Pledoarie pentru whisky-ul scoţian

Se spune că adevăratul secret al unui rafinat whisky scoţian constă în apa din care este făcut. Denumirea băuturii vine de la expresia galică „uisge beatha”, care înseamnă „apa vieţii”. Cu sute de ani în urmă, expresia a devenit „uisge” şi apoi „usky”, iar în cele din urmă – „whisky”.

Până în secolul al XV-lea, băutura a fost la modă doar la curtea regală şi în rândul aristocraţiei. În ciuda acestui fapt, timp de câteva secole, acest tip de alcool a avut o importanţă scăzută în afara hotarelor Scoţiei. Cu distilarea whisky-ului se ocupau în special păstorii şi fermierii, în locurile cele mai retrase ale ţării, în apropierea unor izvoare subterane de deal şi de munte.

John Walker, un negustor de mărfuri alimentare din Airshire, a dobândit o mare faimă în întreaga Anglie.

Se spune că whisky-ul a fost descoperit de primii călugări creştini care s-au stabilit pe coastele stâncoase din vestul Scoţiei.

Acum 200 de ani, existau mii de distilerii clandestine

În secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea, populaţia a început o luptă surdă cu autorităţile de la Londra, care erau hotărâte să-şi mărească veniturile prin impunerea unui impozit pe vânzarea whisky-ului. Însă proprietarii de distilerii şi consumatorii nu voiau să plătească aceste dări, preferând ilegalitate.

O dată cu reducerea treptată a impozitelor exagerate impuse distileriilor, în secolul al XIX-lea, perioada de glorie a producţiei secrete şi ilicite de alcool au continuat să prospere, ba chiar să-şi extindă afacerilor, de astă dată în legalitate. Din acel moment, s-a acordat o atenţie din ce în ce mai mare calităţii whisky-ului, lucru care s-a perpetuat până în zilele noastre.

John Walker a fost unul dintre promotorii combinării whisky-urilor

Pe la mijlocul secolului, pe baza unei teorii destul de simplu, s-a obţinut un nou tip de scotch, mai precis, prin combinarea mai multor tipuri de whisky. Unul dintre promotorii acestei noi tehnologii a fost tânărul John Walker, un negustor de mărfuri alimentare din Airshire. Băiatul, în vârstă de numai 15 ani, a părăsit casa părintească şi s-a apucat de afaceri în oraşul Kilmarnock. În scurt timp, a reuşit să producă şi să vândă propria sa băutură, dobândind o faimă nesperată în Anglia.

Moştenirea lui Walker a fost preluată de o succesiune de bărbaţi – care au fost în prima linie a artei de a combina şi răspândi whisky-ul în lumea întreagă. În anul 1865, controlul afacerilor a trecut în mâinile lui Alexander, cel mai tânăr fiu al celebrului John Walker. Doi ani mai târziu, acesta a început să comercializeze produsul său sub numele de Johnnie Walker, Old Highland Whisky (Whisky Vechi din Ţara de Sus).

Aceeaşi aromă ca la prima degustare

Fără îndoială, faptul că vestitele whisky-uri ale firmei „Johnnie Walker” şi-au păstrat exact gustul pe care l-au avut iniţial a surprins lumea. Băutura are aceeaşi aromă pe care a avut-o în 1909, la prima degustare.

Pentru cel cu etichetă roşie (Red Label), se combină – după reţete rămase secrete până astăzi – whisky-uri mai vechi de trei ani, iar pentru cel cu etichetă neagră (Black Label) – stocuri de whisky care au fost lăsate să se matureze mai mult de 12 ani. Numai expertul în arta combinării şi unul sau doi colegi dintre colegii săi au acces la reţetele originale.

Deşi cunoştinţele acestora şi priceperea de care dau dovadă sunt extraordinare, este aproape de necrezut că, în timp ce muncesc, abia dacă beau o picătură.

Ei iau decizii privind o anumită mostră doar mirosind-o, fiind capabili să analizeze atributele alcoolului numai după aroma sa. Iar acest har este unul deosebit deoarece, în ciuda paşilor enormi făcuţi în ultima sută de ani în ceea ce priveşte analiza şi tehnologia chimică, eforturile oamenilor de ştiinţă de a combina zeci de whisky-uri, pentru obţinerea unui anumit gust şi buchet, s-au soldat cu un mare eşec.

În concluzie, reprezentanţii firmei „Johnnie Walker” au toate motivele să fie convinşi că,  şi în continuare, combinarea whisky-urilor va fi mai mult o artă decât o ştiinţă.