5 motive pentru care să porți ochelari de soare

Soarele ne bucură cu razele lui și iarna și vara. În zilele însorite nu trebuie să ne lipsească ochelarii de soare și crema cu factor mare de protecție. Unii consideră purtarea ochelarilor de soare, un moft. Ei bine, nu stau chiar așa lucrurile și o să vă dau 5 motive întemeiate pentru care e necesar să purtăm ochelari de soare.

5 motive pentru care trebuie să ai mereu cu tine ochelari de soare

  1. ne protejează ochii și zona sensibilă din jurul ochilor – indiferent de anotimp, soarele este tot mai nociv pentru noi. Chiar dacă toamna sau primăvara nu simțim soarele fierbinte, e bine să purtăm ochelari de soare și să ne protejăm.
  2. protejează ochii de praf – eu port ochelarii de soare, în mod special, când bate vântul. Nu de puține ori, am avut probleme cu ochii datorită micilor particule de praf care au pătruns în ochi. Ochelarii de soare au un rol protector împotriva soarelui, dar și a nisipului fin, zăpezii sau vântului puternic. Dacă tocmai ți-ai dat seama că nu ai o pereche de ochelari de soare, găsești aici modele variate. Sigur vei găsi ceva pe placul tău.
  3. conducem în siguranță – programul de la job face în așa fel încât să fiu mereu cu soarele în față, și la plecare și la venire. E destul de incomod și de obositor să stai mereu cu ochii mijiți. De când sunt șoferiță, îmi place să am la îndemână, în mașină, tot ce e necesar. Așa că în cotieră am mereu șervețele umede și uscate, ochelarii de soare ca aceștia , încărcător de telefon, fise, parfum. Pe mine niciodată soarele nu mă prinde nepregătită.
  4. ajută ochii să se adapteze mai ușor la întuneric – stând 2-3 ore în soare fără protecție pentru ochi, soarele poate dăuna abilității ochilor de a se adapta rapid la întuneric. S-a dovedit că e destul de periculos și de obositor pentru ochi să conducem noaptea după ce am stat ore în șir cu ochii în soare.
  5. pentru un look sexy! Acesta cred că este principalul motiv pentru care oamenii poartă tot mai des, în toate împrejurările, ochelari de soare. Pe cei singuri, îi ajută să studieze fără stres persoana pe care doresc să o abordeze. Femeile consideră că sunt mai sexy când poartă ochelari de soare. Așa să fie?

Nu îi judecați pe cei care poartă ochelari de soare când afară nu e soare.

Poate au suferit o intervenți chirurgicală și medicul le-a recomandat să-i poarte. Există persoane cu ochi sensibili la lumină foarte puternică, cum e și cazul meu, iar dacă nu port ochelari, încep să-mi lăcrimeze ochii.

Voi de ce purtați ochelari de soare?

11 thoughts on “5 motive pentru care să porți ochelari de soare”

  1. Eu port ochelari de soare mai tot timpul cand este soare. Am devenit foarte sensibila si decat sa stau cu ochii mijiti, mai bine imi pun ochelari indiferent daca lumea considera ca este bine sau nu sa port la tinuta aleasa. A inceput sa ma lase rece gura lumii

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.