Sfaturi practice pentru bărbaţi I

manEstetica şi tehnica au mers întotdeauna mână în mână, exigenţa fiind la fel de mare, atât în ceea ce priveşte calitatea produselor, cât şi felul lor de prezentare.

Femeile, o dată cu dezvoltarea rapidă a cosmeticii, a fardurilor, a tehnicii coafurilor şi perucilor, a vestimentaţiei, au devenit mai cochete şi mai pretenţioase pentru aspectul lor fizic şi exterior.

De ce bărbaţii nu ar fi, la rândul lor, frumoşi, foarte îngrijiţi şi plini de o cochetărie bărbătească, echilibrată şi sobră?

Dacă ne ghidăm după Natură, vedem că masculul este exemplarul cel mai frumos din fiecare cuplu al speciilor. Penajele, blana, mărimea şi vigoarea trupului, net diferenţiate de ale femelei, spun îndeajuns.

Având la îndemână atâtea mijloace de informare şi de vizionare, gusturile oamenilor se schimbă, evoluează, se rafinează. Unele idei valabile în trecut, din punct de vedere estetic, nu mai sunt identice cu cele de azi.

Moda, într-o continuă împrospătare, sugerează gustul, schimbând linia estetică în toate domeniile, venind întotdeauna cu cea care uimeşte, dar care poate fi de fapt – mai ales în vestimentaţie – o întreagă demonstraţie de „retro”: costume, sacouri, veste, încălţăminte, umbrele, coafuri, bărbi, peruci, mustăţi, tunsori. Părul lung la bărbaţi, medalioane, brăţări, apar azi fireşti, dar cât de şocante erau acestea, să spunem, acum două decenii!

Desigur că este bine să se opteze pentru o linie de mijloc, nici prea sobră, şi nici prea excentrică.

Deci, dragi prieteni bărbaţi este importantă şi pentru voi o ţinută îngrijită. Este de preferat să aveţi mai puţine costume, dar bune, decât multe şi alese fără discernământ. Cele de fiecare zi, vor fi în pas cu noul şi cu linia zilei, să nu se şifoneze, să aibă o culoare care să fie mai rezistente la purtat. De asemenea, cămaşa, înainte de a o îmbrăca o veţi examina la guler, partea interioară, şi la manşete şi, dacă are urme de praf sau de grăsime, o veţi da la spălat şi veţi îmbrăca o altă lenjerie curată.

În niciun caz nu veţi pleca de acasă – chiar dacă mergeţi la job – fără să fiţi curaţi, proaspăt bărbieriţi, cu hainele şi cămaşa în perfectă stare, cu încălţămintea şi ciorapii în stare bună. În perioada de guturai întrebuinţaţi şerveţele de hârtie moi şi subţiri, spre a nu irita nările.

O îmbrăcăminte agreabilă presupune şi un obraz îngrijit.

Nu faceţi economie la lamele de bărbierit pentru a nu avea necazuri, sigur nu doriţi  tăieturi ce pot fi cauzate de lamele prea mult întrebuinţate. Desigur că aparatele electrice de ras sunt mai rapide şi mai simplu de mânuit. Dar nu orice obraz le suportă, mai ales acela cu o pilozitate pronunţată, având firul de păr gros şi foarte rezistent.

Chiar dacă nu sunteţi mulţumit de felul cum a reuşit bărbieritul, nu este indicat să vă radeţi încă o dată imediat, ci la un interval de câteva ore, pentru a nu supune tenul la răniri şi iritaţii şi a evita astfel usturimea şi urmele inestetice ale tăieturilor.

Îngrijiţi-vă şi mâinile care trebuie să aibă unghiile tăiate, bine rotunjite, pilite, cu pieliţele curăţate. Când degetele sunt pătate de nicotină, se vor freca cu o periuţă de dinţi, cu o piatră ponce şi perhidrol. Nu ezitaţi să folosiţi crema de mâini!

2 thoughts on “Sfaturi practice pentru bărbaţi I”

  1. Chiar trebuiau spuse toate acestea? :)))) -dacă are urme de praf sau de grăsime, o veţi da la spălat şi veţi îmbrăca o altă lenjerie curată
    -fără să fiţi curaţi, proaspăt bărbieriţi, cu hainele şi cămaşa în perfectă stare, cu încălţămintea şi ciorapii în stare bună
    -Când degetele sunt pătate de nicotină, se vor freca cu o periuţă de dinţi, cu o piatră ponce şi perhidrol

    Reply
  2. Referitor la ingrijire, ar mai fi si pensatul sprancenelor pentru a evita “unispranceana”.

    Nu sunt de acord ca toti barbatii sa se barbiereasca. Pentru cu unii arata mai bine cu barba decat fara, dar asta nu este o scuza pentru a evita aranjarea ei bineinteles.

    Ar mai fi si folosirea unui parfum discret fara a abuza de el. Cei care au probleme cu respiratia, pe langa o igiena corespunzatoare a danturii si vizitile la medic sunt recomandate bomboanele mentolate sau gumele de mestecat.

    Referitor la moda, trebuie sa fie atenti sa poarte masurile potrivite la haine(nici prea mici, nici pre mari) si articolele care ii avantajeaza.

    Consider ca este esential sa cunoasca cateva reguli de asortare, sa poarte culori (pentru ca barbatilor le este frica sa poarte nuante deschise) si sa aiba un stil propriu sa nu tina in totalite cont de ceea ce dicteaza moda pentru ca se vor trezi cu o gaura mare in buget.

    Daca ai un stil personal din punct de vedere vestimentar prin care iti poti afisa personalitatea, esti mult mai castigat decat sa fi imbracat la moda.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.