Vânătorul de naziști, o carte care nu putea lipsi din biblioteca mea. Este cartea cu care închei luna mai și a fost o lectură bună. Cititorii mai vechi ai acestui blog de lifestyle, știu că eu am citit nenumărate cărți despre perioada Holocaustului. Îmi place să adaug în biblioteca mea, noi titluri ce dezbat acest subiect.
Sunt adesea întrebată dacă acest subiect nu mă întristează. Și răspund că, da, mă întristează, dar simt că trebuie să știu ce s-a întâmplat atunci cu evreii. Vreau să spun mai departe și altora, pentru că e de datoria noastră.
Vânătorul de naziști, o altfel de poveste despre Holocaust
Tot mai des găsesc cărți care discută despre viața în lagăre, dar și viața de după eliberarea lor din lagăre de către ruși sau americani. Așa este și povestea aceasta.
Josef era doar un copil când a ajuns în lagăre. A trăit toată perioada de restricții ca evreu, iar apoi ajuns în lagăr, despărțit de familie, a trebuit să supraviețuiască. Foarte repede a învățat că nu trebuie să iasă în evidență sau în calea unui comandant nervos. Cu greu, a reușit și a supraviețuit. Viața în lagăr a fost groaznică, mâncare puțină, muncă multă, condiții groaznice de trai, inumane și greu de imaginat.
”Când vorbim despre Holocaust ne referim la milioane de victime, însă cifrele sunt aproape prea mari ca să le cuprinde cu mintea și înțelege cu adevărat. Fiecare victimă a purtat un nume, a aparținut unui loc și a avut o viață – indiferent cât de scurtă a fost aceasta, indiferent la ce vârstă a fost retezată cu cruzime.”
Cum a supraviețuit Josef acestui calvar?
Josef a învățat să nu gândească, să nu audă înjurăturile la adresa evreilor, să nu pună întrebări și să nu se lase pradă emoțiilor. Era epuizat de muncă și foame, era un sclav al efortului de a supraviețui. Noaptea se ruga să se facă dimineață, în timpul zilei se ruga să se facă noapte. V-ați putea imagina o astfel de viață, zi de zi, lună de lună, an de an?
”O viață fără zi, fără noapte, fără mâncare, fără speranță, fără răgaz. Îți găseai izbăvirea într-o bucată de pâine.”
Însă într-o zi, a venit și libertatea, eliberarea, doar că nu știau ce să facă, unde să meargă. Cu greu, au ajuns în orașe unde existau centru de ajutorare a evreilor.
Scopul lui Josef era clar
Maturizat înainte de vreme, fără nicio rudă, fără niciun părinte, Josef are un scop. Să-i găsească și să ajute la condamnarea tuturor celor care i-au asuprit aproape până la moarte și epuizare pe evrei. După ce procesele au dus la condamnarea la moarte a câtorva dintre vinovații ororilor petrecute în lagăre, Josef își găsește alt scop în viață.
El face tot posibilul ca copiii evrei să-și regăsească familiile. Face eforturi nebănuite pentru a ajuta ca evreii să aibă un trai cât de cât mai bun, decent.
Spirit afacerist, Josef ajunge un om important
Trecut prin ororile lagărului, a ajutat la condamnarea celui mai brutal comandant al lagărului unde fusese. Măcelarul din Plaszow, Amon Goeth, a devenit cunoscut pentru crimele sale pline de brutalitate, și este menționat în filmul Lista lui Schindler.
Josef și-a făcut datoria, a supraviețuit, a ajutat la condamnarea multor naziști care au torturat și omorât oameni în lagăre. A ajutat la reunirea multor familii, dar a ajutat mulți evrei sau foști deținuți din lagăre, să ajungă în țări străine pentru un trai mai bun. Iar într-un final, a ajuns în renumit om de afaceri și și-a întemeiat o familie minunată.
Unele povești ale supraviețuitorilor din lagăre, se termină și cu bine, însă acești oameni au rămas cu traume pe viață. Adaptarea la o nouă viață a fost extrem de grea. Cu dificultate, au fost acceptați în societate și ei au muncit pentru a avea o viață normală. Ororile din lagăre i-au urmat zi de zi, noapte de noapte.
Interesanta recenzie 🙂