărțim aluatul în 4 părți. Fiecare partea va avea cam 110 grame. Pe dosul unei tăvi, punem ulei și tapetăm cu făină. Întindem foaia puțin pe blat. Apoi o întindem pe dosul tăvii. Mie așa mi s-a părut mai simplu.

Dăm tava la cuptor pentru 10 minute, la 180°C, căldură de sus și jos. E bine să verificați foile. Depinde de fiecare cuptor timpul de coacere. Când devin ușor arămii, sunt coapte și se pot scoate.

Etapa 3

Cât timp se coc foile, facem budinca după instrucțiunile de pe plic. Dacă aveți timp la dispoziție, puteți face budincă de casă. Aveți aici rețeta. Eu am optat pentru budincă de vanilie și de căpșuni.

prăjitură cu foi cu miere de albine

Facem și glazura între timp. Punem ingredientele într-un vas mic și punem pe foc. Lăsăm să se topească zahărul. Vom obține o glazură sticloasă.

Etapa 4 – Montăm prăjitura:

Punem o foaie într-o tavă. Turnăm budinca și întindem uniform. Punem a doua foaie. Turnăm glazura și întindem cu grijă până pe margini. Lăsăm câteva ore să se înmoaie foile. O ținem la frigider. Se taie în diverse forme și se servește!

prăjitură cu foi cu miere de albine

prăjitură cu foi cu miere de albine

prăjitură cu foi cu miere de albine

Voi faceți această prăjitură cu foi cu miere de albine? Ați încercat varianta cu budincă? Sau preferați varianta cu gem și cremă de griș?

15 comentarii la „Prăjitură cu foi cu miere de albine, budincă și glazură”

  1. prajiturile cu foi nu imi plac in general pentru ca e mai mult de munca la ele. Prajitura asta cu foi cu miere de albine nici nu am facut-o si nici nu imi amintesc sa fi mancat vreodata. E ceva specific zonei voastre sau am avut eu copilaria nefericita?

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.