Alege tricouri imprimate Mahoni pentru o vară veselă

Vara aceasta port tricouri imprimate Mahoni

Ador să port tricouri imprimate. Vara aceasta, Mahoni mi-a oferit niște tricouri imprimate minunate. Sunt fan tricouri, însă le prefer pe cele cu ilustrații sau mesaje diverse. Din multitudinea de modele, alegerea este întotdeauna grea. Le-aș vrea pe toate, însă dressing-ul este deja aglomerat.

An de an, aleg să port vara diverse ținute. Anul acesta m-am axat pe tricouri imprimate Mahoni și fuste într-o culoare. Am ales câteva tricouri albe cu ilustrații simpatice, vesele, finuțe.

Cum am ales să port eu, aceste tricouri imprimate Mahoni?

Deși cu greu, mi-am ales două tricouri imprimate. Toate modelele erau minunate. Îmi făceau cu ochiul și mă și vedeam purtându-le. Dar am decis că două îmi sunt suficiente. Iată ce modele am ales eu.

  • Acesta cu fetiță și geantă mi s-a părut super simpatic și potrivit mie. Îl puteți comanda de aici.

tricouri imprimate Mahoni

  • Al doilea tricou câștigător a fost acesta cu Vogue. Îl puteți comanda de aici.

tricouri imprimate Mahoni

Sunt fan shopping, iar când e vorba de tricouri și bluze, nu mă pot opri. Dar anul acesta mi-am propus să fiu mai chibzuită cu banii. Întotdeana când aleg tricouri, mă gândesc cu ce le pot asorta și când le pot purta. E un exercițiu de imaginație foarte util. Astfel am evitat să mă trezesc cu o mulțime de haine care nu se potrivesc cu restul garderobei.

Tricou imprimat și blugi clasici!

Fiecare femeie are o pereche de blugi preferați. Sunt atât de comozi și de practici, încât i-am purta tot timpul. Dar nu ai vrea ca lumea să te vadă mereu cu aceeași pereche. Astfel, alege să porți un tricou imprimat care va atrage atenția de la blugi.

Tricourile imprimate merg de minune cu blugi, pantaloni. Vei avea o ținută chic, dar și comodă în același timp.

tricouri imprimate Mahoni

Tricou imprimat și fustă colorată!

Da, tricourile merg de minune la fuste. Știu că majoritatea optează pentru bluze mai casual. Dar încearcă să porți tricou imprimat cu o fustă. Combinația ți se va părea mult mai bună. Renunță la clasic. Optează pentru combinații cât mai inedite. Un tricou cu un desen vesel, va aduce zâmbetul pe fața ta, dar și al celor care te vor vedea.

tricouri imprimate Mahoni

De ce să alegi tricouri imprimate Mahoni?

Sunt reticentă când e vorba de tricouri imprimate. Dar de data aceasta, instinctul mi-a spus că fac o alegere bună. Am comandat cele două tricouri de pe Mahoni. Coletul a ajuns extrem de rapid. Nu e prima dată când comand de la ei. Știam că produsele vor veni ambalate foarte frumos.

Cele două tricouri au fost împăturate cu grijă. Învelite în hârtie moale, albastră și apoi în cutie tare. Contează toate aceste detalii. Astfel se asigură că produsele ajung în siguranță. Iar tu ca și client, vei avea o experiență frumoasă.

Materialul este de calitate. Se calcă extrem de ușor și rapid. Imprimeul este perfect, m-am uitat în acele mai mici detalii. Culorile imprimeul sunt exact ca pe site. Mă bucur că am avut o încă o experiență minunată cu produsele de la Mahoni.

Ție îți plac tricourile cu desene sau mesaje? Cum ți se par cele două tricouri imprimate Mahoni? Nu-i așa că sunt simpatice foc?

10 comentarii la „Alege tricouri imprimate Mahoni pentru o vară veselă”

  1. se vede chiar si din poza ca materialul este foarte misto, subtire, de vara. Stai linistita ca se incalzeste de duminica si o sa poti purta fara grija tricourile tale imprimate de la Mahoni. Mie imi place mai mult primul, cel cu geanta cu Paris. Nici eu nu stiu de ce.

    Răspunde
  2. Oh Miha cum mă facu tu sa intru in pacat, imi place mult ambele modele si asa mi el doresc si eu…. Mi=am luat din Cluj 2 tricouri,dar parca nu-s asa frumoase ca asta alea tale

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.