Iarna ne ține captivi în casă, mai ales când e frig și ninge. Însă simțim de multe ori nevoia de a ieși la o plimbare. O drumeție este binevenită și iarna, și vara, având atât de multe beneficii pentru minte și corp. Ne mobilizăm mai greu în sezonul rece, însă știu cât bine ne face o excursie în aer curat.
Este esențial când ieșim la o drumeție să ne asigurăm de câteva detalii, echipament complet și toate cele necesare în rucsac. Nu pornim la drum neadecvat îmbrăcați sau încălțați și fără un minim de provizii indiferent cât de lungă sau scurtă va fi plimbarea.
Ce ai nevoie să iei cu tine când pleci în drumeție?
Unii dintre voi veți răspunde ”cheful de plimbare”, dar eu vă asigur că va veni cheful de la primii pași. Este întotdeauna mai comod să lenevești și ți se pare că te odihnești, însă e greșit. Mult mai bine pentru tine este să faci mișcare, să te plimbi în aer curat și să stai departe de tehnologie.
** optează pentru un echipament potrivit drumeției
Cu cât te vei simți mai bine și mai comod îmbrăcat, drumeția va fi o plăcere. Nu blugi, nu teniși, nu sandale, nu haine din materiale nepotrivite. Optează pentru haine termice, din fibre naturale, pantofi comozi, dar potriviți pentru zona unde vei face drumeția. În funcție de anotimp, eșarfă, fular, mănuși, căciulă, pălărie soare. Nu te îmbrăca prea gros sau prea subțire, dar ar fi important să ai la tine o haină în plus sau de schimb.
** rucsacul să fie bine echipat
Chiar dacă intenționezi să faci o scurtă plimbare, nu neapărat o drumeție lungă, iată ce să iei cu tine. Esențial mi se pare să iei niște gustări, recomand și niște batoane energizante, fructe și ceva dulce. Gustările să fie consistente dacă drumeția se anunță lungă. Nu fugi de carbohidrați, optează pentru cei potriviți citind despre tipuri de carbohidrați. Astfel vei descoperi variantele bune și necesare corpului, dar și de ce e bine să îi consumăm.
Aș adăuga pe lista pentru rucsac, medicamente și pansamente, ochelari de soare, cremă cu SPF mare, spray de țânțari, apă termală, un balsam de buze.
** nu uita de lichide
Este necesar să iei cu tine o sticlă cu apă, un energizant. Ideal ar fi să pui apa/cafeaua/ceaiul într-o sticlă termică. Se va păstra la temperatura potrivită pentru a fi consumat. În plus, e mult mai ușor de băut dintr-o astfel de sticlă. Optează pentru una de dimensiune adecvată, fiind disponibile multe variante. Hidratarea este foarte importantă și nu doar în drumeții.
** gadgeturi necesare în drumeții
Spuneam la început de articol că e drumeția este pentru a ne ține departe de tehnologie. Mă refeream la telefon, platforme de socializare, dar este important să avem un gps pentru orientare. O lanternă ar fi utilă, poate mai practic ar fi o lampă frontală. Nu uita bateria externă pentru telefon, acesta consumă multă baterie folosind gps-ul.
** drumeția, bun motiv de socializare și timp petrecut cu animalul de companie
Poți să mergi singur în drumeție sau poți căuta pasionați de plimbare și explorare și să mergeți împreună. Ia cu tine și animalul de companie. Câinele se va bucura nespus să te însoțească, nu e niciodată obosit, e mereu dornic de plimbare și explorare. Poți cunoaște oameni noi făcând drumeții, poți lega prietenii datorită pasiunii comune.
Beneficiile unei drumeții
Simt tot mai des nevoia de a evada în natură, chiar și acum, iarna. Lucrez mai mult de 8 ore la birou, în fața laptopului și folosind constant telefonul. Chiar dacă lucrez de acasă și am tot confortul, rămâne presiunea de a lucra între 4 pereți. Dorința de a sta în natură, de a-mi limpezi mintea, de a-mi relaxa ochii este tot mai intensă.
Încerc să-mi organizez timpul pentru a avea timp și pentru o plimbare este săptămână, și o drumeție mai lungă în weekend. Când am partener/ă de plimbare, este și mai bine. Timpul trece mai repede, socializare este foarte importantă pentru mine. Mă întorc mereu mult mai plină de energie, chiar dacă obosită fizic, mult mai creativă și mai optimistă.
Eu merg mai mult vara in drumetii, din motive de sanatate.
Drumețiile sunt activități plăcute și benefice pentru întregul organism. De mult nu am mai fost într-o drumeție, dar mi-am propus să le reiau.
Ai punctat foarte bine lucrurile de care avem nevoie în drumeție. Felicitări!
Noi mergem în drumeții de primăvara până toamna târziu și ne-am dobândit în timp tot ce avem nevoie pentru a fi safe. Ne place să ieșim în natură pentru a ne relaxa, pentru a ne reconecta cu natura, face bine creierului și fizicului. 😀
Eu chiar sunt bucuroasa cand vad persoane care au aceasta pasiune. Eu merg in drumetii foarte foarte rar si asta doar vara. Cred ca frigul ma cam sperie sa ma aventurez
Merg cam rar in drumetii, nu e tipul meu preferat de relaxare. Dar atunci cand merg (in special primavara, vara) si eu sunt mereu atenta sa am tot ce e nevoie. Mi-a placut articolul tau, tare curprinzator.
Fără apă și mâncare nu se poate într-o drumeție. E important să ne menținem starea fizică. De când am descoperit mai multe termosuri faine, le folosesc des așa că atunci când voi ajunge într-o mică drumeție știu ce ajutor o să am la îndemână. 😀
Ma gandesc ca la primavara sa fac si eu mai multe drumetii. Chiar am sa salvez lista sa vad ceea ce am nevoie
Mie vara îmi place cel mai mult sa merg in drumetii, vremea caldă îmi dă mereu o stare de bine. Iarna parca nu e la fel de frumos si lejer.