Vacanță în Italia la sfârșit de sezon – un mare DA!
Vacanță în Italia la sfârșit de sezon este o idee bună. Când am decis să mergem în Italia la sfârșit de august, mă întrebam dacă e o bună idee. Anii trecuți am optat pentru lunile iulie și august. Temperaturile ridicate nu ne-au lăsat să ne bucurăm la maxim de vacanță. Însă perioada aleasă, final de august început de septembrie, este perfectă.
Ne dorim în vacanță să facem plajă, dar și mici excursii. Seara ne place să ne plimbăm pe faleză și pe pietonala lungă de 12 km. Așa că vacanța în Lido di Jesolo le întrunește pe toate.
Impresii vacanță în Italia la sfârșit de sezon
Anul acesta am reușit să stăm 11 zile la mare. Au fost suficiente și ne-am relaxat. Am avut timp să facem tot ce ne-am dorit. Ne-am întors cu forțe proaspete și sunt gata să vă povestesc despre vacanța noastră.
Cazare și mâncare
Am ales și anul acesta Hotel Souvenir, cu demi-pensiune. Ne place acest hotel pentru că e pe plajă. Oferă șezlonguri și umbrelă gratuit. Camerele sunt curate, frigider care răcește foarte bine. Baia este curată și ți se oferă produse cosmetice, cască de păr, dischete demachiante. Curățenie se face în cameră în fiecare zi și contează mult.
Mâncarea este gustoasă și se pune accentul și pe plaiting. Dimineața mi-aș fi dorit niște legume în plus și mai multă varietate. Seara, bufetul servit a fost variat și extrem de colorat. Italienii vă vor servi mereu cu multe legume excelent gătite. Apoi te delectezi cu două preparate a la carte pe care ți le alegi dintr-o listă de 15 preparate. Desertul este de nerefuzat.
Temperaturi
Dacă anul trecut, marea avea peste 25 de grade, iar temperatura ajungea la 44 de grade. Anul acesta am avut temperaturi decente. Apa mării a fost mai rece în unele zile. Ne-am bucurat de 24-31 de grade. Mai mult decât suportabil. Am mai fost și zile cu ploaie și nori, dar s-au împrăștiat repede și a ieșit soarele. Așa e la mare.
Ce am vizitat
Pe drumul spre Italia, ne-am oprit în capitala Sloveniei. Ljubljana este un oraș minunat despre care vă voi povesti într-un articol separat. Am vizitat Veneția pentru a treia oară. Dacă merită văzută de 3 ori? Vă voi spun în alt articol. Am ajuns și în San Marino. Un loc minunat care nu trebuie ratat. Detalii veți primi într-un articol următor.
Anul acesta am bătut stațiunea dintr-un capăt în celălalt. Are doar 14 km și se poate merge pe plajă, pe faleză sau pe pietonală.
Prețuri
Prețurile nu scad la final de sezon. Nici măcar la souveniruri. În Italia, nu prea merge să negociezi. Ei au prețuri fixe și intenția de a negocia o consideră o jignire. Hainele de sezon le găsești la prețuri reduse, dar sunt puține mărimi și modele. În mai toate magazinele vei găsi deja marfă de toamnă-iarnă. Adevăratele reduceri în Italia, sunt în iulie și august, peste 70% reducere.
Traficul
Am sperat să fie mai lejer decât anii trecuți. Ne-am înșelat. S-a lucrat la autostradă în Ungaria, Slovenia, Italia. Am avut ghinion și am prins și un accident. Iată un motiv în plus, să ai la tine o carte și o agendă.
Cum a fost pentru mine această vacanță în Italia la sfârșit de sezon?
Cu multe aventuri înainte de vacanță, am reușit să plecăm. Ne-am bucurat la maxim de această vacanță și mă bucur că am avut la dispoziție 12 zile pline. Am reușit să citesc 3 cărți minunate. Am stat la plajă și mi-am reîncărcat bateriile. Urmează o perioadă aglomerată pentru noi. Am făcut între 10 și 20 de km pe zi, mișcarea nu ne-a lipsit. Ne-am delectat cu produse de patiserie și înghețată artizanală. Ne-am făcut toate poftele!
E păcat să ajungi în Italia și să nu te bucuri de bucătăria lor. Gătesc excelent peștele și fructele de mare. Pastele sunt mai gustoase chiar dacă sunt simplu gătite. Au o patiserie cu gust, creme de casă, fructe gustoase.
De ce aleg an de an vacanță în Italia la sfârșit de sezon?
