Trovantland, locul ideal pentru relaxare

Trovantland – inspirat de trovanți

Există un loc de poveste, la 15 minute de Cluj-Napoca. Acesta este Trovantland. Creat pentru relaxare, deconectare, dar și pentru distracție. Un loc care întrunește toate cerințele și condițiile pentru a petrece zile de excepție.

În apropiere de Cluj, în Feleac, există niște formațiuni bizare, cu aspect interesant. Aceste formațiuni se numesc trovanți, ”Pietre vii” sau ”Ouă de Feleac”. Se spune că trovanții au rol energetic, o latură mistică. Minunatul tărâm al trovanților te așteaptă să-l descoperi.

trovant
Trovantland

Trovantland – #UniqueFeelings

Când alegem un loc pentru a petrece timp de calitate, ne dorim să fie unul special. Ne dorim să avem o experiență aparte. De unele locuri ne îndrăgostim la prima vedere. Și de câte ori ne dorim să evadăm, alegem locul unde știm că ne vom simți de minune.

Trovantland a fost gândit pentru fiecare dintre noi. Există posibilitatea de cazare sau închirierea întregii pensiuni pentru un grup de prieteni. Bucătăria este bine dotată, iar bucătarii pregătiți să-ți ofere o experiență culinară desăvârșită de fiecare dată.

Poți să servești masa în interior sau pe terasa special amenajată pentru a avea o priveliște relaxantă. Mie mi se pare minunat să poți să savurezi prânzul sau cina și să ai un view mirific.

Trovantland

De ce Trovantland?

Pe mine, m-a cucerit de la prima vedere. Amenajat impecabil, cu mult bun gust pentru a se integra perfect în peisaj. Poți să faci plimbări lungi sau scurte, și te poți bucura de trovanți. Priveliștea este de vis în fiecare anotimp și moment al zilei.

Terasa primitoare, decorată cu multe lumini, face ca seara petrecută acolo să fie de poveste. Iar petrecerile organizate aici sunt mai mult decât reușite. Meniul este variat, și fiecare preparat culinar este gătit impecabil și servit cu drag. Un personal primitor și amabil, îți fac orele petrecute la Trovantland mult mai frumoase.

Trovantland

Petreceri tematice la Trovantland!

Îmi place tare mult această locație pentru că organizează petreceri tematice. #Retroland a fost o petrecere la care ne-am distrat pe muzica anilor 1980. Locația a fost decorată cu multe CD-uri și plăci de vinil. Muzica a fost asigurată de un DJ recunoscut. Pe masă, am avut la discreție pufuleți și pufarini, iar meniul era afișat pe o placă de vinil.

Deși petrecerea a fost într-o după-masă de joi, a venit multă lume. Toată lumea a dansat și s-a distrat. Dovada că avem nevoie de socializare, muzică, dans și distractie.

Urmează și alte petreceri. În octombrie, se organizează un event nou, Carnaval Trovantland. Banto Dos Santos și Dj Tonny vin cu energie pozitivă și vor anima întreaga atmosferă.

Trovantland

Plusuri la această locație

Deși este la 15 minute de oraș, în satul Gheorgheni, drumul până acolo este relaxant. Treci printr-o pădure frumoasă, de un drum bun, neaglomerat.

Trovantland

Parcarea este spațioasă. Vara, avem posibilitatea de a ne relaxa la piscină. Locul de joacă pentru copii este amenajat chiar lângă terasă și dispune de animatoare. Cât timp părinții iau masa sau savurează un vin bun, copiii se joacă în siguranță, supravegheați.

Gazde primitoare și gata să satisfacă orice dorință sau nevoie. Frumos și ziua, frumos și noaptea. Un loc unde te poți relaxa alături de familie, prieteni. Locul perfect pentru petreceri, nuntă sau botez, dar și petreceri corporate.

Impresia mea!

Pentru mine, nu contează cât de departe este un local. Cel mai important e să știu că ajung acolo și mă voi relaxa. Personalul cu zâmbetul pe buze este esențial. Preparatele culinare din meniu sunt disponibile, toate, de fiecare dată. Ospătarii cunosc preparatele culinare și băuturile și pot face recomandări.

După ce ai savurat o supă cremă de usturoi sau niște obrăjori de vită, poți face o plimbare. Vizitezi trovanții, admiri peisajul. Poți să culegi flori, primăvara ghiocei, vara flori de câmp, toamna brândușe. Iar la întoarcerea la local, trebuie să savurezi desert, fie înghețata realizată de ei, home made, fie cannoli, realizați după o rețetă proprie. Neapărat trebuie să încercați plăcinta de casa cu brânză pe care ei o servesc caldă și cu smântână. Un deliciu!

Trovantland
Trovantland

Trovantland este un tărâm de poveste. Locul ideal pentru relaxare, dar și pentru petrecerea ta unică! Te așteaptă mereu cu zâmbetul pe buze și o atmosferă aparte!

Trovantland

13 comentarii la „Trovantland, locul ideal pentru relaxare”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.