Concert “Romeo şi Julia Saleno – Love Songs” – 17 mai – Cluj-Napoca

romeo&julia

Romeo şi Julia Saleno sunt două voci de aur cu care românii se pot mândri. Ei sunt cântăreţi profesionişti şi formează primul cuplu de pop-operă. Cei doi au absolvit Academia de Muzică, apoi au urmat studii la New York.

De-a lungul timpului, Romeo si Julia au cântat pe multe scene din lumea şi au câstigat numeroase premii la concursuri internaţionale de canto. Cei doi au devenit un cuplu în anul 2002 când au jucat Carmen şi Don Jose din Opera Carmen de Bizet, apoi s-au căsătorit şi au un băieţel.

“Ca şi artist simţi imediat reacţia publicului şi te încarci cu energie atunci când acesta răspunde “provocării” tale. Este ca şi în dragoste…Desigur că reacţia publicului şi implicit energia care o transmite artistului poate fi pozitivă sau chiar negativă, în funcţie de empatia pe care reuşeşte sau nu să o creeze cu auditoriul… Este un fel de simpatie sau antipatie, care ţine însă de felul cum reuşim noi să ne facem plăcuţi pe scenă. Sunt mai mulţi factori care concură la obţinerea succesului unui cântăreţ: în primul rând vocea (timbrul este amprenta vocii), interpretarea (emoţia care trebuie să o transmiţi ascultătorului şi care să-l facă să vibreze) , imaginea (aspectul fizic plăcut, prezenţa scenică şi ţinuta) şi desigur, inteligenţa prin care trebuie să le conduci pe toate. Este ca în magie, cum reuşeşti să convingi masele prin ceea ce faci, presupunând că ai toate calităţile enumerate.” a declarat Julia SALENO.

“Noi am preferat să studiem mai mult şi să ieşim la rampă mai târziu, deoarece consider că este foarte important ca atunci când te prezinţi la un anumit nivel să fi capabil să te ridici la înălţime.  … Mă bucur că multe voci ne-au numit “ambasadori” ai României. La fel de tare mă bucur de faptul că am fost invitaţi din nou să concertăm în Italia şi au venit propuneri de concerte pentru Germania. Având o agendă foarte încărcată, îmi doresc putere şi sănătate ca să le ducem la bun sfârşit pe toate şi să ne continuăm cu onoare misiunea.”, a declarat Romeo Saleno.

Biletele sunt disponibile  la Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19) și Agenţia Teatrală (orar 11 – 17).

Preţul unui bilet variază în funcţie de categorie:

Categoria I : 50 lei.

Categoria II: 40 lei.

Categoria III: 30 lei.

Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj – Napoca, joi , 17 mai,, ora 19!

Vizionare plăcută!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.