Oamenii sunt primitori și mereu cu zâmbetul pe buze. Toți se bucură de viață și se respectă. Totul îți dă o stare de bine, de liniște, exact ce ai nevoie în vacanță. Îmi place că italienii sunt îngrijiți, se îmbracă frumos și nu renunță la brandurile locale. Au o mâncare foarte bună, ai multe opțiuni sănătoase, ceea ce e un mare plus!
Pentru mine, vacanța ideală este în Italia! Reușesc să mă relaxez și să mă deconectez de la toate!
Si eu am fost in Lido de Jesolo de doua ori, si de fiecare data la sfarsitul sezonului. A fost foarte frumos chiar si asa si am prins mereu vreme buna. Mi se pare o zona foarte buna de petrecut cateva zile la mare.
12 zile pline pline de rasfat bine meritat. Asta e avantajul si dezavantajul cand pleci in vacata cu masina. Ai putut vizita mai mute locatii dar mai apare si ghinionul in trafic. Nici eu nu as suporta temperaturi foarte ridicate, maxim 31-32 grade …. dar fiind apa aproape, treaca -mearga
te-am urmarit live pe Instagram in toata perioada in care ai fost in vacanta si am poftit de multe ori la preparatele pe care le-ai pozat sau la locurile pe care le-ai vizitat. Se vede treaba ca dragostea ta pentru Italia a mai crescut putin anul asta.
Nu am fost in Italia, dar imi doresc foarte mult sa ajung! Se pare ca ati avut parte de o vacanta tare frumoasa. 😀
nu am vizitat italia pana acum, dar nici nu exclud asta. nu sunt adepta vacantelor lungi, mai degraba plec 2-3 zile intr-un loc, asa ca un city break m-ar multumi mai repede
Am fost doar o data in Italia dar planuiesc sa ma reintorc acolo la sfarsit de sezon pentru ca nu imi place aglomeratia si nu prea mai suport caldura.
Cred ca a fost de vis!Nu am apucat sa vizitez Italia dar e cu siguranta pe lista mea.Pozele sunt superbe!💙💙💙
Ador Italia! Sper ca anul viitor sa nu ratez o vacanta macar de cateva zile pe aceste meleaguri extrem de pitoresti! Pozele tale mi se par fantastice- esti o adevarata artista! Felicitari! :*
Foarte faine pozele!! 😘 Mă bucur mult că v-ați relaxat și ați avut parte de zile minunate!!
Mi-a plăcut prezentarea! Ai reușit să mă duc cu gândul la vacanță. Mi-am propus mereu să ajung și în Italia, dar până acum nu am reușit.
Să vă fie de folos până la vacanța viitoare!
Am reținut ce mă interesa, rămâne doar să mă mobilizez. Financiar 🙂
vacanta placuta! eu merg de obicei la Roma destul de des la prietena mea, am mers totusi anul acest la Cinque Terre, un vis!
Noi am fost de pe 15 pana pe 26 in Italia si a fost super, noroul nostru e ca avem rude acolo si economisim mult.
Nu am fost niciodată în Italia, dar clar vreau să merg.
Sunt niște peisaje așa frumoase!
Cred că e mult mai liniștitor la sfârșit de sezon.
Cred ca fost minunat! Noi nu am ajuns inca in Italia dar ne dorim. Poate anul viitor ajungem, au peisaje mirifice, mancarea te atrage si prin aspect..nu pot sa-mi imaginez gustul.
Sper sa ajung si eu in primavara din nou în Italia, la mare nu am ajuns, dar ma ate gandul sa ajung pe la Bellaria-Igea Marina
Daaa, chiar e superba Italia. M-am indragostit de Roma, desi am vizitat-o doar o data. Superbe pozele tale! Abia astept si restul aventurilor din vacanta.
Anul asta mi-am facut si eu vacanta in Italia. Am fost in Palermo 9 zile si a fost foarte foarte frumos. MI-a placut mult totul … chair daca am gasit si mici minusuri. As putea sa spun ca le-am si uitat. Am cheltuit foarte multi bani pe mancare. Poate ar fi fost bine sa-mi fi luat si eu demipensiune. Superbe pozele si ma bucur ca te-ai distrat
Pozele spun totul… pare că a fost o vacanță tare plăcută chiar și așa, la sfârșit de sezon.
Am fost in Italia o singura data si atunci n-am ajuns la mare. Imi plac pozele tale si aventura pe care ai avut-o in Italia. Poate anul viitor voi merge si eu loc in acest loc
Da! Clar as opta pentru ca eu iubesc calatoriile ! Cred ca a fost de vis!