Un mare avantaj în a locui la casă îl reprezintă posibilitatea uscării hainelor afară, fie pe uscător, fie pe sârme prinse pe stâlpi sau copaci. Hainele se usucă mult mai repede, au un miros proaspăt, suprafața de întindere este mai mare și rufele nu sunt înghesuite.
Dar ce facem iarna cu hainele? Trebuie să le întindem în casă pe uscătoare. Dar știți ce pericol reprezintă uscatul hainelor în mediul închis?
Cunosc oameni care își usucă hainele chiar și vară în casă, probabil că ei nu știu la ce pericole se expun.
Studii realizate de cercetători au arătat că fiecare haină pusă la uscat eliberează 2 l de apă, în special în încăperile închise, cu ventilație slabă. Fiind mai multă umiditate în aer, se crează condițiile ideale pentru dezvoltarea și creșterea sporilor de mucegai, acarieni de praf care pot provoca astm, spun academicienii.
În camera unde țineți uscătorul cu rufe, încercați să țineți deschis geamul cât de mult posibil, și eventual, dacă este posibil, să aibă ferestre care să utilizeze lumina naturală.
Mai mult de trei sferturi din gospodării au un nivel mediu de umiditate pentru limita admisă de medici, și reprezintă mediul propice pentru dezvoltarea acarianului de praf.
Există o legătură strânsă între uscarea hainelor în interior și creșterea diferiților spori ce reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor, presdipune la febra fânului, astm, alergii.
Prof. Colin Porteous, expert în arhitectură, a declarat că pe viitor casele vor trebuie proiectate în așa fel încât să aibă spații în aer liber acoperite, cum ar fi balcoanele, sau dulapuri de uscare prin ventilație.
Cea mai bună metodă de a preveni alergiile este să eviți și să înlături cauzele care le pot provoca!
Chiar dacă e iarnă, dar soarele strălucește, nu ezita să scoți hainele afară, vor căpăta un miros mai proaspăt și aduse în casă se vor usca mai repede și umiditatea nu va crește în locuință!
Si noi tot afara le punem mereu, vara sau iarna, din cauza ca nu suport aerul umed.