Piesa de teatru “Tangou final” – 28 martie – Cluj-Napoca – ANULAT

Piesa de teatru “Tangou final” – 28 martie – Cluj-Napoca - ANULATCelebra artistă Maia Morgenstern urcă pe scenă alături de fiul său, Tudor Aaron Istodor, într-un montaj ce a cunoscut succesul pe fiecare scenă pe care a fost jucat. “Tangou final” este prima piesă în dare cei doi, mamă şi fiu, se întâlnesc pe aceeaşi scenă.

Piesa “Tangou final” , de Mario Diament prezintă o poveste de viaţă, povestea unei actriţe, mare stea odată.

Personajele principale sunt Valeria Durand şi Diego.

Ea este o actriţă ce a cunoscut în tinereţe succesul, succes obţinut prin multe sacrificii şi compromisuri, dar de filmele ei s-au bucurat mulţi spectatori. Dispare brusc din viaţ publică atunci când ziariştii scot la iveală lucruri mai puţin bune despre ea (abandonarea propriului copil la naştere).

El – un tânăr jurnalist care pentru a obţine un interviu în exclusivitate, se foloseşte de toate şiretlicurile tipice meseriei, şi chiar susţine că a crescut cu filmele Valeriei Durand. Interviul se desfăşoară ca un joc, pradă – vânător, ca un tango, un balans între a domina şi a fi dominat.

Ceea ce pentru Diego reprezintă un subiect perfect şi atrăgător pentru prima pagină din ziar, pentru Valeria reprezintă o dramă, trebuind să retrăiască momente dificile din trecut.

Motivul pentru care subiectul bombă nu mai ajunge pe prima pagină, nu vreau să vi-l dezvălui. Veţi descoperi singuri, şi veţi decide singuri dacă aprobaţi sau nu gestul Valeriei.

Actriţa Maia Morgenstern s-a născut la Bucureşti într-o familie evreiască. Ea a studia la Academia de Teatru şi film şi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, alăturându-se trupei de la Teatru Naţional “Ion Luca Caragiale”. Maia Morgenstern este cunoscută pentru rolurile din “Îngerul albastru”, “Balanţa”, “Cel mai iubit dintre pământeni”, “Patimile lui Hristos”.

În anul 2010 a fost numită ambasador pentru Alianţa Civilizaţiilor în România.

Fiindcă piesa scoate la iveală cât de “mizerabilă este breasla jurnaliştilor”, întrebată dacă presa i-a făcut vreodată rău în viaţă, iată ce răspunde Maia Morgenstern: “Mi-a făcut şi bine şi rău, aşa cum fiecare dintre noi facem şi bine şi rău. Când vorbim de sacrificiu vorbim la modul sublim şi la modul oribil. Fiecare a sacrificat la modul frumos sau ură.”

Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală (orar 11 – 17) şi la Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19).

Preţul unui bilet variază în funcţie de categorie:

Categoria I: 60 lei.
Categoria II: 40 lei.

Spectacolul va avea loc la Teatrul Naţional din Cluj – Napoca, luni, 28 martie, ora 19.

Din păcate, spectacolul din data de 28 martie a fost anulat, dar sperăm să se reprogrameze cât de curând.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.