Ziua copilului – Jocurile copilăriei ediția a V-a – Cluj-Napoca

12

Copilărie, bucurie, veselie de Ziua copilului

Ziua Copilului este ziua în care sărbătorim copilul și copilăria. Este o zi pe care trebuie să o dedicăm în întregime, celor mici. Copiii noștri sunt cel mai de preț dar. Merită și trebuie să-i sărbătorim într-un mod deosebit. Timpul nu ne permite să ne jucăm cu ei cât ne dorim. Astfel că de Ziua copilului, renunțăm la toată treaba și ne ocupăm doar de ei.

Ziua internațională a copilului se sărbătorește în toată lumea, chiar dacă în zile diferite. În România, sărbătorim ziua copilului în data de 1 iunie. Însă la Cluj, noi am alocat 3 zile de distracție pentru cei mici.

Caravana Veseliei și Round Hill Club organizează Jocurile copilăriei ediția a V-a

Cei mici merită să se distreze la maxim de ziua lor. Părinții încearcă să-i copleșească cu nenumărate cadouri. Dar cei mici își doresc joacă și iar joacă. Joaca alături de părinţi și alţi copii de vârsta lor este cel mai frumos cadou pe care și-l doresc.

Caravana Veseliei și Round Hill Club au pregătit un program încărcat cu activități deosebite. Pentru că o zi li s-a părut prea puțin, au stabilit ca Ziua copilului să se sărbătorească 3 zile! 31 mai – 2 iunie în Parcul Grigorescu (malul Someșului)! 3 zile pline pentru ca fiecare copil să se poată bucura de joacă și jocuri.

Fiecare activitate inclusă în program a fost gândită pentru bucuria celor mici! Tot ce e mai bun și mai frumos pentru copilul nostru! Iată ce activități interactive și amuzante am pregătit pentru copilași!

  • Spectacole susținute de  Ella Bella, Mr. Nicu, Caravana Veseliei şi concert Armonia Music
  • numeroase ateliere cu diverse tematici,
  • spectacole de muzică și dans,
  • teatre de păpuși,
  • demonstrații de fotbal, rugby, baschet și meciuri,
  • minicampionat de taekwondo și demonstrații
  • concursuri sportive cu premii,
  • Capoeira – ritm și mișcare,
  • experimente explozive și colorate,
  • spectacol și dresaj de câini.

Activitățile se vor desfășura în paralel, în parcul Grigorescu, pe terenul de joacă și în corturile partenerilor. Va exista și un colț de relaxare, unde se vor crea amintiri, la Photo Corner.

Activitățile sunt potrivite pentru copii de toate vârstele. Vă asigurăm că fiecare va găsi o activitate interesantă și pe placul lui. Muzica va răsuna de dimineața până seara, voia bună va fi molipsitoare. Ne vom delecta cu o înghețată savuroasă. Și ne vom bucura de trei zile de poveste!

Mulțumim din suflet și le rămânem recunoscători, partenerilor care s-au implicat și au ajutat ca ediția a V-a să fie una deosebită.

NN Asigurări de Viață

NN este o companie de asigurări și managementul investițiilor, activă în peste 18 țări, cu o puternică prezență în Europa și în Japonia. Grupul NN din România include activitățile NN Asigurări de Viață, NN Pensii şi NN Investment Management.

Prietenii de la NN Asigurări de Viață vă invită alături de cei mici la ateliere creative de origami și desen. Poate nu știm precis cum va arăta viitorul, dar putem fi creativi și îndrăzneți în întâmpinarea lui. Iar o viziune colorată șterge orice nuanță de gri sau de grijă din prezent. Despre bucuria de a privi cu încredere spre viitor și despre cum îi putem sprijini financiar pe copiii noștri atunci când vor decide să-și urmeze visurile, vom afla împreună la standul NN Asigurări de Viață.

 NN Asigurări

Clinica de Podiatrie Cluj

Centrul Medical de Podiatrie este prima Clinică Medicală din România specializată în îngrijirea piciorului. Acesta aduce în premieră servicii medicale ultraspecializate. Personalul medical este specializat în îngrijirea piciorului. Aparatura din centru este performantă de ultima generație. Toate acestea fac din Centrul Medical de Podiatrie cea mai bună alegere când vine vorba de sănătatea piciorului.

Clinica de Podiatrie

DACOart

DACOart transformă joaca în artă și le oferă copiilor libertatea de a crea ceva frumos, de a se exprima, de a invata intr-un mod distarctiv, de a deveni mici artisti, folosind produse creative de lucru manual.

DACO

Mulțumim partenerilor care se implică cu tot ce au ei mai bun ca să sărbătorim Ziua Copilului cât mai magic, să aducem zâmbete copiilor! NN Asigurari, Wörwag Pharma Romania, Clinica de Podiatrie, Asociatia de Podiatrie, Zinkit Immun, Zinkit 10, Centricor, Dacoart, PMA Invest, Napolact Bio, Banca Transilvania, P4B IT Services, Clinica Sante, Occidental Travel si Ethica, Grupul Farmaciilor Independente.

Vă așteptăm cu drag în perioada 31 mai – 2 iunie! Garantăm distracție și bucurii, dar și multe concursuri cu premii și multe, multe surprize frumoase! 

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

12 Comments

  1. Cristina Dragomir on

    Ce de activitati interesante! Trebuie sa ma interesez din timp pe unde sunt si prin Bucuresti astfel de evenimente! Cred ca atelierele vor fi cele mai cautate. La multi ani de pe acum tuturor copiilor.

  2. Incerc pe cat posibil sa-mi petrec suficient de mult timp in compania copilului. Asta vreau sa fac si de 1 iunie. Vreau sa stie ca este o zi dedicata ei … sa-i iau tot felul de jucarii, s-o vad jucandu-se si sa citesc bucuria pe chipul ei

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
produse cosmetice necesare vara
Top 3 produse cosmetice necesare vara

Produse cosmetice necesare vara - de luat în calcul Există produse cosmetice necesare vara, absolut esențiale. Temperaturile ridicate, transpirația excesivă,...

Close