Chinezii o cultivă de peste patru mii de ani. În lume, două miliarde de persoane consumă soia. Numai „bătrânul continent” devorează câte 25de milioane de tone pe an. Toţi aceşti oameni ştiu ei ceva …
Cum ar fi faptul că „formula” ei o recomandă drept unul dintre cele mai sănătoase alimente: conţine de două ori mai multe proteine decât carnea (nutriţioniştii o consideră sursa de proteină completă), dar mult mai puţine calorii; tot atâta lecitină cât gălbenuşul de ou, tot atâta cazeină cât produsele lactate; minerale (fier, calciu, potasiu), vitamine, fibre alimentare, glucide; extrem de puţin colesterol. Şi, ca să fie chiar irezistibilă, furnizează, la un preţ mult mai convenabil decât carnea, produse de-a dreptul apetisante: cine nu s-a păcălit, luând şniţelul de soia, preparat ca la carte, drept şniţel din piept de pui? Ca să nu mai vobim de mezelurile din soia, de pateul sau de laptele şi brânza (tofu) din soia.
Aliment – medicament
Soia are şi reputaţia verificată de aliment – medicament. Iată câteva dintre recomandările terapeutice care îi susţin faima:
Atenuează simptomele sindromului premestrual – picioare grele, dureri şi tensiune la nivelul sânilor, iritabilitate, stări de depresie (cauza lor: nivelul de estrogeni este mai mare decât cel al progesteronului). Hormonii naturali conţinuţi de soia „corectează” excesul de estrogen şi restabileşte echilibrul hormonal, atenuând simptomele care te sâcâie.
Alină tulburările de menopauză – un consum constant de soia reduce aşa-numitele „bufeuri de căldură” care pun la grea încercare nervii unei femei la menopauză. În plus, contribuind la reducerea pierderilor de masă osoasă, are un rol activ în prevenirea şi tratarea osteoporozei. Produsele din soia se regăsesc pe lista suplimentelor alimentare recomandate când tratamentul hormonal substitutiv este contraindicat.
Pentru o inimă sănătoasă tun – soia ocupă un loc soi în alimentaţie. Explicaţia: proteinele ţin sub control nivelul colesterolului din sânge: îl reduc, dacă este peste normal, fără a-l afecta în vreun fel, dacă se înscrie în parametrii normalităţii. Formula ei săracă în grăsimi saturate (14%) şi bogată în grăsimi nesaturate (86%) protejează inima şi arterele.
Combate cancerul – consumul de soia sporeşte capacitatea de apărare a organismului împotriva cancerului de orice gen. Se pare că unul dintre elementele fitochimice din formula ei va sta baza unui nou medicament anticancerigen. Deocamdată, se mizează pe virtuţile terapeutice ale alimentului ca atare. Soia are cel mai bogat conţinut de hormoni vegetali foarte eficienţi în lupta împotriva cancerului de sân. Conţinutul sporit de fibre favorizează tranzitul intestinal, prevenind astfel cancerul de colon. Studiile de specialitate au demonstrat că, la bărbaţii care consumă zilnic soia, riscul de cancer de prostată scade cu 70%.
Se recomandă diabeticilor, datorită conţinutului bogat în proteine; reglează tranzitul intestinal, este energizantă, iar laptele de soia, deosebit de hrănitor, se adaptează la dieta sugarilor, în special când sunt alergici la laptele animal.